Cum mă vede... iepurele meu / Superputerea mea / Masa de Paști

 
Atelierele de autocunoaștere prin scris Către mine s-au desfășurat în perioada martie - mai 2023 în trei module:
 
scriere creativă (cu Oana Răsuceanu)
scriere dramatică (în coordonarea Mihaelei Michailov) și
scenaristică (cu Ana Agopian).

Dedicate elevilor Colegiului Național "Gheorghe Lazăr" din București din trupa de teatru a liceului, Trupa As, aceste exerciții de scris vor sta la baza unui spectacol de teatru coordonat de regizoarea Iulia Rugină. Într-o manieră interactivă, care a îmbinat introducerea în teorie cu exprimarea creativă, liceenii au avut șansa să se familiarizeze cu scrisul în trei forme diverse, finalizând câte trei monoloage, un scenariu de scurtmetraj de ficțiune, și trei povestiri.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Eu sunt Alex și, ca orice adolescent de 16 ani, am nesiguranțele mele. Faptul că încerc să fiu zilnic o versiune mai bună a mea mă ajută enorm. Sunt un om empatic și humble, din păcate doar la suprafață, pentru impresie. Prietenii mei sunt ca o a doua familie și nu știu ce m-aș face fără ei.


Pe cât de mult îl iubesc pe Alex, pe atât de mult îl detest. De 7 ani de când trăiesc, mereu m-a hrănit, mi-a făcut curat, m-a mângâiat, dar asta doar când are timp. Nu e foarte des pe acasă, pleacă dimineața la liceu și se întoarce abia seara. Mi se face foarte dor de el în timpul zilei, dar măcar atunci când ajunge acasă, vorbește și stă cu mine.


Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 7 dimineața și afară se văd primele raze de soare ale dimineții. În cameră e un aer plăcut și păsările ciripesc. Pare o dimineață de poveste. Alarma parcă nu m-a enervat așa cum o face în fiecare dimineață, lucru un pic bizar. Mă dau jos din pat și realizez că mă simt mai energizat și mai motivat ca niciodată. Am foarte multă treabă pe ziua de azi și mă simt concentrat și pregătit să înfrunt orice provocare. Patul nu mă mai trage înapoi în el, parcă chiar el îmi șoptește să mă ridic și să mă apuc să fiu productiv. Așa că îl ascult, mă spăl, mănânc și îmi fac antrenamentul zilnic. Sentimentul că sunt de neînvins și că pot fi concentrat la infinit parcă nu a dispărut încă. Cum termin antrenamentul, mă apuc de teme și le termin foarte rapid. Toate par extrem de ușoare. Asta este cea mai productivă dimineață de până acum și abia a început ziua.

DA! Asta e superputerea mea. Pot fi concentrat și productiv la capacitate maximă! Mereu m-am confruntat cu inabilitatea mea de a sta concentrat și de a face treabă, iar faptul că am această superputere de a face tot ce pot și de a fi foarte productiv mi-a schimbat radical viața. Teancurile de foi și de teme nescrise de pe birou dispar parcă într-o clipită și mi se par extraordinar de ușoare, chiar dacă până acum am petrecut ore întregi fără oprire ca să le termin. Google Classroom-ul meu nu mai are nicio restanță, iar la meditații sunt la curent - o premieră în viața mea academică.

Pornesc spre liceu plin de energie, simțindu-mă de parca aș fi băut patru cafele, cu gândul de a fi mai productiv ca niciodată și de a învăța totul din clasă. Orele trec parcă pe nesimțite și nu am veșnica problemă de a mă simți epuizat după ele. Colegilor nu vreau totuși să le dezvălui încă această abilitate a mea, îi las să descopere singuri schimbarea. Unii dintre ei și-au dat deja seama.

Pe seară, vin cursurile de teatru și, deodată, nu mai pot fi creativ și atent la exerciții. Creativitatea mea, care venea tocmai din lipsa concentrării, pare că a dispărut și nu mai pot să îmi mai imaginez personajele și lumile paralele ca înainte. Superputerea mea intră în acțiune. Acum, tot ce mi se învârte în minte sunt numai cifre și idei despre cum îmi pot face viața mai bună. Mă uit în jur și îmi dau seama că hiperventilez și că toți ceilalți colegi erau căzuți cu ochii închiși în lumi de poveste, în care eu nu mai puteam ajunge.

Dacă ar fi să renunț la superputerea mea, aș renunța doar pentru a-mi recăpăta gândirea creativa și pentru a-mi recăpăta imaginația. Nici nu am observat cât de fadă e lumea și cât de puțin am gândit astăzi. Acum abia realizez că există lucruri bune și în a fi o fire visătoare.

Ajung înapoi acasă. Mă simt motivat să lucrez și mai mult, să citesc, să devin mai bun decât am fost acum 10 minute. Decid că vreau să învăț cum să îmi controlez superputerea, pentru a-mi recăpăta partea artistica a minții, care îmi colora viața. După multe încercări și eșecuri, îmi dau seama cum pot controla aceasta superputere, iar gândirea mea creativă își revine. Simt un val de fericire cum îmi acaparează corpul și cum, în sfârșit, pot să îmi imaginez lucruri. Îmi iau chitara și cânt, fericit că nu am pierdut partea colorată și frumoasă a vieții.


Ziua de Paști. Toți cei 14 membri ai familiei sunt la mine acasă, așezați în jurul mesei din sufragerie. E o atmosferă liniștită, iar Ritza își simte în sfârșit rolul de iepure împlinit.
- Dă-mi te rog frumos zacusca, Rareș, îi zic eu fratelui meu.
- Ah, iar am pătat fața de masă, spune verișorul meu mai mic, Ștefan, când varsă salata de vinete pe aceasta.
- Nu e nimic, curăț eu pentru tine, tu vezi-ți acolo de mâncarea ta, spune dojenitor bunica mea din partea mamei, Mamaiu.
- Hristos a înviat! spune Ioana, sora mea, din celălalt capăt al mesei.
- Adevărat a înviat! răspunde mătușa mea, sora mamei, Oana.

Cu toții ne simțim bine și pare un Paște ca oricare altul, lipsit de evenimente care ne-ar putea deranja.
- Vreți să căutăm ouăle ascunse de iepurașul de Paște în curte? Îi întreb eu pe frații mei și pe Ștefan.
- Daaaaaaa, abia aștept să le găsesc pe toate! Spun toți copiii, parcă în cor.
- Haideți să ne încălțăm cu toții și să mergem afară, în curte, zice bunicul meu din partea mamei, Tataiu.
- Tataie Jean, tata, puteți veni vă rog cu mine să mă ajutați să ascund ultimele două ouă, îi rog eu pe tata și pe bunicul.
- Sigur, mergem acum să îți aducem scara din magazie și îi mai ținem pe copii câteva clipe ocupați, îmi face tata cu ochiul, încurajându-mă să le dau o provocare demnă celor trei copii, nerăbdători să aibă parte de aventură.

Zis și făcut. Iau scara, merg în dosul curții, lângă corcodușul vecinilor și urc pe scară.
- Pe asta sigur nu îl vor găsi, nu au cum, am gândit eu pentru mine însumi. Poate doar dacă le dau un indiciu.
- Alex, ai te rog frumos grijă să nu îți rupi ceva, sunt 4 metri până la pământ de la creanga aia, spune mama, privind de la fereastra bucătăriei. Știu că te-ai cățărat în copaci toată viața ta, dar e bătrân pomul și nu știi niciodată când se poate întâmpla ceva.
- Da mama, stai liniștită, am grijă să nu cad.

Am vorbit prea devreme. TROSC, TROSC, ZBANG, TROSC
- Aoleu Aleeeex, totul bine?
- Aleeex ce ai făcut, măi?
- Măi Alex, ți-ai rupt ceva.

Asta era tot ce auzeam de la familia mea, care a venit în grabă afară.
- Hai să te ajut să te ridici. Vino ușurel pe scaun aici, îmi spune unchiul Eugen, luându-mă ușor de după mână.
- Vaaaai, la cum arată sper să nu fie fractură, spune bunica Bia, mama tatălui meu.
- Îți aduc acum niște gheață, spune mama.
- Ce ne facem cu creanga asta, tata? Doar nu putem lăsa ditamai creanga în mijlocul curții, pur și simplu, spun eu.
- Important e să fii tu bine, Alex, spune tata.
- Până îmi revin eu, mergeți și căutați oul de Paști ascuns, copii. Daca îl găsiți, veniți aici cu el.
- Aaaa, hai că nu are nimic, spune Mamaiu, după ce mi-a examinat piciorul. E doar o mică entorsă, o să îți treacă, ești băiat mare.
- Da, ai dreptate Mamaiu, cel puțin am găsit o ascunzătoare mai mult decât inedită.
- Uite-l, uite-l, vin cei trei copii, alergând cu un ou strălucitor de ciocolată în mână.
- A căzut pe jos când s-a rupt creanga cu tine, așa că a fost ușor să îl găsim, zice Ioana, râzând.
- Acum pot spune în sfârșit că nu sunt singurul sub care s-a rupt o creangă, spune Rareș, făcând haz de necaz.

Fără nicio îndoială, a fost un Paște aparte, dar ne-am distrat cu toții pe cinste și am petrecut timp în familie. Asta e cel mai important. Am învățat că poate nu ar trebui să mă mai urc în copaci și să am grijă, așa cum mi-a zis mama.