30.01.2023
Intro

În perioada septembrie - octombrie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Mă văd. Mă descriu. Mă aflu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Colegiul Național "Grigore Moisil", Liceu Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes" și Liceul Tehnic "Carol I".

 Un grup de 20 de elevi din clasele a X-a și a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.

Copiii au experimentat, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog sau scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri și experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.



Aniela Irina Sabina Ilie (17 ani)

Autobiografia în 50 de cuvinte și-o minciună

Mă numesc Aniela și am 17 ani. Vreau să devin medic, dar nu pentru că sunt pasionată, ci pentru că sunt obligată. Îmi place să mă uit la filme horror și să "investighez" paranormalul. Am jucat baschet timp de doi ani și nu, nu sportul m-a făcut înaltă. Înălțimea are cauze genetice.

Eu în situația asta

Sunt singură acasă și mă plictisesc. Familia mea a plecat la o petrecere organizată de unchiul meu. Având în vedere ca este weekend, decid să mă uit la emisiunea mea favorită, numită "Ghost Adventures". Emisiunea este despre o echipă de investigatori ai paranormalului, care merg în diferite spații bântuite.

Timpul a trecut rapid și este deja ora 1 dimineața. Sunt obosită, iar ochii mă ustură de la lumina laptop-ului, dar decid să văd un ultim episod. Episodul începe cu echipa ajungând la o casă bântuită. Când investigatorii intră în casa bântuită, aud pe cineva strigându-mă. Pun episodul pe pauză, crezând că familia mea s-a întors, căci vocea seamănă cu a mamei. Ascult, dar nu mai aud nimic. "Mi-am imaginat", îmi zic și pornesc iar episodul. Trec câteva minute și strigătul se aude pentru a doua oară. De data asta, îmi fac curaj să investighez. Ies din camera mea și merg prin întuneric până în sufragerie. Desigur că nu este nimeni acasă, iar inima îmi bate foarte tare și simt un gol în stomac. Stând în mijlocul sufrageriei, îmi aud numele strigat încă o dată, acum venind dinspre bucătărie. Îngheț complet pentru câteva secunde. Ce fac? Fug sau intru în bucătărie? Panica devine și mai mare când aud ușa scârțâind, semn că se deschide.

Când, în sfârșit, mă pot mișca, primul meu instinct este să fug, însă ceva mă îndeamnă să intru în bucătărie. Mă apropii încet, respirând tot mai greu și cu palmele transpirate, de sursa strigătelor. Acum stau în bucătărie, în beznă totală și aștept următorul zgomot. Nu se întâmplă nimic, însă decid să ies din casă pentru orice eventualitate. Sunt pe terasă și vreau să închid ușa de la intrare, dar nu apuc să fac asta, căci mi se trântește în nas. Înainte să spuneți că era vântul care a trântit ușa, vreau să știți că era luna august, iar afară nu se simțea nici cea mai mică adiere de vânt.

Iau acest lucru ca atare și prefer sa dorm la vecini.

Nedrept

Nu e corect. E noaptea de Revelion, iar familia mea, ca de obicei, se strânge la masă pentru a sărbători împreună trecerea în noul an. Însă pe mine nu mă ascultă nimeni, chiar dacă întreaga cameră e plină cu oameni. Cu toții râd și povestesc, dar când eu întreb sau adaug ceva, nimeni nu pare că mă aude. Încerc să le atrag atenția, dar nimic. Vorbesc mai tare ca înainte. Îi spun mamei lucrul ăsta. Îmi zice că exagerez. Acum tot ea mă ceartă. Nu știu de ce nu mă crede. Chiar ea a spus că astăzi nu mi-a auzit deloc vocea.

0 comentarii

Publicitate

Sus