Calixthe Beyala
Femeie goală, femeie neagră
Editura Trei, 2007
traducere de Irina Mavrodin
Citiţi un fragment din această carte.
"La noi, râsul, ca şi plânsul, are puterea unui fluviu, ale cărui ape se umplu cu violenţă."
"Iubesc singurătatea şi am mereu impresia că sunt locuită de imagini care-mi defilează prin minte."
Dintre cele trei citate, primele sunt desprinse din roman şi aparţin lui Irene Fofo, personajul principal al cărţii, iar cel din urmă aparţine autoarei însăşi. Scrisă într-un ritm frenetic, ce conferă autenticitate şi verosimilitate discursului, Femeie goală, femeie neagră este, de fapt, romanul unei rătăciri în labirint, al unei fugi disperate şi halucinante. Povestea unei femei care a răpit cadavrul unui copil şi se ascunde acum de autorităţi este numai pretextul unei confesiuni de o intensitate pe alocuri insuportabilă, a unei tinere africane captive într-o lume ostilă şi plină de cruzime. Cruzimea, de fapt, violenţa verbală şi vizuală, fac parte dintre trăsăturile definitorii ale romanului, alături de senzualitatea estompată, difuză, care pe alocuri izbucneşte în secvenţe de un erotism dezlănţuit.
Greu inteligibil şi plin de lirism, textul curge asemeni plânsului-fluviu despre care vorbeşte Irene , în adevărate bulboane şi vârtejuri narative, purtându-l ameţitor pe cititorul inocent către un final exploziv. Fără nici o altă logică internă în afara celei tributare confesiunii, cartea pare scrisă dintr-o suflare, de un condei exorcizator, mânat de furie şi de revoltă interioară. Personajele sunt simple pretexte pentru ca autoarea să poată broda pe marginea dramei trăite de fragila Irene, a cărei vulnerabilitate este compensată narativ în episoadele care o convertesc într-o regină-taumaturg, o zeiţă a sexului menită să îi elibereze pe ceilalţi de toate inhibiţiile şi să le dezlănţuie instinctele, reîntregindu-le astfel identitatea erotică. Scenele dovedesc uneori o acuitate vizuală insuportabilă, estompată imediat de pasaje care induc impresia de halucinaţie, de vis: "De cât timp trăiesc aici? Ce importanţă mai are, timpul care trece, ce importanţă mai au ploile, soarele, furtuna, anotimpul când se coace fructul manghierului sau se culeg arahidele, anotimpul iubirilor sau al divorţurilor? Eu nu sufăr de boala exactităţii, a punctualităţii, a pontajului. N-am decât o urgenţă: să satisfac rătăcirea virilă şi fulgurantă a bărbaţilor care nu-mi aparţin, care îmi cad la picioare precum ţărâna, sau o ţâşnire de ape, sau fulgerul, sau într-o stare parcă de risipire".
Senzaţia de atemporalitate, de succesiune fulminantă a regimurilor diurn şi nocturn, de eternă confuzie şi lipsă a contururilor care să schiţeze spaţiul întâmplărilor (interioarele sunt foarte vagi, parcă subliniind lipsa de relevanţă a interiorităţii într-o lume în care sensul intimităţii pare oricum abolit) contribuie la ambiguitatea şi echivocul naraţiunii, amplificând impresia că importantă nu este construcţia propriu-zisă, ci această potenţare a erosului ca motor al universului, ca esenţă ultimă, sâmbure al existenţei. Singură cale de evadare din mizeria existenţei, actul erotic este deopotrivă eliberator şi instrument de măsură al timpului neconvenţional, universal, care delimitează marile evenimente ale destinului. Dublată de un exotism care conferă si farmecul cărţii, precum şi de sentimentul unei armonii cosmice, violenţa apare aici în dimensiunea ei sacră, de experienţă-limită care smulge fiinţa existenţei sale sublunare şi o redă arhetipului său. Personaje de carnaval, pendulând între sublim şi scabros, "pacienţii" lui Irene intră fără de ştirea lor într-un joc al erotismului şi morţii care îi proiectează în afara lor, a identităţii lor cotidiene.
Conotaţia textului este cea a deschiderii unei fante către transcendent, prin intermediul actului erotic, în pluralitatea sa de forme. Figură controversată a literaturii africane, Calixthe Beyala sfidează, pe de o parte, orice fel de normă narativă, de prejudecată stilistică, iar pe de alta, mentalitatea burgheză care îl împiedică pe cititor să guste o lectură eliberată de urma oricărei imposturi.
Un roman frenetic, de o senzualitate debordantă, care amestecă erotismul dezlănţuit, mergând până la obscenitate, cu violenţa, totul pe fundalul unei problematici a discriminării rasiale şi al luptei pentru afirmarea femeii.
Femeie goală, femeie neagră
Editura Trei, 2007
traducere de Irina Mavrodin
Citiţi un fragment din această carte.
*****
Intro
Născută în Camerun, Calixthe Beyala e una din cele mai premiate scriitoare franceze de azi. A fost recompensată cu Grand prix du roman de l'Académie Française, Prix François Mauriac de l'Académie Française, Grand Prix de l'Unicef, Prix tropique, Grand Prix Littéraire de l'Afrique Noire, este tradusă în numeroase limbi şi cunoscută în străinătate, în Statele Unite ale Americii cărţile ei fiind studiate în universitate. A mai scris şi romanele: Maman a un amant, 1993; Asséze l'Africaine, 1994; Les Honneurs perdus, 1996; La petite fille du réverbère, 1997 etc. Femeie goală, femeie neagră e o fabulă violentă, senzuală şi provocatoare despre Africa, o Africă cutremurată de revoltă şi resemnare. Între tandreţe şi dezmăţ, aceast roman erotic conjugă originalitatea şi umorul autoarei, într-o poveste exotică despre dimensiunea subversivă a sexualităţii şi libertatea femeii.Intro
*****
Femeie goală, femeie neagră, o carte-poem erotic
"Este ora şapte, poate chiar mai mult, dar timpul nu este ceva ce se adresează cuiva anume."Femeie goală, femeie neagră, o carte-poem erotic
"La noi, râsul, ca şi plânsul, are puterea unui fluviu, ale cărui ape se umplu cu violenţă."
"Iubesc singurătatea şi am mereu impresia că sunt locuită de imagini care-mi defilează prin minte."
Dintre cele trei citate, primele sunt desprinse din roman şi aparţin lui Irene Fofo, personajul principal al cărţii, iar cel din urmă aparţine autoarei însăşi. Scrisă într-un ritm frenetic, ce conferă autenticitate şi verosimilitate discursului, Femeie goală, femeie neagră este, de fapt, romanul unei rătăciri în labirint, al unei fugi disperate şi halucinante. Povestea unei femei care a răpit cadavrul unui copil şi se ascunde acum de autorităţi este numai pretextul unei confesiuni de o intensitate pe alocuri insuportabilă, a unei tinere africane captive într-o lume ostilă şi plină de cruzime. Cruzimea, de fapt, violenţa verbală şi vizuală, fac parte dintre trăsăturile definitorii ale romanului, alături de senzualitatea estompată, difuză, care pe alocuri izbucneşte în secvenţe de un erotism dezlănţuit.
Greu inteligibil şi plin de lirism, textul curge asemeni plânsului-fluviu despre care vorbeşte Irene , în adevărate bulboane şi vârtejuri narative, purtându-l ameţitor pe cititorul inocent către un final exploziv. Fără nici o altă logică internă în afara celei tributare confesiunii, cartea pare scrisă dintr-o suflare, de un condei exorcizator, mânat de furie şi de revoltă interioară. Personajele sunt simple pretexte pentru ca autoarea să poată broda pe marginea dramei trăite de fragila Irene, a cărei vulnerabilitate este compensată narativ în episoadele care o convertesc într-o regină-taumaturg, o zeiţă a sexului menită să îi elibereze pe ceilalţi de toate inhibiţiile şi să le dezlănţuie instinctele, reîntregindu-le astfel identitatea erotică. Scenele dovedesc uneori o acuitate vizuală insuportabilă, estompată imediat de pasaje care induc impresia de halucinaţie, de vis: "De cât timp trăiesc aici? Ce importanţă mai are, timpul care trece, ce importanţă mai au ploile, soarele, furtuna, anotimpul când se coace fructul manghierului sau se culeg arahidele, anotimpul iubirilor sau al divorţurilor? Eu nu sufăr de boala exactităţii, a punctualităţii, a pontajului. N-am decât o urgenţă: să satisfac rătăcirea virilă şi fulgurantă a bărbaţilor care nu-mi aparţin, care îmi cad la picioare precum ţărâna, sau o ţâşnire de ape, sau fulgerul, sau într-o stare parcă de risipire".
Senzaţia de atemporalitate, de succesiune fulminantă a regimurilor diurn şi nocturn, de eternă confuzie şi lipsă a contururilor care să schiţeze spaţiul întâmplărilor (interioarele sunt foarte vagi, parcă subliniind lipsa de relevanţă a interiorităţii într-o lume în care sensul intimităţii pare oricum abolit) contribuie la ambiguitatea şi echivocul naraţiunii, amplificând impresia că importantă nu este construcţia propriu-zisă, ci această potenţare a erosului ca motor al universului, ca esenţă ultimă, sâmbure al existenţei. Singură cale de evadare din mizeria existenţei, actul erotic este deopotrivă eliberator şi instrument de măsură al timpului neconvenţional, universal, care delimitează marile evenimente ale destinului. Dublată de un exotism care conferă si farmecul cărţii, precum şi de sentimentul unei armonii cosmice, violenţa apare aici în dimensiunea ei sacră, de experienţă-limită care smulge fiinţa existenţei sale sublunare şi o redă arhetipului său. Personaje de carnaval, pendulând între sublim şi scabros, "pacienţii" lui Irene intră fără de ştirea lor într-un joc al erotismului şi morţii care îi proiectează în afara lor, a identităţii lor cotidiene.
Conotaţia textului este cea a deschiderii unei fante către transcendent, prin intermediul actului erotic, în pluralitatea sa de forme. Figură controversată a literaturii africane, Calixthe Beyala sfidează, pe de o parte, orice fel de normă narativă, de prejudecată stilistică, iar pe de alta, mentalitatea burgheză care îl împiedică pe cititor să guste o lectură eliberată de urma oricărei imposturi.
Un roman frenetic, de o senzualitate debordantă, care amestecă erotismul dezlănţuit, mergând până la obscenitate, cu violenţa, totul pe fundalul unei problematici a discriminării rasiale şi al luptei pentru afirmarea femeii.