Ce înseamnă pentru mine competiția / Ziua de dinaintea examenului

 
Atelierele de autocunoaștere prin scris Către mine s-au desfășurat în perioada martie - mai 2023 în trei module:
 
scriere creativă (cu Oana Răsuceanu)
scriere dramatică (în coordonarea Mihaelei Michailov) și
scenaristică (cu Ana Agopian).

Dedicate elevilor Colegiului Național "Gheorghe Lazăr" din București din trupa de teatru a liceului, Trupa As, aceste exerciții de scris vor sta la baza unui spectacol de teatru coordonat de regizoarea Iulia Rugină. Într-o manieră interactivă, care a îmbinat introducerea în teorie cu exprimarea creativă, liceenii au avut șansa să se familiarizeze cu scrisul în trei forme diverse, finalizând câte trei monoloage, un scenariu de scurtmetraj de ficțiune, și trei povestiri.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.

 
Pentru mine, competiția este o cursă nebună pe un tobogan cu apă. Urci scările cu greu, apoi ajungi sus. Iei o gură de aer și admiri priveliștea. Se simte bine. Oamenii se uită la tine, te admiră. Apoi, te pregătești să cobori pe tobogan. Respirația ți se taie. Simți privirile sfidătoare ale celorlalți oameni. Te judecă. Sigur nu o să poți, ești praf. Totuși, te grăbești să te dai pentru că mai sunt oameni la coadă. Atunci, închizi ochii, respiri adânc și bum. Totul se duce de râpă, într-o clipită. Ca și cum nu ar fi existat vreodată. Ca și cum nimănui nu i-ar fi păsat. Iar apoi, rămâi cu sentimentul de putere. Este în tot corpul. În inimă, în creier, în abdomen, în tălpi, în nas și în urechi. Dar nu mai există.

Mă pregătesc să intru pe scenă. Am emoții. Mereu am emoții înainte să joc, dar îmi place. E sentimentul ăla că am uitat tot textul, că îmi transpiră palmele și mi se usucă gura. Apoi intru și toată lumea stă în loc. Simt cum prind putere, simt cum sunt în centrul atenției și îmi place. Colegii mei sunt mici pe lângă mine. Doar eu contez. Se aud aplauze furtunoase din sală. Toate pentru mine. Pe mine mă aplaudă. Primesc flori și oamenii se adună să mă îmbrățișeze. După câteva minute, toată lumea pleacă. Rămân pe scena. Nu mai e nimeni. Sunt singură cu buchetele de flori atent alese. Am un gol în stomac puternic. S-a dus. Totul s-a dus. Mă simt goală pe dinăuntru. Oare merită cu adevărat tot efortul doar pentru câteva minute de glorie? Oare toate nopțile nedormite, cuvintele tăioase, lupta asta continuă între mine și colegii mei are sens? Nu, normal că nu are. Mereu mă gândesc că ceilalți îmi sunt concurență, când, de fapt, singura persoana cu care am concurat vreodată și cu care am de concurat până în ultima clipă a vieții sunt eu.


Sunt în camera mea. Tocmai ce am venit de la duș și sunt destul de relaxată. Este ora 21:00. Îmi beau ceaiul de mușețel și mă pregătesc de culcare. Simt cum ceaiul cald îmi invadează corpul, cu fiecare sorbitură, ca și cum toată ființa mea ar fi cuprinsă într-o îmbrățișare dată cuiva din iubire și dor, ca și cum totul e sigur și stabil și nimic în lume nu ar putea strica acest echilibru. Dar, brusc, îmi apare un sentiment în stomac care îmi spune că această stare nu va dura mult. Îmi e teamă să mă culc, să sting lumina și să pun capul pe pernă, deoarece știu că atunci când am s-o fac, mă voi gândi la toate scenariile posibile și imposibile legate de ziua de mâine, legate de eșec și voi deveni din nou anxioasă. Inima o să-mi bată tare, palmele o să îmi transpire, o să aud un țiuit puternic în urechi, iar apoi o să închid ochii și o să văd negură. O mare infinită de negură și atât. Îmi e frică, deoarece mă gândesc că puteam să învăț mai mult, să depun mai mult efort, să mă trezesc mai devreme, sau să fac mai multe meditații. Cum doamne iartă-mă pățesc așa de fiecare dată? De ce nu pot să fiu și eu ca sora mea? De ce nu pot să învăț tot timpul de plăcere și să fiu conștiincioasă? De ce nu pot să înțeleg matematica? E ceva greșit la mine? În fine, știu că ea o să se descurce, mereu o face. Cât despre fratele meu, și el se va descurca, într-un fel sau altul. Îmi e frică să nu fiu eu dezamăgirea familiei. Cea de care se va râde mereu pentru că a luat o notă mică în examen, aia mai proastă. Nu vreau să treacă lumea pe lângă mine și să mă desconsidere, pentru că știu că sunt mult mai mult decât o simplă notă și că orice rezultat voi primi, acesta nu va arăta valoarea mea adevărată, ci doar nivelul de pregătire pe care l-am avut la un moment dat, într-o perioadă a vieții mele. Așa că mă culc.