Intro
În perioada septembrie - octombrie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Mă văd. Mă descriu. Mă aflu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Colegiul Național "Grigore Moisil", Liceu Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes" și Liceul Tehnic "Carol I".Un grup de 20 de elevi din clasele a X-a și a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.
Copiii au experimentat, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog sau scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri și experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.
Dan Vasilescu (16 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte și-o minciună
Bună, numele meu este Vasilescu Dan Gabriel. Am 16 ani și mă consider un adolescent normal. Particip la numeroase activități extra-curriculare și practic înot de performanță. Îmi doresc să adun cât mai multe experiențe în viață.
Scrisoare către mine
Dragă Dănuț,
Dacă citești această scrisoare înseamnă că am reușit în sfârșit să trimit obiecte în trecut. Nu mă crezi? Știu de ce îmi era frică atunci când aveam vârsta ta. Adică de ce îți este frică acum. Atunci când stai singur în camera ta, cu lumina deschisă pe hol, nu poți să adormi din cauza gândului că Gollum ar putea să te atace în oricare moment. Da, exact acel Gollum din filmul pe care l-ai văzut de curând, Stăpânul inelelor. Vreau să-ți spun să nu-ți faci griji, pentru că nu are cum să te atace. El nu există! Oricum, mai târziu, vei descoperi lucruri cu adevărat rele. Adică integralele.
Nedrept
Sunt în clasa a IV-a A, la Liceul Teoretic "Ioan Petruș". Este prima zi din aprilie, cunoscută și ca "Ziua farselor". Desigur, eu vreau să o păcălesc pe învățătoarea mea, o doamnă scundă și blândă. Nu am nicio idee despre cum aș putea face farsa asta...
Brusc, îmi vine o idee: de ce nu aș pune pastă de dinți pe clanță? Ăsta este momentul meu! Mă grăbesc către ușă, cu pasta de dinți pregătită. Capcana este gata. Mă întorc în banca mea și stau cuminte. Două minute mai târziu, ușa clasei se deschide, iar chipul familiar al învățătoarei zâmbește întregii clase. Exact așa cum știam că se va întâmpla. Doamna învățătoare pune mâna pe clanță și scoate un mic strigăt de surpriză, retrăgându-și palma mânjită de pastă. Nervoasă, ea ordonă clasei să spună cine a făcut asta.
Dar clasa mea este unită. Nimeni nu l-ar pârî pe celălalt. Sunt sigur de asta. Dar, deodată, colegul meu, Victor, ridică mâna suficient pentru a atrage atenția învățătoarei. Nu ar face-o... Nu-mi vine să cred! Chiar m-a pârât! Furioasă, învățătoarea mă pune să curăț clanța vâscoasă în timp ce restul clasei se holbează la mine. O nedreptate, vă spun!