Întîrziere cu lansare de carte ...

Notă: Săptămîna asta Florin Lăzărescu e la Bucureşti, cu treabă la Tîrgul de Carte, cu lansare de carte (ştiţi, cea cu Ursul Panda de care ne-a povestit - a apărut la Polirom, se cheamă Ce se ştie despre ursul panda şi are pe copertă un fel de Vlad Ţepeş). Aşa că l-a rugat pe prietenul său Teodorovici să îi scrie la Jurnal. Mai jos vedeţi ce a ieşit.



Vineri, 23 mai 2003

Lucian Dan Teodorovici says:

Motto: "Teodorovici îşi face şi el sit.
Tremură de nerăbdare să se lege de viaţa mea "virtuală".
Numai că el nu se supără. Pot să mă cert cu el într-o veselie".
(Florin Lăzărescu)

"Şi ce să scriu eu despre tine?" - îl întreb pe proprietaru' acestui sit.
"Ce vrei tu!" - răspunde domnia-sa, iar îngeraşul de pe umărul meu stîng, simpaticul şi blajinul, îşi freacă mîinile rînjind satisfăcut.
Păcat că, imediat după asta, afurisitul de sentiment căruia de obicei îi zicem prietenie îi dă o palmă îngeraşului, rostogolindu-l de-a berbeleacul de pe umărul meu. Prin urmare, iată-mă, om cu înger prăbuşit, scriind despre Lăzărescu altfel decît cum aş fi vrut iniţial să scriu. Dulcea răzbunare mai are de aşteptat. Nu de alta, dar acum sînt invitat, iar cînd te afli în poziţia asta, n-ai ce face, trebuie să-ţi lauzi gazda. Regulile civilizaţiei şi ale bunului-simţ. Dificil. Da' să-ncercăm...

1. Lăzărescu este simpatic (e antipatic foarte rar - numai atunci cînd nu doarme);

2. Lăzărescu este un model demn de urmat (pînă şi pentru copiii mei - iar ei sînt foarte selectivi în a-şi alege eroi: pe lîngă Florin, îi mai au drept model doar pe Elmer Fudd şi pe Ciocănitoarea Woody);

3. Lăzărescu nu greşeşte niciodată (în afară de momentele în care se contrazice cu mine - atunci greşeşte întotdeauna; bine, greşeşte constant şi în alte momente, de exemplu atunci cînd afară e vreme urîtă sau atunci cînd e vreme frumoasă, atunci cînd plouă sau atunci cînd ninge, cînd e zi sau cînd e noapte, cînd e primăvară sau toamnă ori cînd e vară sau iarnă - dar asemenea evenimente se întîmplă din cînd în cînd, deci nu trebuie neapărat să ţinem cont de ele);

4. Lăzărescu nu se supără niciodată pe nimeni (anunţ important: dacă mîine cunoscuţii se vor întreba de ce port cele două vînătăi la ochi, să nu-şi imagineze care-cumva că Florin mi le-a făcut, din cauza celor scrise aici; nici vorbă! nu! pur şi simplu, presimt că mă voi împiedica şi voi aluneca în pumnii calmi ai lui Florin - ceea ce, nu-i aşa?, se poate întîmpla oricui);

5. Lăzărescu e extraordinar din toate punctele de vedere (deşi v-aţi aştepta ca şi în paranteza de faţă să fiu ironic-maliţios, iată că nu-s: chiar credeţi c-aş putea fi prieten cu un om precum cel descris în parantezele anterioare?).
Cam atît. Promit însă că la următoarea invitaţie de a mai scrie în acest jurnal voi fi atent ca afurisitul de sentiment căruia de obicei îi zicem prietenie să nu mai devină violent cu îngeraşul. Deci: va urma...