Ce înseamnă pentru mine competiția / Presiunea meditațiilor / Ziua de dinaintea examenului

 
Atelierele de autocunoaștere prin scris Către mine s-au desfășurat în perioada martie - mai 2023 în trei module:
 
scriere creativă (cu Oana Răsuceanu)
scriere dramatică (în coordonarea Mihaelei Michailov) și
scenaristică (cu Ana Agopian).

Dedicate elevilor Colegiului Național "Gheorghe Lazăr" din București din trupa de teatru a liceului, Trupa As, aceste exerciții de scris vor sta la baza unui spectacol de teatru coordonat de regizoarea Iulia Rugină. Într-o manieră interactivă, care a îmbinat introducerea în teorie cu exprimarea creativă, liceenii au avut șansa să se familiarizeze cu scrisul în trei forme diverse, finalizând câte trei monoloage, un scenariu de scurtmetraj de ficțiune, și trei povestiri.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Pentru mine, competiția e panica dinainte să câștig. Dacă nu câștig eu, ăla care a făcut evaluarea clar nu se pricepe. Nu mă deranjează să fiu pe locul 2, mă deranjează să muncesc la fel de tare ca cel de pe 1, dar să-mi lipsească acel ceva, pe care îl conștientizez mereu abia după ce competiția s-a încheiat.

În clasa a II-a, a început moda concursurilor de sărit din leagăn. Nu m-aș fi băgat în vecii vecilor, dar n-am vrut nici să rămân ultimul copil care nu știe să sară dintr-un leagăn. Și poate că n-ar fi fost atât de rău dacă nu aș fi considerat, ca în orice competiție, că sunt din start cea mai bună. Nu m-am obosit nici măcar să exersez puțin înainte. M-am aruncat direct, cu toată încrederea și am aterizat, evident, în nas.

N-am câștigat concursul de sărituri, dar încă îmi aștept diploma pentru cea mai bună căzătură în nisip din istorie. Competiția e miros de nisip, poale de rochii ridicate, gust de sânge și lume care vorbește mult, dar vorbește degeaba pentru că oricum totul e mult prea subiectiv pentru a putea fi judecat.


Clasa a IX-a. 1,50 la info, cu un punct din oficiu. Cea mai mică notă din viața mea. Sunt curioasă dacă o să bat recordul ăsta vreodată. A fost evident că trebuie să mă apuc de meditații la info. Nici măcar nu a fost nevoie să discutăm. Ai mei mi-au trimis numărul de telefon al profei și a început distracția. Îmi place informatica. Mult spus îmi place. E acceptabilă pe lângă alte materii. Și profa e faină. Problema e că sunt în clasa a X-a, media mea s-a îmbunătățit, iar eu încă îmi pierd 2 ore în fiecare miercuri pregătindu-mă la o materie cu care nu vreau să fac nimic în viață. Nu m-am dus la profilul de științe ca să învăț algoritmi. E o frustrare comună. Și poate că aș putea supraviețui fără aceste meditații, dar după ce cineva îți zice că nu valorezi mai mult de 50 de sutimi, e greu să fii independent.

Sâmbătă meditații la mate de la ora 8. Până în clasa a IX-a, eram tare rău la mate, după aceea a venit liceul și mi-a demonstrat iar că, uneori, nu e suficient să înveți. De ele nu m-aș putea lipsi. Sunt conștientă că dacă n-aș primi teme la meditații, nu m-ar trăsni pe mine vreodată să lucrez suplimentar. Nu îmi mai place deloc materia. Îmi place de profă în schimb. Și mă simt atât de prost să-i spun că am luat un 7 după ce s-a chinuit să-mi explice de 10 ori același exercițiu. Dar mă înțelege. Din nou, am venit la științe cu un motiv. Și ăla nu e că îmi plac chimia sau fizica. Doar nu îmi plac matematica și informatică.

Tot sâmbătă, de la 14 - engleză. Subiect foarte delicat. Sunt aproape sigură că nu o să merg la facultate afară deci probabil examenul ăsta nu o să mă ajute prea mult în următorii 6 ani. De ce îmi pierd timpul stresându-mă? De ce vreau să am nivelul unui nativ într-o limbă pe care oricum 90% dintre tinerii de azi o vorbesc perfect? Nici eu nu știu. Cred că doar încerc să umplu niște goluri mai vechi. Regret că părinții mei nu au avut imaginație să mă dea la arabă sau chineză. Încerc să fiu cea mai bună în banalitatea mea.


Azi n-am nimic de făcut. Teoretic. Toți profii mi-au zis să stau potolită azi, să încerc să mă relaxez. Evident că nu-mi vine. E 7 dimineața, încă stau întinsă în pat. Nu cred că o să mai dorm prea curând. Mă gândesc ce aș putea face azi în afară de învățat. Nu-mi vine nicio idee. E atât de departe de mine perioada în care aveam timp liber. Mama intră în cameră. Îmi spune să mă îmbrac. Mă ridic din pat. E 7:30. Observ că plouă. Ce început prost.

Ieșim la o plimbare pe marginea lacului din apropierea casei noastre. La ora asta sunt doar câțiva bătrâni care își plimbă câinii și unul-doi tipi care fac jogging. Vorbesc încontinuu. Îi povestesc a o suta oară ce trebuie exact să fac la fiecare exercițiu la română. Mama încearcă să schimbe subiectul, dar nu reușește. Îi mai scapă câte un "știu, mi-ai zis deja" lucru care în mod normal m-ar enerva teribil, dar acum sunt prea ocupată cu ce am de spus. Știu că o să fie foarte bine. Și ea știe asta. Pur și simplu nu are ce să meargă rău, dar n-am cum să stau liniștită. E inuman. După ce termin cu ambele probe, îi fac iar instructajul pentru după examen. Când ies, o să mă pun într-un colț și o să scriu în notițe tot ce am scris și la examen. Să nu mă deranjeze, să nu mă întrebe cum a fost sau, mai rău, ce notă cred că o să iau. Asta e o discuție pentru mai târziu. Mama dă din cap. Îi sună telefonul. Clasicul discurs cu fata mea e minunată, da na îți dai seama primul examen serios bla, bla. Nici n-o ascult. Mă uit la mine în reflexia apei. Par destul de veselă pentru cineva care are mâine Evaluarea Națională. Încerc să-mi amintesc care erau ultimele cifre ale numerelor care nu pot fi pătrate perfecte. Le zic în gând. Îmi lipsește una. Îmi scriu în notițe să repet asta când ajung acasă. Mama termină cu telefonul. Mă pune la curent cu ce mai face prietena ei din facultate, care abia o sunase, apoi mă anunță că n-are de gând să meargă la serviciu cât am eu examene.

Pe drumul de întoarcere, facem o recapitulare cu tot ce o să-mi trebuiască mâine. E puțin stresată. E stresată că a uitat să-mi calce ceva, nu de examen în sine. Are încredere în mine și e firesc. Acasă mai repet la mate. Nu mai fac nimic la română. Îmi eliberez mintea. Mănânc doar orez și carne de pui toată ziua. O chestie fără gust, ca să fim siguri că nu mi se face rău de la ceva. Seara, mă spăl pe cap. Destul de inutil având în vedere că mâine o să am părul prins într-o coadă strânsă. E doar o pierdere de timp, care mă face să mă simt ocupată și exclude învățatul.

Mă culc cu mama. Nu o să pot să adorm nicicum, mi-e clar asta, dar vreau să știu că am încercat tot ce se putea. Dormim în sufragerie. Mă rog, ne uităm amândouă pe tavanul din sufragerie. Încă simt miros de ploaie. Mă bucur că sunt doar eu. Colegul din spatele meu are un frate care dă Bacul a doua zi după Evaluare. Ce prostie din partea părinților, să-i nască la diferență de patru ani. Ai mei mă au doar pe mine. Și e prima oară când mă bucur de asta. Tata se aude sforăind din cealaltă cameră. Încerc să-mi amintesc cum e să adormi fără nicio grijă. Nu-mi iese. Cât era cotangenta de 180 de grade? Îmi scriu în notițe să repet mâine dimineață.