Cum mă vede... Mihail / Superputerea mea

 
Atelierele de autocunoaștere prin scris Către mine s-au desfășurat în perioada martie - mai 2023 în trei module:
 
scriere creativă (cu Oana Răsuceanu)
scriere dramatică (în coordonarea Mihaelei Michailov) și
scenaristică (cu Ana Agopian).

Dedicate elevilor Colegiului Național "Gheorghe Lazăr" din București din trupa de teatru a liceului, Trupa As, aceste exerciții de scris vor sta la baza unui spectacol de teatru coordonat de regizoarea Iulia Rugină. Într-o manieră interactivă, care a îmbinat introducerea în teorie cu exprimarea creativă, liceenii au avut șansa să se familiarizeze cu scrisul în trei forme diverse, finalizând câte trei monoloage, un scenariu de scurtmetraj de ficțiune, și trei povestiri.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.

 
Sunt foarte ocupată, chiar dacă sunt clasa a 10-a, sunt foarte ocupată. Toată lumea zice că ar trebui să fiu liberă pentru că vreau să fac muzică: "Katia, cât de greu e să cânți dacă ai voce?". Am muncit mult și sunt foarte sigură pe mine și știu că voi reuși. Muncesc mult pentru asta și o să se vadă în timp.


Katia. Katia, Katia, Katia. Simt că am încercat să o ascult și clar are multe de zis. Sincer, mă gândeam ce să spun eu în loc să o ascult. Mda, e mișto tipa. Nu mă frate, chiar e mișto tipa și dacă ea ar vedea ce văd eu cred că ar fi și ea mulțumită. Nu o să recunosc asta. O să o țin pentru mine.


Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 10. De ce nu mi-am auzit alarma? Am o audiție la 11 și nu pot să mă pregătesc în așa de puțin timp. Mi-aș dori atât de tare să-mi pot da mai mult timp. Mereu am atât de multe lucruri de făcut și niciodată destul timp să mă bucur de ele. Trec 20 de minute și eu nu m-am dat jos din pat, mi-e greu să cred că o să ratez o șansă așa mare doar pentru că nu m-am obosit să fiu gata la timp.

Mă dau jos din pat și realizez că e 10:01. Cum adică? Parcă stătusem 20 de minute contemplând problemele vieții ca fraiera. Nu are cum să fie adevărat. Mă duc să-mi fac un duș, să mănânc, fără să mă grăbesc, intrigată de "chestia cu ceasul", cum i-am spus mamei când am intrat în sufragerie. De acum, verific ceasul mare de pe perete din 5 în 5 minute. E 10:10. Imposibil! Imposibil! M-am trezit de cel puțin o oră, mi-am făcut duș, am mâncat, m-am machiat și asta durează foarte mult, și totuși au trecut doar 10 minute. Ajung la audiția care era la jumătate de oră distanță de casă în 5 minute.

10:15, chiar îmi doream să pot să-mi dau timp mai mult, dar oare chiar am reușit? Totuși, mă gândesc că manifestările alea de la miezul nopții în lumina lunii văzute pe TikTok au făcut ceva. DA! Asta e superputerea mea. Adică am stat să mă gândesc destul de mult, dar ce m-a convins a fost Ioana, o prietenă, care mi-a spus că o să întârzie la audiție și am zis "las' că te rezolv eu" și în 3 minute era acolo. Mă rog, ea zice că le-a simțit ca fiind 20, dar asta e și toată șmecheria. Voiam să-mi dau timp și am reușit.

Pornesc spre liceu cu gândul de a încerca superputerea și pe alte persoane. Mereu mi-am dorit ca fiecare persoană să poată avea destul timp ca să ia o decizie înțeleaptă sau, cel puțin, să încerce să se gândească mai mult.

Deodată, văd că vine profa de bio la fix. Parcă îi zisesem universului să o facă pe profa să piardă noțiunea timpului, mi-ar fi plăcut o oră liberă. Mă rog, am vorbit în gândul meu, doar nu vreau să mă audă colegii vorbind ca nebuna cu păsările din Cișmigiu.

Am aflat că dăm test surpriză la fizică și mi-am dorit atât de tare să dilat timpul ca să am timp să învăț și am reușit. Superputerea mea intră în acțiune. Mă gândesc că puterea mea se activează doar când am nevoie sau e important și pentru alte persoane. Nu trebuia să fiu așa egoistă. Trebuie să fiu fericită numai pentru faptul că am ocazia asta.

După liceu, am ieșit cu colegii la băncile noastre din parc. După jumătate de oră, plec. Mă uit în jur și îmi dau seama că am ajuns la meditații foarte rapid. Cum adică? După ore în șir de analizat, adică 3 minute pe ceas, am realizat că puterea mea mă ajută să percep timpul așa cum vreau eu și este extraordinar, acum pot ajuta atât de multe persoane cu puterea mea.

Dacă ar fi să renunț la superputerea mea, aș renunța doar pentru că știu că nu ar fi corect pentru toată lumea, chiar dacă aș putea ajuta oamenii pe care îi simt aproape. Știu că niciodată nu o să pot împărți bilețele pe stradă și să zic: "Ia și tu niște timp, cred că o să-ți folosească."

Ajung înapoi acasă. Mă simt împlinită. Am făcut tot ce voiam să fac și, cel mai important, am avut timp să mă bucur de tot. Asta îmi lipsea înainte. Nu pot spune că nu mi-e dor de haosul de dinainte, dar acum sunt mult mai fericită și, din câte am înțeles din cele 5 cărți citite azi în ora de muzică, să fii fericit e tot ce contează, nu?