Căci iubirea de MoşUE...

Citiţi un fragment din această carte.

Mai e puţin şi gata, vom fi şi noi în UE. Probabil că suprapunerea cu Revelionul îi va face pe unii să bea o şampanie cu această ocazie istorică, însă cred că cei mai mulţi se vor culca în afara Uniunii şi dimineaţă, surpriză, se vor trezi în ea fără să simtă vreo diferenţă.

Ce nu mi-a plăcut mie deloc la noi în toată perioada asta, de cînd ne-a încăput capul în UE şi pînă ne-a intrat tot corpul, e că nimeni n-a cîrtit deloc a scepticism. Eurofilia a beneficiat de un consens tacit şi, chiar dacă mai blestema cîte un ţăran pe la Poplaca că n-o să-l mai lase Barroso să facă ţuică în şopron, imediat o dregea şi se conforma mioritic consensului general. Prin urmare, o carte eurosceptică scrisă de un mare disident antisovietic precum Bukovski ne-ar prinde bine, măcar acum, pe ultima sută de metri. Şi chiar dacă n-o să fiţi de acord cu ce susţine, o adiere de Gică Contraeuropean nu poate să dăuneze aşa de grav iubirii de EU.

Care va să zică, Bukovski zice aşa: socialismul european e moştenitorul proiectului "Casei comune" inventat de Gorbaciov ca să salveze marele vis al lui Marx & Lenin, iar UE e un fel de URSS cu faţă umană ridicată pe cale paşnică de, hai să-i zicem, noua Internaţională menşevică. Excesul de corectitudine politică al eurofanilor e, de fapt, un nou egalitarism totalitar mascat de false consensuri obţinute de către socialiştii europeni printr-un război tenace şi vocal. Şi mai pe şleau, diferenţa dintre UE şi URSS ar fi, vorba lui Norris Mc Vortak, un amic al lui Bukovski, ca aceea dintre bolşevici şi menşevici, tratată în termenii preparării homarilor: fie îi arunci de la început în apă clocotită, fie îi pui în apă rece, îi aşezi pe foc şi aştepţi să fiarbă.

Acum, ce să vă zic, mie mi se pare cam hazardată teoria asta, deşi, pe de altă parte, îl admir pe pitbull-ul Bukovski fiindcă nu vrea să desfacă fălcile de pe comunism. I-e teamă omului că mortul încă trăieşte, şi aici îl înţeleg. Şi-n plus, la cît scandal fac socialiştii ăştia europeni, care pînă mai ieri mergeau la Moscova ca la ei acasă, merită să le mai baţi obrazul din cînd în cînd cu cîte un deget de-al lui Bukovski.


(Articol preluat din Academia Caţavencu, noiembrie 2006)