Simt că am trecut cu toții printr-un proces colectiv de dezmorțire după doi ani pandemici. Eu am călcat destul de nesigur în 2022 și am trăit destul de intuitiv, după cum îmi dictau instinctele, reflexele, dorințele. A fost un proces mai degrabă senzorial / emoțional și nu neapărat rațional.
Aproape un an în care m-am prefăcut că totul e normal și că nu mi-e frică. Deși nu e normal să avem un război la frontieră cu confortul nostru. Deși am avut o anxietate constantă dată de știrile și prezumțiile analiștilor politici cum că Republica Moldova ar fi următoarea țintă a statului agresor. Deși mă gândeam cum ar putea pleca ai mei de acasă ca să fie în siguranță. Însă toți au rămas pe loc.
M-am lovit foarte des de gândul că sunt un om mic într-un oraș mic. Că o să fiu înghițită de o gaură neagră și după mine nu va rămâne nimic, but it's fine. La atelierul Spectatorul Critic cu Mihai Brezeanu de la FTPN, disecam spectacolul O repetiție moldovenească iar majoritatea tinerilor au spus că se tem că vor fi uitați, că unul din visele lor e să facă ceva, ceva care le va asigura locul în istorie. Când eram mai mică îmi doream și eu același lucru, nu țin minte însă când a avut loc resemnarea cu faptul că e complet normal să nu fii memorabil, să nu fii excepțional și că probabil ești un individ la fel de bun chiar dacă nu îți lași amprenta în istorie.
Am fost de multe ori eu împotriva mea, și în anul ăsta și în cei precedenți, probabil și în cei care vor urma. Dar e mult mai ușor să crești fără a-ți sabota singură procesul, deși e greu să nu intervii. E mai ușor când te simți frumoasă fără ca să te simți obligată să treci prin rutina de o oră de machiaj, e mai ușor să te simți auzită și ascultată când ai oamenii potriviți alături, e mult mai ușor să fii tu când nu ai nevoie de validarea altor indivizi. Am renunțat la obsesia de a fi percepută exclusiv pozitiv de ceilalți, și chiar e mult mai ușor.
Sunt multe cărți pe care le-am citit în 2022 și le-am și uitat deja. Nu am uitat însă Soldații. Poveste din Ferentari de Adrian Schiop, Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat de Alina Nelega, două cărți queer contemporane, la care pot să adaug 2 clasici: Lev Tolstoi, Anna Karenina și George Orwell, 1984.
A fost un an plin de teatru. Descoperirea mea personală e teatru-spălătorie de la Chișinău. Însă sunt două spectacole care au creat un haos și o revoluție în interiorul meu, au înnodat și deznodat toate corzile lăuntrice și au lăsat pace: Partea 1. Iubirea (Reactor Cluj) și Apocalipsa Gospodinelor (Teatrul Tineretului Piatra Neamț & teatru-spălătorie)
Am ascultat multă muzică veche românească. Mi-am umplut galeria de poze cu pisici. Am adunat bilete de tren, bilete de la teatru, bilete de la cinema, bilete de metrou. Sunt recunoscătoare.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)