Ce înseamnă pentru mine competiția / Presiunea meditațiilor / Ziua de dinaintea examenului

 
Atelierele de autocunoaștere prin scris Către mine s-au desfășurat în perioada martie - mai 2023 în trei module:
 
scriere creativă (cu Oana Răsuceanu)
scriere dramatică (în coordonarea Mihaelei Michailov) și
scenaristică (cu Ana Agopian).

Dedicate elevilor Colegiului Național "Gheorghe Lazăr" din București din trupa de teatru a liceului, Trupa As, aceste exerciții de scris vor sta la baza unui spectacol de teatru coordonat de regizoarea Iulia Rugină. Într-o manieră interactivă, care a îmbinat introducerea în teorie cu exprimarea creativă, liceenii au avut șansa să se familiarizeze cu scrisul în trei forme diverse, finalizând câte trei monoloage, un scenariu de scurtmetraj de ficțiune, și trei povestiri.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Pentru mine competiția are multe forme. Poate fi ezitarea verificării rezultatelor unui test. Ori discuția de după un examen în care vorbim despre ce răspunsuri am dat. Ori atunci când un joc devine prea intens; furnicături pe mâini și picioare din cauza nervilor sau râsul forțat când nu vreau să arăt că sunt ofticată. Dar, până la urmă, pentru mine este o sursă de alimentare.

Când aveam în jur de 4 ani, eram cu familia la munte. Eu, părinții mei, unchiul și mătușa mea ne jucam cărți. Stăteam toți într-un cerc în fața șemineului. Pierdea cine rămânea cu jokerul în mână, iar tot timpul unchiul meu glumea cu mine și reușea să mă păcălească și să îmi paseze jokerul. Atunci când pierdeam, îmi venea să plâng de nervi, dar fiind competitivă nu voiam să arăt asta.

Când mă uit acum în urmă, mi se pare foarte amuzant și tot timpul râd când îmi amintesc, dar știu că atunci simțeam adrenalina și aveam nevoie să le dovedesc celorlalți că, după un anumit număr de pierderi, aș fi câștigat la un moment dat.


"Examenul care îți definește viitorul"

Uite cât de multă presiune, doar să te gândești la importanța examenului. Dar pregătirea pentru el, pentru a avea acel viitor bun așteptat de toți, numărul ridicat de meditații, de teste de antrenament - atunci simți cu adevărat stresul. Meditațiile la română: 2 ore pe săptămână. Nu pare prea mult. Dar să nu uităm de teme, de cărțile de citit. Îmi amintesc cum ajungeam să îmi fac temele în Uber dinspre școală spre meditații.

"De ce nu te organizezi cum trebuie, Bianca? Fă-ți și tu temele din timp, nu le mai lăsă pe ultima sută de metri", îmi spunea mama. Și avea dreptate, dar pur și simplu uneori nu reușeam să mă adun. Până la urmă aveam un examen. "Tragi tare acum și să vezi ce bine o să fie după". Am auzit asta de prea multe ori. Îmi venea să le urlu în față: Ok, am înțeles, doar tăceți!

Făceam meditații cu o prietenă. Ajungeam la timp, dar mai stăteam 10 minute în fața blocului, pentru a amâna inevitabilul. Îi spuneam apoi că a fost aglomerat pe drum. Ne păcăleam singure, ne ținea mai mult după oricum. Matematica îmi plăcea mult. Știa profesoara că sunt bună. Făceam de două ori pe săptămână, o oră și jumătate. Acolo presiunea temelor era mică pe lângă presiunea de a demonstra că sunt mai bună decât colegele mele. Îmi plăcea mult materia, dar pe parcursul anului uitasem de plăcere și doar fugeam după validare.


Mai e o zi până la Evaluare. Mi-am lăsat toată ziua liberă, vreau să mă relaxez și să mai repet puțin. Mă trezesc pe la 10, deși îmi pusesem ceasul pe la 7, pentru a mă obișnui să mă trezesc devreme. Apoi mă spăl pe dinți.

Nu mă simt așa cum mă așteptam să mă simt. Credeam că ziua de dinainte de examen va fi mult mai stresantă. Credeam că o să fiu agitată, fără să pot să mă concentrez. Dar nu simt nimic. Niciun fel de gol în stomac sau sentiment de cap greu. Nimic.

Decid să intru la duș. De obicei, îmi pun muzică, dar acum nu. Simțeam nevoia de liniște, să încerc să îmi fac curat prin minte. Sunt foarte sigură pe mine sau doar nu conștientizez ce se întâmplă? Încerc să găsesc un răspuns, dar nu reușesc, așa că doar stau și las apa să îmi curgă pe urechi, pe ochi, pe față. Pentru un scurt moment era liniște și prin minte.

Ies de la duș și merg în bucătărie să mănânc. Vorbesc cu ai mei, doar ca să mai treacă timpul. Îi văd că sunt stresați pentru mine, dar nu vor să îmi arate, să-mi transmită și mie emoțiile lor. Nu puneau nicio întrebare legată de matematică, de română, sau de examen în sine. Evitau subiectul. Așa făceam și eu.

Încep să lucrez la română. Lucrez pentru 3 ore, care trec foarte repede. Bănuiesc că pentru că nu am studiat prea intens, ci mai relaxat, degajat. Poate superficial. Nu eram atât de concentrată precum aș fi vrut, dar nu am vrut să încep acum să mă simt stresată. Văd ceasul și decid să mă opresc. Încerc să îmi ocup timpul cu diferite activități pentru restul zilei.

Se face ora 22 și vreau să mă culc. Dar decid să mai trec o dată în revistă definițiile. În acest moment, mă simt parcă absorbită de materie, de pagini, de cuvinte. Doar un singur lucru se întâmplă în capul meu atunci - acele definiții. Eram atât de concentrată încât nici nu mai tânjeam după liniște saz relaxare. Vine mama la mine și îmi zice să mă culc. În acel moment parcă am fost scoasă brusc din priză și am rămas doar cu sentimentul de panică. Mâine este examenul! Da! Examenul care îmi definește viitorul! Vreau să îl dau odată, să scap de el! Ba nu! Poate nu sunt destul de pregătită, stai să mai repet! Ba da, Bianca, ai muncit un an pentru asta, știi tot ce trebuie să știi! Dar, poate mai există ceva.... Nu! Taci! Mai citește ca să termini!
"Mama, mai lasă-mă două minute să citesc!"
"Bine". Și-a dat seama că m-a cuprins panica.

Și mă afund iar în cuvinte. Dar chiar și ele au ajuns la sfârșit. Ok, acum sigur ești pregătită. Ai recitit tot. De la definiții până la rezumate și autori. Gata. Dar era ora 1:00. Cum a trecut timpul așa repede? Nici nu mai contează. Decid să mă culc cât mai repede. Am făcut tot ce am putut. Sunt pregătită! Închid ochii. Ce o fi, o fi.