Alberto Păduraru: Dacă timpul dintre interviurile noastre (deja doi ani de acum - de citit aici) ar fi un grafic, ce formă crezi că ar avea (în caz că ar avea una)?
Teona Galgoțiu: O linie care merge mult în jos, apoi își revine încet, în zigzaguri.
A.P.: Te-am întrebat atunci cum se simte să te numești "tânără speranță", în contextul Premiilor Gopo 2021. Mi-ai zis că e periculos să te numești așa, dar ce poți să zici sigur e că îți propui să muncești mai mult și mai organizat și să te apuci de sport. Te-ai apucat de sport?
T.G.: M-am apucat și m-a ținut o vreme, apoi m-am lăsat. Cu munca e mai bine, totuși.
A.P.: Totuși, mai există un an între prima vedere și revederea asta - 2022. Un an în care - sper să nu-mi scape ceva - n-a mai fost vorba de Gopo. Și sunt sigur că au fost altele. Și sunt curios. Spune-mi 5 cuvinte despre 2022 (și dezvoltă, acolo unde simți).
T.G.: Am locuit 6 luni în Berlin, în care m-am deconstruit și redescoperit destul de mult. Cât am fost acolo am scris o piesă de teatru despre sfârșitul lumii, nu pot să adorm decât dacă îmi imaginez că ninge, care o să aibă în curând prima lectură la Teatrul Oberhausen, în cadrul Festivalului New Stages Southeast. 2022 în 5 cuvinte: pierdere, plimbare, dezlipire, somn, primăvară.
A.P.: Povestește-mi un pic despre Sara Nae (alteregoul tău din Gura Mare, dacă îl pot numi așa). Cum a apărut, de unde ideea, dacă are vreo simbolistică movul perucii și tot felul de asemenea curiozități. Te recunosc motanul Juno, pisica Persefona și cățeaua Iaia cu peruca prin casă?
T.G.: *Sarah Nae! A apărut într-o seară în care mi-am dat seama că mai bine nu îmi mai folosesc numărul real pe aplicațiile de taxi, ca să nu mă mai caute taximetriștii pe facebook. Pe mine mă cheamă și Sarah, iar Nae îl chema pe unul dintre bunicii mei, pe care l-am cunoscut foarte puțin, dar mi-e foarte drag. Peruca e luată cu ocazia unui Halloween din Londra, la care am fost extraterestră. Lui Sarah i s-a părut un look foarte potrivit. Animalele sunt la fel de apropiate și de ea și de mine.
A.P.: Ajungând ușor înapoi (și nu dispare) în tărâmul poeziei, ce simți atunci când dai oamenilor să citească versuri? Cum percepi reacțiile lor? Și ce simți - prin filtrul ăsta - legat de poezie în sine?
T.G.: Simt emoții mari și entuziasm. Nu le percep într-un mod anume, am învățat să mă bucur de ele oricum ar fi, e un contact de care am nevoie. Față de poezie în sine mă simt tot mai liberă, pentru că a devenit foarte fluidă în definiții pentru mine. Într-un timp consideram că poezia e aia scrisă negru pe alb, în cuvinte, acum e cam peste tot, un animal care își schimbă forma constant.
A.P.: Motivul Sarei mai apare și în scurtmetrajul nominalizat la premiile Gopo 2023, Vreau să sparg sera. Cum, și poate nu greșesc, mă gândesc automat că e o expresie însușită și de tine (de aici și gândul către numele Sara)... Ce este sera pentru tine, Teona? Ce este și ce, mai exact, vrei să spargi? Și cum?
T.G.: Aș lăsa interpretarea titlului liberă în continuare; de-asta îmi și place să pun titluri atât de mult, că sunt o mică parte a filmului / textului care poate funcționa surprinzător, un fel de mister care poate ajuta sau induce în eroare. Dar ca să răspund parțial la întrebare, sera, pentru mine, e legată de memorie și de forțele și slăbiciunile ei.
A.P.: Fiecare are o seră în care...
T.G.: Vrea să facă haos și / sau să curețe.
A.P.: Povestește-mi puțin despre textul Floare în flăcări, cu care ai câștigat call-ul pentru spectacol organizat de Apollo111 Teatrul. La ce să ne / nu ne așteptăm? (Felicitări, apropo, m-am super bucurat).
T.G.: Mulțumesc mult! Și textul ăsta e la granița între ficțiune și autobiografie. Să vă așteptați la altă (și un pic aceeași) Sarah, din nou la spart, din nou la haos și curățenie. Sper să nu mă repet prea tare, eu încerc să nu.
A.P.: Aveai acum doi ani vreo întrebare fără răspuns la care să fi găsit răspuns în timpul ăsta?
T.G.: O să zic doar întrebarea: ce înseamnă forever?
