Apoi descopăr trei fetițe gemene, îmbrăcate în salopete roz, cu scufie pe cap, să nu le fie frig. Mama lor le cuprinde cu greu în brațe pe toate trei. Pereții camerei în care se află sunt zugrăviți cu model cu floricele și chenar, sus de tot, deasupra dulapului cu porțelanuri și cărți, o farfurie de ceramică încadrată de un ștergar cu motive populare. Fotografiile sunt grupate sub denumirea Trei gemeni și datează din 1977.
Zece ani mai devreme, familia Ion este în sufrageria cu o bibliotecă la care mă uit cu jind. Domnul Ion se întinde să ia un volum de pe raft. Doamna Ion și copilașul se uită pe canapea la o carte cu poze. În dreapta imaginii, televizorul, iar pe raftul de dedesubt jucăriile copilului. Descopăr cu încântare un teckel de plastic portocaliu, cu ochi bulbucați a mirare, exact cum am avut și eu în copilărie.
Muncitoare ieșind din schimb la fabrica de porțelan Iris, alte muncitoare machiate discret la banda de producție de la Farmec. Supraveghează atent sutele de tuburi de deodorant Napoca. Galben cu negru, râvnit de mine toată adolescența. Îl foloseam cu zgârcenie, doar atunci când aveam vreo întâlnire importantă în oraș.
Imagini cu tractoare, flori, holde și ogoare, printre care răsare pe neașteptate chipul unei fetițe îmbujorate, cu clop maramureșean pus poznaș pe o ureche. Sau un băiețel brunet, cu ochi mari și curioși, care zâmbește dintr-o mașină oprită la marginea trotuarului. Sau o farfurie cu ciorbă.
De când am descoperit pe internet arhiva de fotografie a Societății Culturale Minerva din Cluj o vizitez aproape în fiecare zi.
Sunt zeci de mii de fotografii realizate între 1958 și 1990. În cea mai mare parte a lor, la Cluj și în Transilvania.
Privilegiul de a avea acces liber la acest uriaș puzzle i-l datorăm jurnalistului și universitarului clujean Tibori Szabó Zoltán, unul dintre fondatorii cotidianului clujean de limbă maghiară Szabadság.
El povestește pe photoarchive.minerva.org.ro, acolo unde putem vedea și fotografiile, că în 2010, absolut întâmplător, au fost descoperite negativele fotografiilor de presă de la cotidienele clujene Făclia și Igazság. Se desființa fostul laborator foto, iar proprietarul de pe atunci, ziarul Făclia, nu era interesat să le păstreze. Pe cine să mai intereseze fotografiile de presă făcute în deceniile de comunism, în Transilvania?
Tibori Szabó Zoltán le-a luat, le-a depozitat în actuala clădire a societății Minerva de pe strada Napoca din Cluj, iar din 2014 a început scanarea lor, cu ajutorul artiștilor vizuali Miklósi Dénes și Răzvan Anton.
Pe lângă arhiva de fotografie de la cele două cotidiene despre care am pomenit, au fost scanate și arhiva de la revista de limbă maghiară Dolgozó Nő (Femeia muncitoare), care a apărut fără întrerupere din 1948 și până în 1990, dar și colecția de imagini aparținând lui Francisc Deak.
Deschid fișierele cu imagini ale muncitoarelor din anii '60 și '70. Sunt tinere, frumoase și cochete. Cu batice pe cap, dar machiate discret și îmbrăcate cu gust. Apoi imaginile devin tot mai întunecate, parcă. Femeile își pierd cochetăria. Ne dăm seama de anotimpul în care sunt făcute pozele după cât sunt de îmbrobodite: cu căciuli informe de lână, sau căciuli jumulite de blană. Cu ilice groase, sau cu fulare legate în jurul taliei. Coafurile elegante aproape că dispar. Din loc în loc, câte un permanent ars, pieptănat neglijent. Straniu și trist cum această plimbare prin imagini de epocă vorbește așa de subtil despre schimbarea vremurilor, despre frig, sărăcie și lipsuri.
Apoi mai sunt locurile care astăzi au dispărut: clădiri, fabrici în locul cărora acum se construiesc blocuri, zone verzi, străzi pe care acum se înghesuie la orice oră sute de mașini. Descopăr blocul Mamei, proaspăt dat în folosință, și cartierul în care locuiesc. Blocurile sunt încă în construcție, magazinele nu s-au deschis. Pe mijlocul actualei șosele, un imens morman de nisip. Găsesc inclusiv blocul din Brăila, în care am locuit cu părinții în adolescență.
Multe se schimbă, dar sunt și multe care rămân la fel. Ca imaginea cu florăreasa care vinde ghiocei la colțul străzii Matei Corvin. Și eu cumpăr primăvara de acolo ghiocei. În fiecare an. Mă uit la imaginea asta din anii '70. Cumpărătoarea are palton din buclé și o geantă mare, exact cum avea și bunică-mea în acea perioadă. Florăreasa are șorț cu buline și jerseu gros, de lână. Pe latura din dreapta a fotografiei, un domn cu haină de piele privește curios și ușor intrigat spre fotograf.
Cel mai mult îmi plac aceste instantanee, nu fotografiile în care oamenii pozează, conștienți de prezența fotografului. O mână ridicată să îndepărteze o șuviță de păr, un bărbat în pulover albastru care mătură în fața porții, un copil care privește visător pe geamul unui autobuz, doi îndrăgostiți văzuți din spate, care merg de braț de parcă griji și necazuri n-ar exista pe lume. O precupeață care leagă o legătură de pătrunjel și ține în gură ața pe care să o folosească, o femeie care se apleacă să-și aleagă roșii.
Și apoi mai sunt acele fotografii în care ochiul fotografului se strecoară discret. La o secție de votare în comuna Feleacu, în 1985. La o serbare la grădiniță, la un revelion, sau la o cununie civilă. Copii la un concurs de desene pe asfalt.
Toți oamenii aceștia care au umblat prin aceleași locuri prin care umblu și eu, au iubit, s-au bucurat, s-au luptat și s-au necăjit. Câți dintre ei mai trăiesc, oare?
Susan Sontag spunea că fotografiile le creează oamenilor iluzia că dețin trecutul. Privesc toate aceste imagini și parcă din ele îmi zâmbesc complice toate aceste chipuri anonime. Nu știu cine sunt sau cine au fost, dar mi se par cunoscuți, îmi fac loc în povestea lor, îmi arată cum trăiau și cum era lumea lor. Devin mai indulgentă cu fotografiile din telefonul meu. Mă gândesc că n-ar trebui să le șterg chiar pe toate: capturi de ecran, facturi, obiecte fotografiate ca un aide-mémoire. Îmi propun să le păstrez. Și poate cine știe cine și cine știe când va reconstitui cu sfială o poveste.
