Mersi, Saddam Hussein!

Duminică, 11 mai 2003

Am fost şi mi-am luat bicicleta de la Teodorovici. Zăcea pe balconul lui, de la începutul iernii. Are o roată spartă ş-aşa te apucă un sentiment de sfîrşeală cînd ţi se strică bicicleta, încît nu-ţi mai vine chef de nimic. Am legat-o de-un fier, sub fereastră, şi-azi noapte am visat că mi-au furat-o nişte ţigani. Adevarat coşmar!

După ce mi-am legat bicicleta, am vrut să trag un pui de somn. Încă un zapping înainte de a închide ochii: mut pe TVR 1. Rămîn mut: Mama! Apoi tata şi sor'mea! Mi se părea mie că-i ştiu de undeva, da' mi-au trebuit cîteva secunde ca să mă dezmeticesc. Prin 2001, s-a făcut un reportaj despre mine şi cartea mea de debut. Adicătelea, uite dom'le cum reuşesc să se scoată băieţii buni de la ţară, după ce scapă de noroi. Ieri l-au reluat într-o emisiune de pe TVR 1 - Poveste fără sfîrşit - şi, ca o completare, mi-au prezentat situl de faţă. Prin februarie mi-a spus o prietenă de la televiziune de chestia asta, da' credeam că emisiunea a fost difuzată mai de mult. E ciudat să zapezi şi să-ţi descoperi deodată moaca pe ecranul televizorului. O chestie norocoasă, oricum. Sătămîna viitoare îmi apare romanul. Nici că se putea o reclamă mai bună. Am înţeles că tot norocul se datorează războiului din Irak: emisiunea trebuia dată acum vreo lună, dar din cauza războiului nu mai avea spaţiu de difuzare. Mersi, Saddam Hussein!

Joi, 15 mai 2003

Hai să vedem ce-am mai făcut, ce mai fac.

Azi am reuşit să supăr o scriitoare (nu-i dau numele, că se supără şi mai tare). Întîi mi-a lăudat situl, eu am bănuit-o de complezenţă (n-am avut de lucru şi i-am zis), ea m-a făcut necioplit, cu eleganţă, eu eram pe punctul să-i dau dreptate, ea mi-a laudat "inteligentza", apoi ne-am văzut fiecare de treabă.

Teodorovici îşi face şi el sit. Tremură de nerăbdare să se lege de viaţa mea "virtuală". Numai că el nu se supără. Pot să mă cert cu el într-o veselie.

Florescu e la Bucureşti (cu "trebi") şi, dacă a avut neinspiraţia să nu-mi asculte sfaturile legate de taximetrişti ("Unu: iei numai taxi de firmă; doi: dacă ai probleme, spui că mă cunoşti pe mine; trei: stai relaxat pe scaun, ca şi cum ai şti încotro mergi; patru: în general, nu da semne că eşti moldovean, dacă se prind, te fac de bani de nu te vezi etc. etc.), probabil că acum merge în direcţia opusă locului său de popas.

Pe la 4 m-a sunat Otilia (soră-mea) şi mi-a spus că mi-au prezentat din nou situl la televizor. Nu ştiu ce i-o fi apucat, eu jur că nu i-am deranjat cu nimic. Cică mi-ar fi lăudat şi ei "inteligentza". Am întrebat-o pe mama, în glumă, dacă e mîndră de mine şi mi-a zis: "Eu ca eu, da' să-l vezi pe taică-tu cînd l-au felicitat colegii de echipă pentru apariţia la televizor". Adevărul e că mama nu se lasă impresionată uşor. O vreme a fost mai celebră decît mine prin sat: cîştigase un filtru de cafea la concursul Elite. Veneau vecinele - cu treabă, chipurile - şi-o dată izbucneau: "Şi cum ai făcut de-ai cîştigat?!". Dacă a mai văzut emisiunile şi un unchi de-al meu (ăla care ţine morţiş că nu am făcut niciodată facultatea şi, în genere, fiul lui e mai tare, pentru că-i gardian public cu experienţă), chiar că m-am scos!
În concluzie, fac bine. Săptămîna viitoare îmi apare romanul şi mă simt de parcă aş fi cîştigat şi eu un concurs Elite.