Credinciosului îi şade bine cu duhul

Citiţi un fragment din această carte.


Jean Delumeau a fost profesor de istorie modernă la Universitatea Paris I, director al Centrului de Istorie modernă - Paris I şi profesor la Collège de France, Catedra de Istorie a Mentalităţilor religioase în Occidentul modern. Dintre lucrările publicate: Le Catholicisme entre Luther et Voltaire, PUF, Paris, 1971; L'Italie de Botticelli à Bonaparte, A. Colin, Paris, 1974; Le Christianisme va-t-il mourir?, Hachette, Paris, 1977; La Peur en Occident (XIVe-XVIIIe siècles): Une cité assiégée, Fayard, Paris, 1978; Un Chemin d'histoire. Chrétienté et christianisation, Fayard, Paris, 1981; Le Péché et la peur. La culpabilisation en Occident (XIIIe-XVIIIe siècles), Fayard, Paris, 1983 (trad. rom.: Păcatul şi frica. Culpabilitatea în Occident, secolele XIII-XVIII, Polirom, Iaşi, 1998); Rassurer et protéger. Le sentiment de sécurité dans l'Occident d'autrefois, Fayard, Paris, 1989 (trad. rom.: Liniştiţi şi ocrotiţi. Sentimentul de securitate în Occidentul de altădată, Polirom, Iaşi, vol. I: 2004, vol. II: 2005); L'Aveu et le pardon. Les difficultés de la confession, XIIIe-XVIIIe siècles, Fayard, Paris, 1990 (trad. rom.: Mărturisirea şi iertarea. Dificultăţile confesiunii, secolele XIII-XVIII, Polirom, Iaşi, 2 vol., 1998); Le jardin des délices, Fayard, Paris, 1992; La Religion de ma mère (coord.), Cerf, Paris, 1992; L'Historien et la foi (coord.), Fayard, Paris, 1996; Des Religions et des Hommes, Desclée De Brouwer, Paris, 1997; Que reste-t-il du Paradis, Fayard, Paris, 2000; Le Paradis, La Martinière, Paris, 2001.

Vine Paştele, vine Crăciunul, mai se nimereşte o coadă la semafor sau o aglomeraţie în supermarket, imediat apar discuţii teologice despre soartă, credinţă, draci. Fie ca lumina să vă călăuzească paşii împleticiţi pe drumul spre casă... s-a înrăit lumea, doamnă, ascultaţi ce vă spun, inundaţiile astea de unde credeţi că vin?

Într-un fel, se merită să crezi, doar s-a spus că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Cum ar veni, religia a-nceput să revină la modă, precum pantalonii evazaţi, iar asta îi face pe unii să pălăvrăgească despre Dumnezeu la un şpriţ şi pe ceilalţi, pe sofisticaţi, pe ateii rafinaţi artistic în alambicurile nihilismului şi postmodernităţii, să se încrunte ironic şi să facă mişto de masele ignare cărora popii le îndeasă pe nas un opiu de o calitate îndoielnică.

Între aceste două maniere de a te ocupa de transcendenţă, nuanţele sînt extrem de fine, iar puţini sînt cei în gura cărora vorbirea despre Dumnezeu nu este goliciune de sens sau fandoseală ipocrită. În ochii mei, un astfel de om căruia îi stă bine cînd scrie despre Dumnezeu e istoricul francez Jean Delumeau, care are în cîrcă atîta notorietate ştiinţifică încît e chiar stupid s-aduci vorba de ea.

În 1977, Delumeau era un catolic onest, măcinat de dilema supravieţuirii creştinismului într-o perioadă în care Franţa catolică părea să se transforme în cîţiva ani într-o nostalgie. Scria atunci o carte (Le Christianisme va-t-il mourir?, Hachette) în care încerca să evalueze şansele credinţei în Dumnezeul lui Avraam şi Iacob într-o Europă din ce în ce mai refractară la originile sale iudeo-creştine şi, pe deasupra, fracturată de ateismul comunist.

Peste aproape treizeci de ani, după toată harababura care a urmat sfîşierii Cortinei de Fier, intensificării accelerate a conflictului dintre Occident şi fundamentalismul islamic, proliferării mişcărilor charismatice în spaţiul compact al catolicismului Americii Latine, Delumeau îşi reia meditaţia şi oferă un nou pronostic despre şansele creştinismului de a supravieţui.

Aşa că, indiferent dacă credeţi în îngeri, extratereştri sau hobbiţi, atîta timp cît sînteţi oameni şi vă apasă vreo curiozitate în privinţa viitorului, merită să citiţi această carte. Gîndiţi-vă măcar că Jean Delumeau ştie ca nimeni altul o grămadă de poveşti mişto despre Evul Mediu şi că nu e un parior care se bazează doar pe intuiţie şi credinţa că va lua potul cel mare!