Cum mă vede... sora mea / Superputerea / Masa de Paști

 
Atelierele de autocunoaștere prin scris Către mine s-au desfășurat în perioada martie - mai 2023 în trei module:
 
scriere creativă (cu Oana Răsuceanu)
scriere dramatică (în coordonarea Mihaelei Michailov) și
scenaristică (cu Ana Agopian).

Dedicate elevilor Colegiului Național "Gheorghe Lazăr" din București din trupa de teatru a liceului, Trupa As, aceste exerciții de scris vor sta la baza unui spectacol de teatru coordonat de regizoarea Iulia Rugină. Într-o manieră interactivă, care a îmbinat introducerea în teorie cu exprimarea creativă, liceenii au avut șansa să se familiarizeze cu scrisul în trei forme diverse, finalizând câte trei monoloage, un scenariu de scurtmetraj de ficțiune, și trei povestiri.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.

 
Mă cheamă Flavia pentru că pe tata îl cheamă Flaviu, dar am trăit 18 ani destul de originali. Când râd pe bune mi se văd toți dinții, dar plâng mai des. Vreau să dau la Facultatea de Teatru de când m-a întrebat cineva prima dată "Ce vrei să te faci când o să fii mare?", dar sper să nu mă fac niciodată mare.


Flavi mă pârăște la mama că n-am spălat vasele, mă ceartă că stau prea mult cu capul în telefon, îmi apucă fața cu mâinile și țipă "Uită-te la mine!". Flavia m-a pus să-i trimit puloverul prin curier. De unde știe ce e aia curier? Bac? Bere? Iubire? I-am zis un secret, dar aștept să vadă mesajul.


Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 8:45. Iar m-am trezit înainte să-mi sune alarma. Stomacul mi-e strâns încă de la visul de azi-noapte, adică mai mult de la realitatea care mă urmărește și în vis. E sâmbătă și ieri m-am certat cu mama. Mă gândesc doar la momentul când o să ies din dormitor și trebuie să trec prin jumătate de zi de tensiune, mușchi încordați și tăcere întreruptă uneori de "Ai supa pe masă." sau "Mă duc afară cu Bella.", până când trece un timp acceptabil ca să nu mai fie supărată. Cum ar fi să pot să opresc gândurile astea, toată încrâncenarea în așteptarea a ceva ce oricum o să se întâmple sau toată frica legată de ce o să fie peste 2 secunde, 2 minute, 2 ore? Cum ar fi să spun "stop" și vocea care nu mai tace și mă îneacă în griji să dispară?
- Stop.

Mă dau jos din pat și realizez că simt doar foame în stomac. Mintea mi se umple de idei pentru repetițiile de azi, planuri legate de liceu, începe să cânte o melodie pe care mi-a arătat-o o prietenă și totul e bine. Mi s-a dezlegat corsetul și inspir cât pentru trei plămâni. DA! Asta e superputerea mea - să pot să-mi ignor pur și simplu gândurile care mă stresează inutil, mă blochează și mă sufocă.

Ies din cameră fără vreun gând și mă simt atât de liberă. Vorbesc cu mama, normal, încă e supărată, dar știu că o să-i treacă, deci totul e bine. Înfulec micul dejun, spăl vasele, pentru că, totuși, am o mamă de împăcat, mă îmbrac și plec la repetiții. Am o scenă care mă incomodează rău de tot pentru că trebuie să fac ceva ce n-aș face niciodată. Mi-e frică să nu fac prea mult sau ceva nepotrivit, așa că oricum îmi iese mereu prost pentru că n-am curaj și nu o duc până la capăt. Apoi deodată șoptesc "stop". Superputerea mea intră în acțiune. O mână mă împinge să fac primul lucru care-mi vine-n cap. Mă arunc, metaforic, nu pe jos, și o fac. Aud "bine". A fost bine. Mi-e cald și îmi vine să râd de uimire. Mă uit în jur și îmi dau seama că nu a explodat planeta, nu m-am spart în o mie de bucățele, sunt întreagă, doar că îmi lipsește frica. Zâmbesc. De acum o să bag toate cioacele care-mi vin. Și ce dacă nu râde nimeni? O să zic "stop" și dacă râd toți sau bufnesc doar eu o să-mi fie egal.

Am de 3 zile în draft-uri mail-ul cu aplicația la facultate. Ai mei cred că deja l-am trimis. Nu pot să apăs send. "Dacă nu ești destul de bună?", "Dacă tot ce ai scris e stupid?", "Dacă nu o să te descurci singură în altă țară?", "Dacă nu te iau?".
- Stop.

Fața mi se relaxează, mâinile mi se încălzesc, și apasă cineva cu degetul meu. Gata. Eu am trăit cu încordarea asta 3 zile? Jalnic! Pe drumul înapoi spre casă mă duce vântul și-mi dau seama cât de grea era frica.

Dacă ar fi să renunț la superputerea mea, aș renunța doar dacă aș putea s-o dau tuturor. M-aș descurca și fără ea, după ce aș înțelege-o mai bine și aș mai simți de câteva ori ușurarea aia. E o superputere destul de umană. Dar o mai păstrez puțin.

Ajung înapoi acasă. Mă simt liberă și cam obosită. Mult curaj pentru o zi. Bine că o să dorm fără vise diseară.


Tata sună la sonerie chiar dacă ușa e mereu deschisă. Simt mirosul de mâncare înainte s-o văd pe bunica și deja știu că o să-mi pun toate hainele de pe mine la spălat când ajung acasă. Ne descălțăm în holul înghesuit, ne pupăm toți cu toți și intrăm în bucătărie. E sufocant de cald și ușa deschisă de la balcon doar încurcă mișcările grăbite ale bunicii, care vrea să ne servească mai repede.
- Bunica, ai pus o farfurie în plus.
- E pentru Anișoara!

O dau la o parte. Masa e plină de aperitive cu care eu și mama o să ne săturăm. Îmi face semn subtil să nu mănânc din salata de pește. Mă prind că e nereușită maioneza. Mai nou primesc și eu o bere la masă.
- Oricum, organismul ei nu e obișnuit cu alcoolul, deci ajunge una.

Eu și mama zâmbim.
- Vin mâine la tine, ai haine de călcat?
- Nu veni mâine că are Flavia audiție online.
- Ce audiție?
- Pentru o facultate de teatru, zic eu mestecând o ridiche.
- Și asta pe unde mai e?
- În Irlanda.
- Aoleu, mamaie, te duci să îngheți pe acolo. Au arătat ăștia la televizor că plouă acolo în fiecare zi.
- O să mă obișnuiesc. Oricum, Ana e în Anglia, e cam același lucru.
- Da, păi nu mai sunt facultăți aici în România, trebuie să mergeți la alții. Îmi vine să plâng când mă gândesc că pleci și tu.
- Hai, mă mamă, zici că moare.
- Aoleu, mamă, cum să zici așa ceva! E păcat! Ciorbă, da?
- Eu vreau, da, zice mama.
- Mie să nu-mi pui, că mănânc de la mama. Ca să mănânc și friptură după.
- Hai, mă mamaie, că e așa de bună! Mă supărați, să știți. Flaviu, tu vrei?
- Da, normal, pune-mi mie, lasă-le pe fetele astea, că sunt răsfățate.

Ne face cu ochiul.
- Noroc cu Flaviu.

Chiar că noroc cu tata. Ciorba e acră, mănânc mai multă smântână.
- Și, te-ai hotărât la ce facultate dai?
- Ă, da... La teatru.
- Și altă variantă nu mai ai?
- Nu prea, nu.
- E, e devreme oricum! Soră-ta voia să dea la Medicină chiar și cu o săptămână înainte de Bac. După, s-a răzgândit.
- Mda, nu e adevărat, voia să dea la Medicină în clasa a 10-a, dar ok. Eu nu o să mă răzgândesc.
- Da' nu voiai să dai la Psihologie parcă?
- Mă gândeam, da, dar nu mai vreau.
- Să știi că sunt mai multe lucruri de luat în calcul când îți alegi o meserie, nu trebuie doar să-ți placă. Trebuie să te gândești și la bani, la familie. Cum o să-ți găsești tu un soț dacă n-o să ai timp să faci mâncare și să speli vase?

Strânge castroanele de ciorbă și eu nu înțeleg cum poate să se concentreze și pe altceva în timp ce emite asemenea absurdități. Mie mi-ar fi greu.
- Păi, nu știu să fac mâncare. Și dacă nu fac mâncare, nu am nici vase de spălat.

Tata-mi face semn să o las baltă, dar fără prea mare convingere. Mama râde.
- Oricum, mamă, nu știe dacă asta o să facă toată viața. Asta vrea să facă acum.

Ideea trece neobservată. O informație irelevantă, care întrerupe discursul.
- Uite, nepoata vecinei de la trei dă la Drept. Și mai are o soră care a terminat Arhitectura.
- Da? Și acum ce face?
- Lucrează la bancă. Vă pun friptură?

Ai crede că toate sfaturile înțelepte ar împiedica-o din mâncat, dar friptura dispare înainte să pot să formulez un răspuns. Cam greu să contraargumentez când simt că vorbesc singură. Tata a dezvoltat un fel de sistem prin care o ignoră complet, dar eu și mama nu ne învățăm minte niciodată.
- Când erai mică voiai să te faci președinte, mai știi? Ce bună ai fi în politică, mamaie, le-ai închide gura la toți. Sau măcar dacă te băgai în televiziune, ca Esca, să te văd și eu la televizor.

În capul meu am din nou 7 ani, mă scurg pe canapea, mă strecor pe sub masă și fug să mă uit la desene.

Mă zguduie soneria. A venit tanti Nuți de la 7 să ne aducă pască. Bunica nu știe să gătească dulciuri. Văd că o țin strâns de mână pe mama și nu-mi amintesc dacă eu am apucat mâna ei sau ea mâna mea.
- Aaa, Flaviuța, ce faci, iubita? Ce mare te-ai făcut! În curând termini liceul! Am auzit că dai la Psihologie. Cât de frumos! Nora mea e psiholoagă. Dacă vrei, îți dau numărul ei.

Sărut-mâna pentru masă, pantofi, lift, mașină, acasă. Bine că mi-a dat bani și gumă.