Dialog

- Să fie concis. Scurt. Jurnalistic.
- Cine crezi că poate?
- Ei, haide că au putut și alții.
- Sigur, nu e ca și cum ar fi imposibil.
- Deloc!
- Îți dai seama cât ar mai trebui să citesc?
- Mult.
- Niciodată nu e de ajuns. Ca să nu mai spun că întotdeauna mai apare ceva. Nou. Sau, din contră, publicat cu nu știu cât timp în urmă, dar despre care tu nu ai auzit decât acum și încerci să recuperezi. Hulpav, înghiți paginile una după alta până când...
- Ți se apleacă?
- Încă nu mi s-a făcut rău de la citit. Rău ca atunci când bei și fumezi prea mult la o petrecere. Le amesteci pentru un rezultat scontat de succes. Te ia cu amețeli și vomă. Singurele dăți când simt un fel de nausée, e atunci când citesc literatură de specialitate. Critică pe pâine. Rar mi se întâmplă, ce-i drept. Și asta doar pentru că m-am dezobișnuit. Nu mai am antrenament. Și nici răbdare. Am o vârstă. Cea mai frumoasă, dacă mă întrebi. Nicicând nu m-am simțit mai bine.
- Nu, nu te întreb și nici nu aș vrea să ne-ndepărtăm de la subiect.
- În ultima vreme, totuși cred că am exagerat. Am pus post-it-uri în fiecare carte. Am subliniat și am scris pe margine, într-o disperare de a învăța cât mai mult. Am senzația că, atunci când fac adnotări, învăț mai repede.
- Și, ai învățat? Mai repede vreau să spun.
- Încă nu îmi dau seama. Știu doar că îmi place să o fac. E ca și cum mi-aș asezona lectura. Apoi, îmi dau timp să diger. Un hedonism în care mă complac ferindu-mă de indigestii.
- O, dar ce descriere plastică.
- Cred că e mai mult organică.
- Fie, cum spui tu. Să nu picăm totuși în chestii structuraliste. Spune-mi despre palpabilul lecturii tale.
- E olfactiv și auditiv. Miros cartea și amușinez ce urmează să se întâmple. Aud și ascult fiecare fâșâit de pagină.
- Ai o lectură sinestezică.
- Dacă vrei... eu aș numi-o genetică. La vârsta pe care o am și despre care nu vrei să știi, a devenit deja parte din ADN-ul meu.
- Când ai început să citești?
- Mi s-a citit întâi. Mult. Bunicii îmi citeau. Cu intonație. Intrau în pielea personajelor. Seara, când dormeam la ei, ascultam teatru radiofonic. Se pune tot ca un fel de citit, nu?
- Luni, imediat după știri. La 20:10, dacă nu mă înșel, pe Radio Actualități, și marți la ora 21:00, pe Radio România Tineret. Da, e tot un fel de citit. Pasiv. La fel ca poveștile de pe discuri.
- Ah, și mai era și emisiunea pentru copii.
- Noapte bună, copii.
- Deja ne completăm propozițiile.
- Am copilărit în aceeași perioadă. Avem aceeași memorie colectivă.
- Infestată de radiațiile de la Cernobîl.
- Și ținută sub control de tabletele de iod pe care le primeam la școală.
- Mda... am putea scrie despre asta... dar, să revin. Mă întrebai când am început să citesc. În clasa întâi. Eram înnebunită după învățăturile lui Nastratin Hogea. Silabiseam la început și urmăream rândurile cu degetul ca să nu le pierd.
- Nemuritoarele povești.
- Editura Ion Creangă, 1986.
- Hârtia, alb murdar, era poroasă, aspră la atins. Cu toate astea, nu m-a descurajat niciodată.
- La fel ca cea a cărților scoase la Biblioteca pentru toți și Editura Univers. Romanul Secolului XX. Am fost acasă de Crăciun. Am stat cu mama sus, la casă. Nu avem televizor acolo. Am ascultat împreună Radio Actualități și am citit. Mama își adusese de la bloc Quo Vadis și Incident la Antares. Ambele publicate la Univers. Miroseau a vechi și praf. Le-am răsfoit din nou. Mi-am amintit când am citit Quo Vadis. Eram în clasa a cincea. În vacanță la Costești, la mamaia. Mama bunicii Zara. Stăteam pe burtă, sub nuc. Într-o parte aveam culegerea de matematică scoasă de Ion Petrică și în cealaltă Sienkiewicz. Făceam exerciții la prima oră, ca apoi să pot citi fără grija fracțiilor și a parantezelor pătrate. Lui Verissimo i-a venit rândul mult mai târziu. Prin anul doi de facultate, când tata m-a făcut să văd mai departe de Borges și Márquez.
- Scorza și Carpentier.
- Exact!
- Am plâns când am citit Bat tobele pentru Rancas. Recurs la metodă a mers greu, împotmolit cumva. Mă întorceam la aceeași frază de două-trei ori. Nu știu dacă eram pregătită atunci pentru o astfel de lectură. În schimb, m-am distrat citind Concert baroc.
- Au o greutate sud-americanii ăștia pe care o simți în coșul pieptului.
- Așa ca frazarea și ploaia din Toamna patriarhului.
- Știi ce mi-a plăcut la ai mei?
- Ce?
- Că m-au încurajat să citesc orice. Bunica făcuse patru clase primare în sat și patru de gimnaziu la Botoșani. I-a plăcut întotdeauna să citească. Anul trecut am dat peste Alegere de stareță pe care bunica o recitea cu chicote și zâmbete abia ascunse. Mama râdea cu lacrimi de câte ori revenea la Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici negre. Iar tata, tata nu se mai oprea din cumpărat cărți. Și știi ce mi-a mai plăcut?
- Ce?
- Că nu am avut niciodată o bibliotecă antiseptică. A fost, și încă este, mai degrabă o bibliotecă Sturm und Drang decât una Zucht und Ordnung. Babilonică.
- Ai citit tot ce ai acasă?
- Nu, spre marea mea rușine, ca să nu mai spun că pe deasupra sunt și infidelă. Cumpăr cărți noi, pe care le strecor printre cele vechi care așteaptă cu răbdare să le vină rândul. Mă așteaptă. Penelope loiale ce nu se vor citite de altcineva.
- Scrii?
- Impropriu spus. Cochetez cu ideea. Cred că ceea ce fac eu este mai mult un exercițiu.
- Și dacă ai scrie, despre ce ai scrie?
- Ce ți-e și cu clișeele astea.
- Am limite, precum interpretarea.
- Hai, că-mi place.
- Deci?
- Deci, ce?
- Despre ce ai scrie?
- Habar nu am. Despre tot ce mi-ar veni. Despre ce știu. Despre ce am trăit. Despre întâlnirile pe care le-am avut. Despre lucrurile simple, de zi cu zi. Despre copilărie, despre familie, despre iubiri neîmplinite, despre rupturi ce nu mai pot și nu mai trebuie suturate. Despre anestezii pe care viața mi le-a făcut, total sau local, despre mâncare și despre bucuria de a împărți. Despre joacă, despre alergat și despre furat de mere. Despre prieteni. Despre sculele de lână pe care mama le depăna ca să ne facă pulovere și pantaloni, ciorapi și mănuși. Despre moarte. Despre plivitul straturilor de zarzavat și despre gândacii de Colorado pe care îi culegeam cu bunelu de pe frunzele de cartofi.
- Și dacă ai scrie, cum ai scrie.
- Așa cum îți place ție. Concis. Scurt. Jurnalistic.