Ce înseamnă pentru mine competiția / Presiunea meditațiilor / Ziua de dinaintea examenului / Sinopsis scurtmetraj

 
Atelierele de autocunoaștere prin scris Către mine s-au desfășurat în perioada martie - mai 2023 în trei module:
 
scriere creativă (cu Oana Răsuceanu)
scriere dramatică (în coordonarea Mihaelei Michailov) și
scenaristică (cu Ana Agopian).

Dedicate elevilor Colegiului Național "Gheorghe Lazăr" din București din trupa de teatru a liceului, Trupa As, aceste exerciții de scris vor sta la baza unui spectacol de teatru coordonat de regizoarea Iulia Rugină. Într-o manieră interactivă, care a îmbinat introducerea în teorie cu exprimarea creativă, liceenii au avut șansa să se familiarizeze cu scrisul în trei forme diverse, finalizând câte trei monoloage, un scenariu de scurtmetraj de ficțiune, și trei povestiri.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.

 
Competiția = starea de vomă pe care o simt în gât când îmi este readus la cunoștință faptul că cineva, oricine, e mai bun decât mine în fiecare domeniu (chiar și la cele la care nu mă consider așa de bună); totuși îmi e rușine și frică să o exprim în orice fel, așa că se blochează înainte de amigdale.

M-am hotărât să fac meditații la engleză cu o profă super tare, cu care a făcut și frate-miu în liceu. Horia e mai mare decât mine cu 9 ani. Era un copil foarte inteligent, dar leneș, și ea l-a ajutat să se mobilizeze astfel încât să își pună în practică potențialul imens pe care îl avea. Și ai mei au respectat-o foarte mult pentru asta.

Ajung la meditații, oricum nesigură pe nivelul meu de engleză, și cu o frică persistentă de părerea pe care ea avea să și-o facă despre mine. Mi-am inhibat toată personalitatea și am devenit un simplu copil timid de 12 ani - sora lui Horică.

Câteva minute trec greoi, aflu că overcast înseamnă înnorat și apoi aud: "Țin minte că avea Horică un vocabular... da chiar, ce mai face?"

Nu mai fusesem în viața mea geloasă pe fratele meu pentru că îl admir mai mult decât pe oricine altcineva pe lumea asta. Și, totuși, parcă mă zgâria pe creier să aflu că, dacă am fi fost de aceeași vârstă, ar fi fost mai bun decât mine.

N-am putut să continui meditațiile la engleză după 3 ședințe în care am auzit mai mult numele lui decât pe al meu.


Cum m-am gândit eu: sunt a 11-a, nu am așa multe pe cap, la anul oricum o să fie mai greu, deci... HAI SĂ DAU BACUL AMERICAN!

Din start, 3 ore de meditații la mate și 2 la engleză pentru examen, apoi încă 2 la mate că profu' de la clasă nu predă bine, dar trebuie și să învăț alte chestii, așa că încă 2 ore de meditații la franceză, cu o oră de tenis și 5 de teatru (care măcar îmi încălzesc puțin sufletul) - uite așa se fac 15 ore doar de meditații dintr-o săptămână de 168, unde mai adaugi 6 ore de școală pe zi, drumurile încă 5 (dacă nu e aglomerat) și 7 ore de somn pe noapte într-o săptămână norocoasă. Îmi rămân undeva la 68 de ore pe săptămână pentru a-mi trăi viața la 16 ani ȘI pentru a lucra pentru meditații, evident.

Am zis că nu o să fie o presiune prea mare. Până la urmă, o să fac asta doar pentru 3 luni, adică 2.100 de ore, n-o să fie mare lucru.

Trebuie să recunosc că a mers așa pentru o vreme, până într-o zi când am luat 6 la română, 7 la info și la geografie și mi-am dat seama că astea sunt lucrurile la care chiar mă pricepeam și că, totuși, n-am putut să țin pasul. Merg la meditații, nu pot să înțeleg nimic din textul de o pagină și trebuie să mai și răspund la niște întrebări care au 4 variante exact la fel. Mă uit în ochii profesoarei care pare că și-a dat seama că nu am avut cea mai bună zi și îmi crește nivelul de umiditate în ochi. Nu pot să plâng chiar acum, mai aștept până acasă. Iau metroul greșit, mă întorc, iau tramvaiul, se împotmolește la Prosper și sunt convinsă că la următoarea mică problemă o să explodez. Sau poate o să fac implozie. Ajung acasă, mă întâmpină mama, dar tot ce pot sa fac e să mă așez la masă și să plâng. ȘI SĂ PLÂNG ȘI SĂ PLÂNG ȘI SĂ PLÂNG. Și să plâng. Și să plâng. Și să plâng...

Când plângi e ca și cum ți-ai băga fața în mare. Eu atunci mi-o clăteam într-un ocean.


E târziu. Trebuie să mă culc. Eu nu pot să adorm decât dacă stau pe burtă. Mâna dreaptă sub pernă, privirea la stânga, piciorul stâng îndoit. Stau pe spate. Nici nu pot să clipesc. Mă uit în sus. Estimez că tavanul e la un metru și jumătate de mine. Mi se rotesc niște chestii în stomac. 7 fiori în 3 secunde - record. Iau și păturica mov și o adaug la turnul făcut cu cea albă și cu cea gri. Tot mi-e frig.

E târziu. Trebuie să mă culc. Mâine e mâine. De fapt, azi e mâine. Azi e azi.

E TÂRZIU. Trebuie să mă culc.

Am transpirat. Mi-e cald. Mă dezvelesc. Poate e Witaw în casă, mă duc să verific. Trebuie să mai fac o data pipi înainte să mă culc.
Distanța dintre două puncte? O știu.
Câte minute trebuie să îmi aloc pentru fiecare text? Ok.
Mi-am pus ceasul în ghiozdan?
A, să scot eticheta de la apă.
3 ore, ar trebui să treacă destul de repede, nu?
E târziu rău. Trebuie să mă culc.
M-am trezit. Nici n-a răsărit soarele. Nu mănânc în dimineața asta, n-am înnebunit. Brusc, zici că am 2 ani și nu pot să-mi controlez propriul corp.

Mă doare burta în ultimul hal. Chiar am emoții mari. Mi-e frică. Tremur de frică. Am pielea de găină. Îmi clănțăne dinții. Îmi tremură picioarele. Îmi țiuie urechile. Nu mai știu să respir. Îmi bubuie inima. Mă uit în gol.
N-am absolut niciun gând. Măcar la examen să gândesc.
Hai că totuși o să fie bine, cred. Melodia asta m-a trecut prin toate stările posibile.


Catrinel și Yara, două adolescente, se cunosc la liceu și formează în scurt timp o prietenie foarte intensă. Sunt două firi complet diferite, dar nu pot să nu fie de acord cu majoritatea lucrurilor care se întâmplă în viețile lor. Află că locuiesc una lângă alta și ajung să facă absolut totul împreună. Pare că nimic nu le mai poate despărți după vara dintre clasa a zecea și a unsprezecea, până când lucrurile se schimbă. Apar oameni noi și relația începe să se răcească. În doar câteva săptămâni, ajung aproape să nu se mai cunoască. Despărțirea, deși ciudată, e pentru amândouă mult mai grea decât se așteptau, dar ambele cedează fricii și relația e dărâmată.