Știam deja că așa voi începe retrospectiva scrisă pentru 2022. Plângeam pentru că fusesem lăsată singură la trecerea dintre ani. Îmi era teamă să nu fie un semn pentru despărțirea care s-a și întâmplat în a doua jumătate a anului. Dar chiar și pentru acele momente sunt recunoscătoare.
2022 a fost anul muncii răsplătite, al împlinirilor mult așteptate, al confirmărilor de care altă dată aveam nevoie cu disperare. Sunt extrem de recunoscătoare pentru cât de plin a fost, pentru tot ce mi-a dăruit acest an, pentru cât de mult m-a crescut. Îl simt cumva ca pe un an karmic, un an în care s-au reglat toate socotelile de până atunci, un an care m-a făcut puternică.
2022 chiar mi-a lăsat o impresia duală - profesională și emoțională. Este anul care mi-a dăruit Iubește-mă cinci minute, pentru care sunt enorm de recunoscătoare. Deși este spectacolul meu de disertație în Artă Coregrafică, pentru mine el reprezintă esența mea de creator și de persoană la momentul actual. Faptul că am reușit să îl țin în viață după absolvire este o mare reușită pentru mine. Oamenii care formează echipa sunt extraordinari, sunt profesioniști până în măduva oaselor. Să dansezi cu Andrei Cristea, George Pleșca și Sergiu Diță este idealul meu de încredere că totul va fi bine, că suntem împreună până la capăt. Să lucrezi cu Nicoleta Ivan, Sarah Mitrofan și Valentin Teodorescu este o siguranță a lucrului bine făcut și dus la bun sfârșit. Practic, oamenii aceștia mi-au fost alături cu tot talentul lor și toată implicare, le mulțumesc din inimă.
Tot 2022 mi-a dăruit și Trebuie să vorbim, un al doilea spectacol care a venit de nicăieri la Teatrul Apropo și de care aveam nevoie imediată. De nicăieri a fost și despărțirea. De nicăieri au fost toate stările mele emoționale de pe parcursul anului. Spectacolul a fost prilejul de a transforma toată durerea în ceva frumos, care să ajungă la oameni. A fost modul meu de comunicare că nu sunt bine, dar urmează să fiu. Și poate că nici alții nu sunt bine, dar urmează să fie.
Uitându-mă înapoi îmi dau seama că am fost foarte activă profesional (când credeam că nu sunt), că am avut colaborări și proiecte prin care am crescut. Relația frumoasă pe care am avut-o m-a învățat să acord spațiu, să comunic, să am încredere. Totodată, simt că am legat prietenii sincere și autentice, simt că am câștigat câțiva oameni calzi în jur. În timp ce reciteam speranțele de anul trecut pentru 2022, mi-am dat seama că mi-au fost îndeplinite și chiar depășite. Ce poate fi mai frumos? Simt cumva anul acesta ca un final de capitol. Sunt curioasă și nerăbdătoare de ce se va întâmpla în următorul.
Pentru 2023 îmi propun să mă iubesc, să mă iert, să mă critic mai puțin și să scad din presiunile pe care mi le pun singură. Deja am început să lucrez personal cu mine, cu toate anxietățile acumulate în ani de zile. Încep să înțeleg că nu trebuie să demonstrez nimic nimănui. Sper să nu mai uit asta.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)