Tudor Giurgiu: Un film delicat, despre oameni sofisticaţi

Cristina Foarfă: Ce v-a atras la cartea Ceciliei Ştefănescu, cea de la care a plecat scenariul filmului Legături bolnăvicioase?
Tudor Giurgiu: Ţin minte că am citit cartea într-un moment în care căutam subiecte pentru film, scriam de unul singur un scenariu care spunea o poveste despre tineri debusolaţi, o poveste de maturizare a unor oameni de 16-17 ani, şi cartea Ceciliei a venit într-un moment de confuzie. Mi-a plăcut mult cînd am citit-o, a fost un soi de coup de foudre, acoperea un gol la vremea respectivă în literatura română, mai ales că nu apăruse încă valul de tineri prozatori de la Editura Polirom. Am privit-o ca pe o provocare interesantă pentru că este vorba de o poveste care lasă multe senzaţii, de gust, de miros, tactil, fiind deci o carte foarte senzorială. Mi s-a părut incitant subiectul, ca un pariu greu de dus la capăt, dar tocmai acest lucru îl făcea cu atît mai interesant. Mi-a luat mult timp pînă să o înţeleg, să încerc să îi dau o oarecare coerenţă şi să văd ce pot face. M-am gîndit că mi-ar plăcea să o întîlnesc pe autoare, lucru care s-a şi întîmplat, am vorbit şi am zis să trecem la treabă. Credeam că un film cu acest subiect ar putea să iasă foarte greu, dar iată că nu a fost chiar aşa.

C.F.: S-au schimbat totuşi multe în trecerea de la carte la film...
T.G.: Da, foarte multe - din carte am vrut să păstrez un anume parfum, care e al personajelor, al unui tip de relaţie foarte discretă, delicată şi tandră. Exista un conflict foarte puternic între fete sau între fete şi un alt personaj, dar a venit apoi ideea apariţiei fratelui uneia dintre ele, care exista doar foarte vag în carte, lucru care cred că a dat o mult mai mare substanţă filmului.

C.F.: Citiţi autori români contemporani?
T.G.: Da, citesc, e o mare bucurie să cumperi literatură contemporană. Am citit mult în vremea respectivă, cam tot ce se scria anul trecut, acum doi ani, mai ales oameni tineri, cu plusurile şi cu minusurile fiecăruia. Din păcate, în ultimul an, mai exact în ultimele şase luni de cînd lucrez în televiziune, am citit mai puţin. Am luat recent, de exemplu, romanul mult discutat Cruciada copiilor, al Florianei Ilis şi, deşi nu l-am terminat încă, îl citesc cu mare plăcere. Mai ales primele douăzeci de pagini sînt ca un film, te iau pe nerăsuflate.

C.F.: Aţi face un film după Cruciada copiilor? Ce altceva aţi mai ecraniza?
T.G.: Da, cu mare interes, chiar am vrut să mă întîlnesc cu autoarea la Cluj. Aş mai ecraniza o carte care pe mine m-a impresionat foarte mult, pe care la vremea respectivă am citit-o neştiind absolut nimic despre autor. E vorba de romanul Matei Iliescu al lui Radu Petrescu, mi s-a părut o bijuterie, un roman unicat în literatura română. Apoi am aflat mai multe despre ce a însemnat Radu Petrescu, mi se pare un scriitor imens, din păcate foarte puţin cunoscut. Şi mîine l-aş ecraniza. E o carte foarte greu de transpus în film, dar e cartea de care m-am îndrăgostit şi care mi-a rămas în minte.

C.F.: În timpul filmărilor, aţi ţinut un blog, ceea ce e o formă neconvenţională de promovare, cel puţin pentru România. Care a fost rolul lui, a fost PR, a fost comunicare cu viitorii spectatori?
T.G.: La început nu ştiam nimic despre blog-uri. Colegul meu Dragoş Ştefan, care se ocupa de site, a încercat să îmi spună să-l facem, mi-a explicat despre ce este vorba şi mi s-a părut o idee foarte bună. Era ca un jurnal. Mi s-a părut amuzant şi interesant că poţi să scrii, să îţi expui părerile şi alţi oameni să le împărtăşească şi să vadă cum se face un film, cu toate îndoielile, crizele şi bucuriile sale. El a fost gîndit iniţial în ideea unei promovări - cum facem ca despre acest film să se vorbească - dar am ajuns să scriu pentru că îmi făcea o foarte mare plăcere, intrasem în jocul acesta, mă gîndeam mai puţin la cine ajunge, cum şi cît de mult o să ajute filmul.

C.F.: Oamenii care intră pe net citesc blog-uri, sînt în general cei informaţi, la zi, deschişi şi receptivi, deci cumva publicul-ţintă. Cum vă vedeţi publicul, din cine e el format?
T.G.: Sînt studenţi, oameni tineri, liceeni, oameni de pînă în 35 de ani. La Cluj m-am bucurat să văd la premieră foarte mulţi tineri, care au fost foarte receptivi şi calzi. A fost emoţionant mai ales pentru că m-am întors în oraşul natal şi au văzut filmul rudele, prietenii, profesoarele. E un moment unic, în care aştepţi să vezi ce spun spectatorii, cînd rîd, ce le place, ce nu. E o foarte plăcută stare de complicitate cu publicul şi vrei să vezi cît de mult din ceea ce ai gîndit se regăseşte şi în ceea ce cred ei.

C.F.: E un subiect tabu pentru România?
T.G.: Nu cred că va şoca. Sigur, e prima dată cînd se vorbeşte în filmul românesc despre astfel de lucruri, e prima dată cînd vezi două femei care stau una lîngă alta şi se mîngîie, chiar se sărută. Nu cred că e filmul care va revoluţiona societatea sau măcar cinema-ul românesc, dar cred că trebuie să fim un pic mai dezinhibaţi, într-un sens de bun-gust şi relaxat, şi astfel lucrurile vor merge mai bine. E primul film despre un anumit grup de oameni din România, o categorie despre care nu s-a prea mai vorbit la noi, un tineret sofisticat, mai special, bine educat, complicat şi delicat, sufleteşte vorbind. Mă bucur mult că am reuşit să evit orice legături politice sau sociale.

C.F.: Spuneaţi pe blog că e un film care s-a născut greu. Ce vi s-a părut cel mai dificil în realizarea sa?
T.G.: Partea de poveste, pentru că e lucrul la care atît eu, dar mai ales Cecilia, am muncit cel mai mult, adică trei ani, şi nici cînd am început filmul nu am fost sută la sută convins că e varianta cea mai potrivită. Am participat indirect la scrierea scenariului, am mai intervenit pe alocuri în forma sa ultimă şi m-am gîndit tot timpul de-a lungul filmărilor cum pot să fac să îl transpun cît mai bine. Orice om care vrea să facă ceva foarte bun are nehotărîri, indecizii, iar momentul cel mai greu a fost naşterea poveştii, e un lucru fundamental. Sigur, nici finanţarea filmului nu a fost uşoară.

C.F.: Cum a fost lucrul cu actorii, şi, în general, cum au decurs filmările?
T.G.: La început nu ştiam cu cine o să lucrez, nu mă gîndeam neapărat la ei şi m-am bucurat să facem probe împreună, a fost un proces lung şi greu. M-am bucurat mult să le găsesc pe fete, de care ştiam că va depinde în mare parte succesul filmului. Atît Ioana Barbu, cît şi Maria Popistaşu, sînt două actriţe extraordinare, pe Tudor Chirilă îl aveam oarecum în cap şi mă bucur că a acceptat rolul, fiind, cred, actorul cel mai potrivit pentru un astfel de personaj. Pe cît de adevărat este că filmul s-a născut greu, filmările au mers extrem de bine şi de simplu. E important, ca om care regizezi şi coordonezi, să simţi că ai o echipă care ţine la tine, care e în jurul tău, te susţine, te protejează. Sînt un mare norocos pentru că am lucrat alături de oameni extraordinari, nu numai la filmare, dar şi la pregătirea filmului, în distribuirea lui, promovare, toată echipa de la Libra e unică. Le sînt extrem de recunoscător pentru că fără ei şi eforturile lor nu am fi ajuns unde sîntem acum. În filmul românesc, dacă nu ai o echipă devotată, care să ţină la proiect, nu poţi să faci mare lucru şi dai chix.

C.F.: Dacă cineva citeşte sinopsis-ul, află povestea cu două fete care se îndrăgostesc, dintre care una are o legătură cu propriul ei frate, se poate aştepta la un film "tare", cu scene "curajoase". Este totuşi un film poetic şi cuminte. De ce aţi ales această abordare?
T.G.: N-am vrut să facem un film hard, care să lovească spectatorul de ecran şi să îi ofere ceea ce poate el şi-ar dori să vadă. Ne-am dorit să facem un film în care spectatorul să fie în aşteptare, să dorească poate să vadă mai mult şi eventual la final să i se dea foarte puţin din detaliile "anatomice" pe care le-ar presupune un astfel de subiect. E în primul rînd un film în cheie intimistă, îmi place să îl numesc delicat, în care nu-şi aveau locul exagerări, băgări de degete în ochi sau sexualitate manifestă.

C.F.: Cum a fost primit la Berlin?
T.G.: Neaşteptat de bine, a fost o mare surpriză şi bucurie că filmul a fost mai întîi selectat, apoi a primit o critică foarte bună în Variety, Biblia industriei cinematografice. A fost vîndut în mai multe ţări, a fost ca un fel de joc de domino care a început acolo şi care continuă, filmul primind deja invitaţii la festivaluri mari cum ar fi Seattle, Karlovy Vary, Pusan.

C.F.: Există pericolul să i se lipească eticheta de film gay, mai ales că la Berlin a fost selecţionat pentru Teddy Awards?
T.G.: Sînt convins că va circula şi la festivaluri gay & lesbian, nu cred că trebuie să ne fie ruşine de asta, sînt filme mari în istoria recentă a cinema-ului care au avut poate şi eticheta asta. Am văzut chiar o dezbatere la Berlin în care se încerca o definire a genului. Nu cred totuşi că este un film gay, vine mai degrabă un pic dintr-o altă zonă, este o dramă cu accente lirice, poetice, dar în nici un caz lesbianismul nu e tema care dă forţă filmului. Mi s-au mai pus întrebări legate de comunitatea gay din România, nu mă interesează, nu este vorba despre asta în Legături bolnăvicioase. Vorba lui Tudor Chirilă, hai să nu ne ferim, este vorba într-adevăr despre două fete care au această atracţie, au această pasiune, dar aceasta ar fi fost exact la fel şi între o fată şi un băiat. Este doar iubire, dar într-o altă formă.

C.F.: Tot pe blog vorbeaţi de o "resetare" după film, de o întoarcere în biroul de la TVR şi pînă la urmă, la o parte mult mai practică şi pragmatică. Cum s-a produs această trecere?
T.G.: Eu încerc să mă resetez tot timpul pentru că este singura şansă să rămîi tu însuţi, să o iei mereu de la capăt. Dacă începi să iei morga unui om care conduce o astfel de instituţie şi are atîtea răspunderi, cred că riscul e să fii atît de convins de personajul pe care îl reprezinţi, încît să te identifici cu el. Am văzut cazuri de oameni care uită de unde au plecat, dar eu vreau să rămîn acelaşi. Nu cred că o să mai pot face un film foarte curînd, pentru că am o mare obligaţie aici, la televiziune. Nu a fost deloc uşor, schimbarea de la una la alta a fost dificilă şi mi-a creat ceva probleme de adaptare, dar acum e o bucurie să văd că filmul e gata şi că pot să îl ofer publicului.


(Interviu preluat din Dilema Veche , aprilie 2006)

---

Din 15 octombrie, filmul Legături bolnăvicioase apare pe DVD. După ce a avut premiera în cadrul Festivalului de Film de la Berlin şi a devenit cel mai mare succes românesc al anului (cu aproximativ 23.000 de spectatori), filmul de debut al regizorului Tudor Giurgiu va putea fi vizionat pe DVD, alături de un bonus de o oră ce cuprinde interviuri luate regizorului şi celor trei actori principali - Ioana Barbu, Maria Popistaşu şi Tudor Chirilă - , scenaristei şi autoarei romanului ecranizat Legături bolnăvicioase, Cecilia Ştefănescu, precum şi directorului de imagine Alexandru Sterian; un making of de 35 minute şi fotografii de la filmări. In plus, filmul va putea fi vizionat în format ecran lat (16:9) cu sunet Dolby Digital 5.1, fiind subtitrat în trei limbi: română, engleză şi franceză.

DVD-ul a fost realizat cu sprijinul Ambasadei Franţei în România şi a Institutului Francez, iar campania de promovare a fost sprijinită de Radio Guerrilla, Re:publik, 24 Fun, Tabu, Cinemagia şi OOPS Media. Lansarea sa oficială a avut loc luni, 2 octombrie, la Institutul Francez, în cadrul proiectului Carte blanche à... - proiect iniţiat de Institutul Francez în ideea întîlnirii tinerilor regizori români cu publicul francofon şi cu cinefilii interesaţi să descopere şi alte două filme franţuzeşti care l-au inspirat pe respectivul regizor în cariera sa - în prezenţa actriţelor Maria Popistaşu şi Ioana Barbu, precum şi a directorului Transilvania Film.

La eveniment, invitaţii şi cinefilii care au umplut sala Elvira Popescu, dornici să vadă sau să revadă Legături bolnăvicioase, au fost întâmpinaţi de regizorul Tudor Giurgiu, de actriţa Maria Popistaşu, precum şi de directorul Transilvania Film, Ştefan Bradea, în atmosfera caldă şi relaxată ce s-a păstrat încă de la filmări.

În deschidere, înainte de proiecţia filmului cu subtitrare în limba franceză, cei prezenţi au avut ocazia să vizioneze în premieră secvenţe de pe DVD. Iar în încheiere, spectatorii au avut ocazia să pună întrebări celor din echipa de filmare. După cum au mărturisit Ioana Barbu (distinsă la începutul acestei luni cu premiul de interpretare la Festivalul Internaţional de Film de la Pécs) şi Maria Popistaşu, unele dintre cele mai dificile experienţe de la filmări au fost frigul, nuditatea şi faptul că finalul s-a filmat în a opta zi de filmări, ceea ce a impus un cu totul alt ritm de lucru şi nevoia de a crea legături mult mai puternice între personaje.

Întrebat cu ce speră să plece de la acest eveniment cinefilul, după vizionarea filmului, regizorul Tudor Giurgiu a răspuns: "Cu emoţie. Dacă în sufletul cuiva rămâne măcar un dram de emoţie, atunci înseamnă că filmul aduce ceva. Un prieten, la vizionarea de la Berlin, a ieşit din sală în timpul proiecţiei. L-am întrebat de ce şi mi-a spus că nu a mai putut sta, pentru că scenele din film i-au amintit de prima lui dragoste şi de despărţirea de iubita lui, la 19 ani, cu aruncat de haine pe geam şi aşa mai departe... Dacă trezeşte ceva în sufletul fiecăruia, atunci înseamnă că filmul merită."