Tatăl nostru în limba germană

Vineri, 6 iunie 2003

Mi-am lansat ieri ursul la apă sau, mai bine zis, am început să plimb ursul panda. Fain-fain, mă bucură faptul că am reuşit să adun în sala bibliotecii universitare din Iaşi vreo 50 de oameni, dintre care mai bine de jumătate îmi sînt prieteni. Mai mult obişnuit să mă ocup de lansările altora (cred că au fost peste 100, în ultimii trei ani), mi-a venit tare greu să vorbesc despre mine şi romanul meu. Mă rog, am scos-o cumva la capăt. Nici nu mai ştiu bine ce-am spus, da’ cred că oamenilor le-a plăcut discursul meu. Scurt, pontos şi sugrumat de emoţii. Cu mulţumirile am fost la fel de scurt: i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru oamenii minunaţi pe care îi cunosc. Pe la 4 mă duc la o televiziune locală, împreună cu fratele Balzac, într-o emisiune despre literatura română. Şi cu asta, basta, m-am plictisit să tot vorbesc despre romanul meu. Să văd cît mă ţine...

Că tot veni vorba despre Dumnezeu, o prietenă mi-a povestit de un moment mai greu din viaţa ei, cînd a simţit deodată nevoia să se roage. Şi-şi dă seama că singura rugăciune pe care o ştie e Tatăl nostru în limba germană, pe care o învăţase pe de rost în copilărie, fără înţeleagă o boabă. Şi dă-i cu Tatăl nostru în limba germană. Şi, poftim, se dovedeşte că Dumnezeu - se putea altfel?! - e un bun cunoscător al limbii germane. Faza mi se pare relevantă pentru cum înţelegem noi, atunci cînd o facem, să ne rugăm. Repetăm Tatăl nostru în fiecare seară şi, chiar dacă ştim rugăciunea în română, o rostim într-o limbă artificială, străină, care capătă sens abia cînd avem nevoie de umbrela lui Dumnezeu.