Ce înseamnă pentru mine competiția / Presiunea activităților extra-curriculare / Ziua testului la matematică

 
Atelierele de autocunoaștere prin scris Către mine s-au desfășurat în perioada martie - mai 2023 în trei module:
 
scriere creativă (cu Oana Răsuceanu)
scriere dramatică (în coordonarea Mihaelei Michailov) și
scenaristică (cu Ana Agopian).

Dedicate elevilor Colegiului Național "Gheorghe Lazăr" din București din trupa de teatru a liceului, Trupa As, aceste exerciții de scris vor sta la baza unui spectacol de teatru coordonat de regizoarea Iulia Rugină. Într-o manieră interactivă, care a îmbinat introducerea în teorie cu exprimarea creativă, liceenii au avut șansa să se familiarizeze cu scrisul în trei forme diverse, finalizând câte trei monoloage, un scenariu de scurtmetraj de ficțiune, și trei povestiri.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Pentru mine, competiția înseamnă încercarea de a fi mai bună decât sora mea mai mare. Dacă crești într-o familie cu mulți frați, vei putea observa competitivitatea dintre ei. Eu am crescut cu 8 frați - 3 surori și 5 frați, 4 frați și o soră mai mari decât mine. O trăiești inevitabil. Poate suna nașpa, dar este adevărat. Poate nu chiar o competiție, dar există o satisfacție atunci când îl întreci pe fratele tău mai mare. Pentru că este modelul tău, vrei să ajungi ca el. Este mai experimentat, probabil mai talentat la multe activități și mai matur - de cele mai multe ori. Găsesc în ei niște modele pentru mine, culeg de la fiecare câte o părticică pe care să mi-o însușesc. Au avut și încă au un rol important în dezvoltarea mea. Cu fiecare ocazie cu care sunt mai bună decât sora mea mai mare - cea mai apropiată de mine, ca vârstă - simt o mare împlinire. De asemenea, odată cu "competiția", vine și dezamăgirea și "gelozia". Nu pot spune că sunt geloasă pe ea, pentru că ar fi un cuvânt mult prea puternic pentru ceea ce simt. Mă bucur pentru rezultatele ei bune, însă trebuie să recunosc că există o mică invidie acolo. Știu că acea invidie poate duce la ceva urât și, de aceea, încerc să văd acel sentiment ca un impuls care mă trimite să muncesc și eu. În același timp, mă bucur pentru ea. Cred că sunt două tipuri de invidie: una bună, care te determină să fii și tu mai bun, fără a purta pică cuiva, și una rea, care deviază spre ură și pică. Practic, nu vreau să las această "competiție" să mă conducă la gelozie și ură, ci vreau să mă determine să depun mai mult efort pentru ceea ce îmi doresc, fiind fericită pentru sora mea. Mi s-a întâmplat ca această invidie să tindă spre cea rea, însă cred că este vorba de perspectivă și de mindset. Cred că sentimentele sunt un instrument foarte puternic. Deși pot părea că pornesc de la ceva inofensiv, dacă nu sunt controlate, pot duce la ceva urât.


Anul ăsta am fost atât de entuziasmată de liceu, de colegi, de activități, încât m-am înscris la multe cluburi, m-am implicat în multe activități, fără să iau în considerare timpul pe care îl pot aloca acestora. Am realizat că nu știu să îmi gestionez timpul. Sunt groaznică cu termenele limită. O activitate care m-a copleșit puțin este job shadowing-ul la primărie. Mi-a plăcut mult, am învățat lucruri noi și am văzut toate departamentele care țin de primărie și asta m-a entuziasmat foarte tare. Am întâlnit oameni din aceasta arie, care ne-au explicat ce fac ei și munca pe care o depun în realizarea anumitor proiecte și a fost foarte interesant. Singura problema era că trebuia să fiu zilnic în diferite locuri ale sectorului 6, la ora 8:50, iar combinația dintre firea mea de om întârziat și trafic nu e una tocmai apreciată. Încerc să mă responsabilizez, dar e greu. În Săptămână verde, am avut activități de la ore mai târzii decât am fi avut în mod normal și era un pic stresant să mă trezesc dimineața devreme ca să alerg acolo și apoi să stau să pierd timpul o oră sau două până începea activitatea, ca apoi să mai fac o oră pe drum până acasă. Ce am învățat din aceasta experiență este să nu mă mai încarc cu multe activități și să fiu mai atentă înainte de a-mi lua un angajament, pe care mai târziu nu sunt sigură că îl pot duce până la final.


Neglijasem temele la mate de două săptămâni încoace. Nu mai lucrasem prea mult și, când încercam să fac exerciții, nu-mi ieșeau. Am fost anunțați că o să dăm test joi. Mai aveam o săptămână. Venea ziua trupei de teatru a liceului nostru, din care fac și eu parte. Am zis că voi fi acolo. Voiam să fiu acolo. De dimineața, am învățat și am recitit lecțiile ca să înțeleg teoria. Am apucat să fac doar câteva exerciții. Capitolul e mare. Am plecat la liceu. Miercuri, ultima zi a trupei, ne-am dus la Bulandra, la ora 3, și ne-am împărțit pe locuri. După ce a intrat lumea, am plecat cu Tibi în cabină, ca să lucram la mate. Am făcut exerciții și am avut unul la care nu era niciunul sigur. Am întrebat trei oameni și tot ca Tibi a rămas. Nu am mers la scena cu clubul ca să lucrez la mate. Tibi s-a dus. M-am dus și eu la finalul ultimului spectacol, când a venit și tortul surpriza pentru Andrei, coordonatorul nostru, și am cântat "La mulți ani". După aceea, am mai stat pe scenă, am făcut poze, iar apoi ne-am dus să ne strângem lucrurile. Am luat un Uber până la frate-miu acasă pentru că e mai aproape. El mai avea doi invitați. Surpriza s-a prelungit până la 12 noaptea. Am mai vorbit cu frate-miu și apoi ne-am culcat. M-am trezit la 5 dimineața. M-am apucat să lucrez tot ce n-am lucrat în două săptămâni. Nu era de ajuns. Erau probleme pe care nu le înțelegeam. Se făcuse 9. La 11, aveam atelierul ăsta cu Oana. Trebuia să plec la 10:30. Începeam să mă panichez puțin. Mă gândeam să chiulesc la prima oră, dar era diriga. Imediat după atelier, aveam ora de mate. A intrat profesoara și am rugat-o insistent să dăm testul ora următoare, în aceeași zi. Era o oră de chimie între cele două. Ea a fost de acord și am mai făcut niște exerciții, care ne-au ajutat să înțelegem mai bine. La ora de chimie, am lucrat la mate, îi întrebam pe colegi când nu înțelegeam. Lucrasem destul de mult. Nu cât aș fi făcut în 2 săptămâni, dar era ok. Eram stresată. Nu mă simțeam pregătită, dar nu mai aveam ce să fac. Am recapitulat teoria și practica trebuia să vină de la sine. A venit profesoara și am dat testul. N-am știut primul exercițiu din prima, așa că am trecut mai departe fără să mă panichez. Am făcut celelalte exerciții, mai puțin ultimul, care era ceva mai complicat. Mai aveam timp. M-am gândit la cele două. Am găsit rezolvarea la primul. Îmi storceam creierii să-l fac și pe ultimul. În final, aproape de terminarea timpului, am reușit. Diriga ne-a lăsat să scriem și în pauză, pentru că știa cât de stresați eram. Am făcut tot. Am știut tot. Am fost atât de ușurată și fericită, dar știam că am fost la limită. Am mai făcut asta și a funcționat, dar nu mai merge. Mi-am spus că, de acum încolo, îmi fac temele la timp și lucrez ce trebuie ca să nu mai fiu din nou în situația în care să mă panichez atât de tare.