Ei bine, a venit în vară și "ziua aceea" și, trebuie să admit, mă înșelasem: nu mi s-a pregătit de mult așteptata și în detaliu organizata zi nici tort, nici co..., dar un buchet de flori mi s-a dat totuși și... ura!!, măcar florile au fost în număr impar. Și am avut parte de încă niște cadouri absolut de excepție primite înainte și după ziua mea, dintre care unul va fi pozat aici, în fruntea textului.
*
Primul a decurs conform planului. Ziua Leiei, 10 ani, în vacanță de schi cu părinții, bunicii paterni și frații în Austria. Ce poate fi mai frumos decât să te trezești de ziua ta în ianuarie într-o căsuță montană de vis, cu o zăpadă de vis, într-un peisaj alpin de vis, înconjurată de cei dragi! Totul a decurs ca la carte. Wow, ce început de an!
Nici cu ziua frățiorului ei, Luca, nu s-a dezmințit certitudinea noastră că anul avea să fie minunat, trecând din petrecere în petrecere (desigur, și din muncă în muncă, dar acum lăsăm munca deoparte și ne vedem de distracție). Înconjurat de familie și de prieteni, cei șapte ani de-acasă i-au creat o aniversare de neuitat.
Nu aș sări nici peste creștinarea celui mai mic membru al familiei, domnișoara Alexis Marie, eveniment care ne-a reunit pe toți ai familiei plus încă foarte mulți invitați, de parcă n-am fi trăit în pandemie. Sau poate tocmai pentru că ne săturaserăm să nu lăsăm garda jos timp de doi ani am riscat? Cert e că am scăpat teferi. Și noi, și toți invitații. Am răsuflat atunci ușurați. Alte planuri avea covidul cu noi, dar de unde să știm ce e în mintea lui? Noi ne vedeam doar de planurile din mintea noastră.
Fiica mea cea mare, Daita, împlinea curând după aceea un număr de ani nu rotund, dar foarte important: cu 5 la urmă. Soțul meu și cu mine plecaserăm deja de la copii, din State, revenind la București, dar, datorită tehnologiei actuale, eram mereu în legătură. Tocmai vorbeam la telefon cu fata cea mică (având doar 39 și 11 luni), aflată cu soțul și fetele în drum spre sora ei, pentru a o aniversa în ajunul zilei de naștere, când îmi zice: "Mami, trebuie să închid că mă sună Daita." Stop! Petrecerea anulată! Leia, cea de 10 ani, nu se simțise bine și ieșise pozitivă la trei teste covid unul după altul. Fac aici precizarea, deși cred că cei care mă cunosc nu au nevoie de ea, că toți din familie suntem vaccinați și paravaccinați, cu o mică, foarte mică excepție, care este vaccinată doar indirect, prin laptele supt de la mămica ei.
Totuși, cei care erau în aceeași casă au serbat-o pe Daita, și din pozele trimise am constatat cum Claire, sora ei mai mare, a stat fără mască aproape de surioara ei bolnăvioară dar măcar mascată.
De ce acest detaliu? Căci Claire, studenta noastră, lua în aceeași seară avionul din Washington ca să petreacă niște zile cu bunicuții ei cei scumpi și dragi la București, înainte de a-și continua o vacanță binemeritată la Cluj, Florența și New York. Ei, ne-am spus noi, bunicuții, încercând să ne îmbărbătăm reciproc: a dormit Claire, prima vaccinată dintre noi toți, la campus în cameră cu colegele ei (încă nevaccinate atunci) care s-au îmbolnăvit toate de covid în urma unei petreceri la care fusese și ea, iar ea n-a luat; plus că n-a ratat nicio petrecere la facultate când s-a dat iar drumul la distracție (după primul an de studenție la secția de Internațional Services petrecut acasă în fața laptopului). Și ne-am făcut un plan clar și ferm, cum îi zicem să nu își scoată masca, nu ne îmbrățișăm, nu ne apropiem, nu așa, nu pe dincolo... Coboară Claire din avion, primul lucru când iese la "arrivals" își scoate masca, al doilea ne sare în brațe, al treilea ne zice că de ea nu se lipește covidul... și gata, inimile de bunici se topesc pe loc și măștile sunt date sub bărbie.
Era de fapt chiar atunci ziua mamei ei, așa că, ajunse acasă, am pus în aplicare o idee care-mi venise puțin înainte: am sunat-o pe Daita în America, am aprins lumânările unui tort în România, ea a suflat, iar noi, de dincolo de ocean, am stins în aceeași clipă lumânările.
Atât a mai rezistat Claire să facă "frumos" cu ochișorii deja semiînchiși după zborul lung - și a adormit după un duș... haha, stați că era să uit. Ce duș!?! În minunatul București, de care ne este mereu extrem de dor când suntem departe, apa caldă este... rece, atunci când avem norocul să nu fie oprite cu totul și cea caldă-rece și cea rece-rece. Ei bine, cu o seară înainte, Apa Nova - a cărei primă frază pe site este "Orașul dumneavoastră este responsabilitatea noastră" - a pus din nou în holul blocului, cu responsabilitate, atât de temuta înștiințare. Întrebare pentru cititori: Oare cât timp scria pe anunț că avea să nu fie apă caldă? Răspuns corect: exact, dar exact cât urma să stea studenta noastră americancă în primitorul nostru apartament. Murphy să trăiască! Deci dușul ei a fost foarte rapid, cu ibrice cu apă încălzită pe aragaz (amintiri pentru mine ale "epocii de aur", deși... acum gazele mergeau!) turnate de bunicuța ei din cap până-n picioare. Ce baftă am avut că apa rece nu se oprise. Ăsta da, noroc!
Desigur, Daita, dincolo de ocean, a ieșit seara cu soțul ei în oraș spre a fi serbată "en deux".
Iar noi, în frumosul București, chiar dacă mai nespălat "datorită" Apei Nova, am ieșit a doua zi la lac să o serbăm în lipsă pe Daita și, desigur, să serbăm revederea cu Claire.
Revenind la Daita și soțul ei. Unul mai zâmbitor ca celălalt, nici că dăduseră la restaurant semne că s-ar fi molipsit de la fetița lor Leia.
Dar la întoarcere, Daita se simțise puțin înfrigurată... căci, conform tradiției restaurantelor americane, se ține aerul condiționat la o temperatură cam ca în statul SUA numărul 49, Alaska, într-o zi frumoasă de vară.
Și, culmea, cine s-ar fi așteptat la așa ceva?! A doua zi, în rezonanță cu Leia, a ieșit și Daita pozitivă, explicându-se mai rațional frisoanele ei.
În fine! A trecut și covidul, unii au luat, alții nu. Claire, după cum afirmase foarte sigură pe ea: nu - deci nici noi... atunci. Și a venit ziua lui Claire. Nepoata noastră cea mare nu mai era teenager. Împlinea 20. Zburase deja de la noi din București la Cluj, de la Cluj la Bologna, de acolo ajungând la Florența, din Italia înapoi în State, sosind la timp la New York... amețesc dacă mai înșir multe zboruri și drumuri. Noroc că acolo s-a oprit. Și a fost întâmpinată cu flori de la prima oră de prietenele cu care a împărțit un apartament peste vară.
Iar seara, în stil newyorkez, au sărbătorit în oraș, frumoase și aranjate, de-ar fi crăpat de invidie cochetele fete din Sex and the City.
Anul se apropia cu pași rapizi de jumătatea lui. Dar înainte de asta a venit ziua lui Catrinel, mezina mea cu de două ori mai multe primăveri decât Claire la activ, pe care și le-a serbat în State, departe de cea care o născuse. Însă, cum a fost înconjurată de multă familie și de mulți prieteni, a fost totul foarte vesel, până când - sau poate mai ales când - s-a ajuns la sfârșitul cântecului "Mulți ani trăiască!", acesta fiind urmat de multe interjecții: Oh!, Ah!, Vai!, Wow! Pentru că era frumos și părea gustos? Poate și de aceea, dar mai ales pentru că apetisantul tort a avut chef să prindă mișcare, și anume una direct pe jos, supusă legii gravitației. Ce noroc că cei mici, "little chefs" ai familiei noastre, preparaseră în secret - urmăriți de Daita ca să nu fie explozie de ingrediente prin toată bucătăria - niște "cookies", salvând onoarea celor mari. Dar până la urmă, cam astfel de incidente sunt "sarea și piperul" care ne fac să ne amintim de ele cu zâmbetul pe buze, chiar dacă atunci musafirii au rămas cu ele - buzele - umflate.
A urmat - sau mai corect: ar fi urmat - maaarele eveniment, pentru care a fost o mobilizare de forțe incredibilă, la care au conlucrat mulți strategi și organizatori de renume mondial - sunt sigură că nu mă luați în serios și bine faceți.
Biletele pentru zborurile transatlantice au fost cumpărate încă de la începutul anului. Veneau mai întâi din State Daita cu cei mici (Leia și Luca) și bunicii lor paterni, apoi bunica paternă a Isabellei cu ea, apoi dintr-o minivacanță la Barcelona Catrinel cu soțul și bebelușul lor, apoi tot din State soțul Daitei. Și toți - plus "doar" din București, nașii cu fetița lor și buna mea prietenă, Saviana - ne întâlneam pe 18 iulie 2022 la Neptun, ca să fiu sărbătorită la Vila Scriitorilor de la malul mării.
Vă imaginați cine avea să fie pozitivă, dar nu în gândire, ci în covid, chiar de ziua ei? Dacă nu, vă spun atât: petrecere contramandată, șapte din cei menționați mai sus... pozitivi. "Nu mai aranjați și plănuiți totul dinainte!" a fost un sfat logic ce ni s-a dat. Sigur, dar cum faci când avioanele, hotelurile și apartamentul la Vila Scriitorilor trebuie rezervate cu muuuuulte luni înainte?!
O parte din ei m-au sărbătorit in absentia deși am fost prezentă pe internet, ca să îi văd la mare, la Neptun - eu fiind la șes, la București, cu Cristi... și cu un buchet cu număr impar de flori, după cum știți deja. Dar nu cu tort și, cel mai important, nici cu co... Asta contează. Și cu o carte pe care nu mă mai săturam răsfoind-o virtual (adică "scrolling up and down"), căci, la miezul nopții, apăruseră "Amintirile" celei care devenise mamă cu 70 de ani în urmă (aici). Bucurie făcută de LiterNet, mai specific, de Răzvan Penescu, atent întotdeauna și la orice detaliu.
Pentru a vedea jumătatea plină a paharului, eu, cea cvadruplu vaccinată, am avut o formă atât de ușoară, încât, pe rând, am îngrijit o parte din cei bolnavi. Zic pe rând, căci au mai urmat trei... la rând.
Cum am avut și un respiro de câteva zile, s-a mutat petrecerea la București cu o parte din oaspeți... chiar de ziua Isabellei, cam o săptămână după a mea. Daita mă vede "gătindu-mă" pentru întâlnire și punând la gât mănunchiul meu de nestemate primit de la Nicole cu o lună înainte, căci pleca în vacanță. Mă întreabă: "Chiar vrei să porți astăzi pandantivul?" "Sigur că da, m-am gândit așa de când l-am primit." Mă miră nițel întrebarea, căci știu că fetele mele o iubesc mult pe Nicole. Are Daita un motiv, îl voi afla eu. Așa că adaug rapid: "Dacă ai vreo problemă, nu-l port azi. Facem o poză cu el și... îl scot." "Nu, nu, nu-l scoate", zice cu jumătate de glas.
La restaurantul de la Grădina Icoanei au început să îmi fie dăruite un cadou de suflet după altul, unul mai emoționant ca altul. Și, incredibil! Ce coincidență!! Deși nu se vorbiseră între ele, fetele mele și verișoara mea Nicole avuseseră aceeași idee. Am primit de la ele tot un pandantiv cu cele șapte nestemate ale mele, cu birthstones ale lor: smaraldul, perla, granatul, rubinul, acvamarinul, peridotul. La fiecare fiind anexată o frunzuliță cu inițiala respectivei mele "minuni". Am adăugat al doilea pandantiv cu mare mândrie și emoție la gât.
Dar cine s-a ales cu cele mai multe sărbătoriri a fost Isabella: de două ori la București, o dată la Paris și o dată în Virginia. Și nici măcar nu împlinea un număr rotund de ani.:) Corect este oare? Poza care apare pe tort este făcută la Paris. Isabella a avut parte de o mare surpriză. Visul ei fiind să ajungă la Paris cândva, mai ales la Tour Eiffel, a ajuns la două zile după ziua ei, pentru trei zile! De doi ani făcea "chetă" ca să strângă pentru voiajul ei la Paris. Când reușea să adune vreo 30 de dolari, îi spărgea în vreun magazin de jucării și o lua de la capăt. Până la majorat probabil că ar fi reușit să strângă măcar de drum. Dar ce ți se "aduce pe tavă" este mult mai dulce... a se vedea adevăratul Paris, cât și cel de pe tort.
Cum socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din... vara lui '22, cei 70 de ani ai mei nu au ținut socoteală nici ei de planurile noastre, sau din contră, au ținut socoteala corectă aritmetic că însumează ȘAPTE decenii, așa că au trecut peste mine cu forța acestui număr de ani... Curând a trecut și vara, a mai trecut iarăși covidul prin familia noastră, dar toate așa cum au venit au și trecut. Au fost serbate și ultimele aniversări din familie și, toți pozitivații negativându-se până la urmă, am pășit cu încredere în ultima parte a anului, ajungând la concluzia că ni se potrivește ca o mănușă titlul shakespearian "Totul e bine când se termină cu bine".
(Fairfax, Virginia, 17 decembrie 2022)
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)