Ce înseamnă pentru mine competiția / Presiunea meditațiilor / Ziua examenului / Printr-o prismă opacă

 
Atelierele de autocunoaștere prin scris Către mine s-au desfășurat în perioada martie - mai 2023 în trei module:
 
scriere creativă (cu Oana Răsuceanu)
scriere dramatică (în coordonarea Mihaelei Michailov) și
scenaristică (cu Ana Agopian).

Dedicate elevilor Colegiului Național "Gheorghe Lazăr" din București din trupa de teatru a liceului, Trupa As, aceste exerciții de scris vor sta la baza unui spectacol de teatru coordonat de regizoarea Iulia Rugină. Într-o manieră interactivă, care a îmbinat introducerea în teorie cu exprimarea creativă, liceenii au avut șansa să se familiarizeze cu scrisul în trei forme diverse, finalizând câte trei monoloage, un scenariu de scurtmetraj de ficțiune, și trei povestiri.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.

 
O cursă care decide într-o manieră injustă "cine e mai bun". De ce trebuie să fie cineva mai bun? Nu poate fiecare să fie bun la ceva, la ce vrea el și să nu ne pese că e mai puțin bun la x lucru? Automat, între concurenți se instalează o relație de rivalitate care nu aduce nimic pozitiv.

O situație în care am întâmpinat presiunea competiției a fost cu 3-4 ani în urmă. Participam la un concurs de geografie. Îmi place geografia. E primul lucru de care mi-am dat seama că îmi place cu adevărat, așa că m-am pregătit din greu și am trecut la următoarea etapă. Râmnicu Vâlcea. Deja se simte atmosfera tensionată fiindcă profu' se așteaptă la rezultate mari și peste asta mă stresează gândul că toată familia a venit cu mine până aici și sunt obligată să mă descurc perfect. Timpul nu mă presează, doar gândul că îi vor dezamăgi. Sala e plină și copiii toți exersează în gând. În fine, eu știu, chiar știu și trebuie să știu și când vin subiectele că de obicei fix atunci uit. Pot. Pot. Pot. Și am putut. Am făcut binișor. Nu pe cât mi-aș fi dorit, dar suficient. Îmi aduc aminte de teama de a-i dezamăgi pe ai mei. Încă n-a trecut.


Hai, plânge-te! Plânge-te că ai prea multe de făcut!

N-am avut niciodată timp liber. De mică fac cel puțin 2 activități în fiecare zi. Mereu mi s-a spus că fac prea multe de către părinții colegilor mei, iar eu când auzeam asta, mulțumeam cu un zâmbet senin, mă întorceam către mama și dădeam amândouă din umeri. "Cum adică? Pentru mine e normal."

În același timp, mă întreb dacă este într-adevăr normal sau faptul că așa am fost eu învățată mă face să cred că nu fac nimic ieșit din comun. Uneori mă gândesc "Uite ce mă laudă mama lui David! Cum ar fi să fie ea mama mea? M-aș simți poate puțin mai împlinită. No shame no shade pentru mama, da' mă simt mai apreciată de mamele celorlalți copii decât de ea".

Cursuri de pictură, meditații la matematică, română, engleză, cursuri de actorie, înot, scrimă, handbal, balet. Bineînțeles că nu le-am făcut pe toate în același timp. Ori cursuri de engleză și înot, ori cursuri de pictură și actorie, ori meditații la mate și română, ori doar handbal, ori balet și meditații la engleză. Mă gândeam oare ce trebuie să mai fac ca ai mei să fie mândri de mine. Ce trebuie să mai fac?

Nu pot să zic că era o zi ca oricare alta fiindcă pur și simplu nu pot. Aș minți. Prefer să zic că era o zi. O zi frumoasă într-adevăr, dar o zi în care aveam obligația să-mi decid viitorul. Consider că prin fiecare gest sau acțiune ne asigurăm viitorul, dar sunt unele momente care au impact asupra sinelui din viitor. Nu voiam să mă consult cu ceilalți despre ce ar fi sau nu ar fi mai bine să scriem, dar la cum mi se strângea inima de frică ascultam fiecare detaliu, foarte concentrată, cu certitudinea că dacă voi întâlni ecuația de gradul 2 voi scrie pas cu pas ce se grăbeau să-mi explice colegii. Cu toate că știam că n-am nevoie de alte sfaturi, le ascultam cu cea mai mare atenție. Până la urmă, m-am lăsat de sport ca să învăț pentru examen, mă îndoiesc că nu m-am pregătit destul!

Nu pot să zic că sunt arogantă fiindcă pur și simplu nu pot. Aș minți. Prefer să zic că sunt încrezătoare și am fost. Primele subiecte sunt un fleac. Bine, poate sunt puțin arogantă. Dar chiar sunt ușoare, le fac din instinct. Ultimul subiect, în schimb, e motivul pentru care mi s-a dus complet aroganța. Reciproca a doua. Ceva ce am înțeles cu 2 zile înainte. Știam că dacă pică asta nu o să iau punctaj maxim. Nu am încredere în mine că pot să rezolv. Prima oară când nu abandonez ceva de care nu sunt sigură. Mi-a ieșit, surprinzător!

Nu pot să zic că nu mi-a ieșit fiindcă pur și simplu nu pot. Aș minți. Prefer să zic că am avut noroc.


1. EXT. PARC DRUMUL TABEREI. ZI

O zi cu soare. Pe un deal plin de iarbă verde, trecătorii conversează liniștiți. De jur împrejur sunt copaci înalți ce oferă umbră pe alocuri. Din loc în loc se află câte o bancă de lemn. MIRUNA (16) - o fată scundă, păr șaten lung împletit în două codițe, îmbrăcată cu o salopetă de blugi. Miruna așază o pătură pe iarbă, pe deal, iar după aceea se întinde pe spate și privește coroanele copacilor, fredonând. VICTOR (17), un băiat înalt, slab, cu ochelari de soare, se plimbă agale.

Uitând de lume, Miruna începe să cânte din ce în ce mai tare, iar Victor o acompaniază cu versurile melodiei, dar în șoaptă, ca pentru el. Miruna își ridică privirea și întreabă curioasă.


Miruna pufnește în râs și îi răspunde senină.


Miruna îl privește nesigură.


Cu o mișcare rapidă se ridică și îi caută mâna lui Victor ca să dea noroc.


Victor realizează pe loc și se scuză imediat.