Playlist: Gândurile unui actor

Pe final de pandemie, când încă nu mă dezmeticeam din ce mă lovise, am acceptat invitația de a face un al doilea masterat, la distanță de douăzeci de ani de la primul, pe care îl absolvisem la Facultatea de Litere. Venită mai mult sub forma unei întrebări, fără să stau prea mult pe gânduri am dat curs acestei chemări, neștiind la ce urma să mă înham. Intram înr-un domeniu total străin expertizei pe care o aveam, ba mai mult, îmi dădeam seama doar după două luni de școală că durata masteratului nu va mai fi de un an, cum illo tempore îl prinsesem eu, ci de doi. Tratatul de la Bologna, despre care bine știam, m-a luat prin surprindere mai ceva ca orice festă pe care universul ar fi putut să mi-o joace. Aș fi putut să renunț, dar simțeam că e momentul să fac din nou ceva mare. Trecuseră șapte ani de la gradul I și ceva din mine mă trăgea în afara mea, în zone lipsite de confortul cu care începusem să mă obișnuiesc. Așa se face că am ajuns să fiu colegă cu foști elevi, pe care i-am crescut din clasa I și să mi se umple inima de mândrie auzindu-i vorbind și prezentând proiecte. Tot aici, la masteratul de Arte Performative și Film, de la Facultatea de Teatru și Film, UBB, Cluj-Napoca, i-am cunoscut pe Elena, Elvis și Dan. Văzându-i atât de tineri, recunosc că imediat mi-am imaginat că voi avea parte de niște chefuri ca în facultate, de pe vremea mea, dar nu a fost să fie. Pentru că lucrurile stăteau cum stăteau și pentru că mi-am dat seama că nu am nicio șansă să reiterez viața de student la care începusem să visez odată cu reînscrierea la acest masterat, nu mi-a rămas decât să îmi corup colegii în timpul unui curs în care a trebuit să ieșim pe teren să observăm orașul și să scriem un text. Câte două shoturi de Jägermeister la Sisters. Din partea mea. Că doar eram cea mai mare și aveam experiență. Mi-au spus că nu sunt normală, dar brusc orașul li și ni s-a părut mai frumos, iar cicatricile clădirilor s-au deschis pentru ca noi să le ascultăm poveștile. Și oricum, cineva trebuia să îi învețe despre cum ar trebui să fie viața de masterand.

Am terminat masteratul așa cum mi-am propus. La timp, care oricum trece cum vrea el. După susținerea disertației m-am îmbrățișat cu Dan neștiind că vom ajunge să vorbim mai repede decât m-aș fi așteptat. Absolvent de dramaturgie și actorie, Dan m-a sunat într-o dimineață să mă roage să citesc o poezie scrisă de el. La radio. Mi-a spus că a publicat o carte. Apoi mi-a trimis-o prin Poșta Română, dar nu a ajuns nici până azi la destinație. Așa că am fugit la Librarium și am mai găsit un exemplar la librăria de pe Universității 1. Pe Eroilor, la Book Corner, se vânduse ca pâinea caldă. Nu am mai ajuns la radio, pentru că eu am plecat din țară chiar în ziua în care trebuia să fie lansarea la Cluj, dar nu am putut să nu scriu câteva rânduri despre cartea de debut a lui Dan Boldea.


Playlist: Gândurile unui actor, apărută la Casa Cărții de Știință, este o carte confesiune, în care autorul se dezbracă de convenții și tabuuri. Un colaj în care poezia și textul dramatic, care amintește de monodramă pe alocuri, se întrepătrund într-un periplu de emoții pe care autorul ni le propune sub forma unui exercițiu ce invită la regândirea perspectivelor pe care le avem față de propria persoană, dar mai ales față de un celălalt despre ale cărui trăiri nu știm nimic, dar pe care suntem gată să îl judecăm, ba mai mult, să îl linșăm dacă nu se încadrează în ceea ce noi numim normalitate. Emoționantă prin sinceritatea la care scriitorul recurge pentru a reliefa momente concludente din viața personală, Playlist: Gândurile unui actor pune cititorul față în față atât cu tarele societății și dramele familiale în care abuzul pare să fie omniprezent, cât și cu nevoia stringentă a dramaturgului-actor de a face un teatru autentic, un teatru al prezentului, al lui aici și acum, în care textul se scrie la scenă deschisă, în care există dialog între regizor, actori și spectatori. Un teatru al cărui caracter universal este lipsit se rasă, sex, culoare sau credințe. În același timp, autorul vorbește despre egoismul pe care, în calitate de actor, și-l asumă. Citându-l pe Peca Ștefan (Revista Scena.ro, nr 47 (1)/2020, București, p.19, în Playlist: Gândurile unui actor, p. 116), Dan Boldea afirmă că dorința lui nu este aceea de a mulțumi managerii de teatru sau selcționerii, ci "intenția cu care creează". Făcând trimiteri la cursurile din timpul facultății, autorul consideră că actorul este un "doctor al sufletului" (Playlist: Gândurile unui actor, p.116) care trebuie să trăiască intens în fața publicului, să își găsească atât propriul ritm, cât și pe cel al spectacolului pentru a putea să creeze armonia unui întreg care să definească, dar și care să se regăsească în actul artistic. Autorul pune laolaltă texte din spectacole de teatru, întâlniri pe Zoom, cântece, piese pe care el însuși le-a scris reușind prin acest conglomerat să dea cărții atât un aspect monologal, cât și impresia unui flux al conștiinței prin care cititorul este purtat în timp și spațiu având acces la cele mai profunde experiențe și trăiri pe care Boldea le-a avut de-a lungul vieții. Nevoia de iubire, lipsa de comunicare, homofobia, numărul crescut de sinucideri în rândul tinerilor, depresia post-pandemică apărută ca urmare a izolării, gândurile pe care nu mai poate să și le asculte, nevoia de a fi văzut și auzit, nevoia de individualizare într-o lume puternic corporatizată în care numele propriu se limitează la a fi un număr, o lume în care zâmbetul este de fapt un rictus ce ascunde disperarea tânărului care își bombardează (retoric) mama cu întrebări al căror răspuns întârzie să vină, o lume bolnavă de indiferență, în care băiatul este pedepsit pentru că nu este bărbat, o lume în care lipsa figurii paterne este acutizată iar privarea de o relație veritabilă cu acesta îl bântuie sunt câteva dintre temele de interes ale autorului.

Încă mă întreb ce poezie aș fi ales să citesc la radio dacă aș fi ajuns la emisiune. Răsfoiesc pentru a nu știu câta oară cartea lui Dan și îmi dau seama că, în ciuda dorinței lui, cred că aș fi optat pentru câteva fragmente din două texte, care (poate că nu întâmplător) vin unul după altul: Eu sunt numărul și Frigiderul. Pentru visceralitatea cu care reușește să sintetizeze tot ce a înmagazinat până acum la nivel emoțional. Playlist: Gândurile unui actor, o carte autobiografică, ne pune față în față cu întrebări pe care, cu siguranță, mulți dintre noi ni le-am pus fără să mai avem răbdare să primim sau să ne dăm răspunsuri, cred că este doar un prim pas în cariera pe care Dan și-o asumă atât de conștient.