Cum mă vede... / Aici am descoperit... / Când spun casă... / Competiție / Dacă aș putea... / De acest X mă leagă Y / Presiune / Înaintea unui examen / Siguranța / Nesiguranța

 
Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine s-au desfășurat în perioada septembrie - noiembrie 2023 în trei module:
 
scriere creativă (cu Oana Răsuceanu)
scriere dramatică (în coordonarea Mihaelei Michailov) și
scenaristică (cu Ana Agopian).

Dedicate elevilor din trupa Brainstorming, aceste exerciții de scris vor sta la baza unui spectacol de teatru coordonat de Ana Agopian și Oana Răsuceanu (Spectacolul are două reprezentații la unteatru, sâmbătă, 11 noiembrie și duminică, 12 noiembrie 2023, de la ora 19.00. Intrarea este liberă). Astfel, adolescenții-autori, deveniți deopotrivă creatori și actori, vor putea percepe și din altă perspectivă nuanțele, mesajele, construcția frazelor, intențiile replicilor, gândurile ascunse ale personajelor.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Acum 15 ani, eu, Cristina, m-am născut în București. Imediat cum am apărut, ai mei au decis că o să fiu o persoana activă, așa că de la vârstă de 3 ani am început să fac gimnastică. După 7 ani și jumătate, am vrut să explorez mai mult dansul, așa că am făcut balet, dansuri moderne, populare, contemporane. Apoi atletism, baschet, pian, înot, tenis și actorie. Iar acum sunt la liceu și urăsc să fac lucruri nonstop.


Cristina? E fata aia înaltă, vopsită roșcat. Pare de treabă, chiar dacă se uită urât. Nu pare serioasă, ba chiar e sarcastică, dar dacă ai nevoie, te ascultă și îți dă sfaturi. E încăpățânată, unii ar zice chiar drăcoasă. Nu știe cum să accepte complimente, probabil pentru că nu prea primește. Dar e o persoană care mă încălzește.


Aici îți plăcea ție să vii. Mie nu prea, adică nu mă deranja, dar daca aș fi avut de ales, sigur alegeam alt loc. Un loc fără tine. Aici am stat și mi-am pierdut atât timp în compania ta, când puteam să fac ceva mult mai productiv. Din păcate pentru mine și din fericire pentru tine, am ales prietenia ta mai presus de mine și te urăsc că m-ai pus să aleg. Sper că ești fericită.


Când spun casă mă gândesc la siguranță, confort, liniște, iubire, înțelegere.
Când spun casa din mine mă gândesc la suflet, sentimente, răbdare, liniște, siguranță.


Așa e de când mă știu. Mă uit la una, la alta, toate frumoase, toate deștepte, niciuna eu. De ce nu? Mă uit în oglindă de 10 ori pe zi.

Miruna a răspuns la ora de română, eu n-am știut. Maria e așa slabă și frumoasă...

Cred că azi mă machiez mai strident. Nu mănânc, n-am voie. Nu-mi dau voie. Colega de bancă îmi spune că are iubit, două zile mai târziu am și eu. Totuși, nu-mi place de el, dar vreau să fiu ca ele. Învăț și învăț, nu mănânc și mă trezesc devreme, cu cel puțin 2 ore înainte să plec, îmi fac duș, mă machiez, îmi fac părul, nu îmi e foame, de fapt nu vreau să-mi fie, aleg cu ce mă îmbrac... Oare Sabina cu ce se îmbracă azi? La ea se uită băiatul din ultima bancă. Îmi fac temele și plec.

Răspund și răspund și cu toate astea nu am nota 10. Am obosit. Oare așa ar trebui să fie viața la 12 ani? Oare chiar trebuie să fac toate astea?


Daca aș putea, aș schimba parcul din spatele blocului. Aș scoate toate leagănele în care ne dădeam, aș desființă parcarea ca să nu îți mai văd mașina și aș transforma acest parc într-un magazin de Boba Tea, pentru că știu că îți place. Aș scăpa de fiecare bancă pe care stăteam, dar mai ales de aia pe care ne-am certat, și le-aș face mese în magazin.

Cu mine ai încercat prima data Boba Tea. Țin și acum minte, eram la Romană și am luat eu cu mango și tu cu mere, ambele cu lapte. Așa că vreau să-ți amintești mereu de mine când te duci la magazinul ăla, exact cum îmi amintesc eu de tine când trec pe lângă parc.


De acest Mega Image mă leagă 9 ani în care mă opream zilnic, doar pentru că aș fi putut să îl văd pe băiatul de la D. Mă leagă un "Hai să sărim gardul, să luăm vafe". Mă leagă o cu totul altă viață și o persoană complet diferită.


Se urcă în mașină. Pornește mașina. Iese din parcare. Vorbim, nu, scuze, vorbește. Mă ceartă, țipă. Încerc să îmi exprim și eu părerea. Mă oprește. "Eu te ascult pe tine când vorbești, lasă-mă să îmi termin ideea". Nu-i adevărat, nu m-a ascultat niciodată. Plâng. "Ce vrei să faci cu viitorul tău? Vine examenul și tu ești pe altă planetă, nu vrei să faci nimic? Nicio problema, te duc să speli vase". Am un nod în gât, încerc să vorbesc, dar nu reușesc să spun nimic. Încă țipă. Nu îl mai aud. Stă la mai puțin de un metru de mine și, totuși, nu am simțit niciodată că e mai departe. Tace. S-a calmat? Nu. Țipă iar. Nu pot să mă mișc, mă uit în față și îmi curg lacrimile. Am plecat de acasă la 4 și până când am ajuns, la 8, nu am reușit să scot decât două cuvinte, iar el a țipat încontinuu despre licee și examen și viitorul meu. Nu își cere scuze, niciodată nu o face.


Mă înec. Sună alarma. O închid și mai dorm puțin. Vine mama și îmi spune să mă trezesc. "Hai, Cristina, ai examen la română azi!". Mă trezesc imediat, uitasem. Mă pregătesc să plec, am zis că mă văd cu o prietenă înainte. Nu pot să mănânc, am emoții și simt că o să vomit. Afară e frig, bine că mi-am luat hanorac.

Mă văd cu ea, stăm pe o bancă și fumează o țigară înainte să plecăm. "Doamne ajută să nu pice liric sau caracterizare", zice ea.
"Daa! Doamne ajută", îi răspund. Eu vreau liric, îmi place mai mult decât epic.

Nu vreau să merg. Stau și mă gândesc la ce se poate întâmpla dacă nu mă duc.

Mă ridic, mă întâlnesc și cu ceilalți colegi care repetau. Nu-i bag în seamă, n-am ce să mai schimb cu 5 minute înainte să intru. Știu ce știu și asta e. M-am calmat. Ajung în sală și mă așez, vin subiectele. Să fie cu noroc...


Mă ridic din pat și merg spre bucătărie. Miroase a clătite cu ciocolată, ceea ce mă face să zâmbesc. Mă opresc, vreau să mă uit în oglinda de lângă baie, dar îmi văd doar capul, am doar 6 ani. În bucătărie, mă așteaptă bunica mea, care începe să-mi povestească ce face de mâncare: spanac, supă de găină de țară, adusă de vecină de la mătușa ei, și clătite. Asta în timp ce îmi pune farfuria în față, farfurie care conține o mică piramidă dulce - clătite. Mama se uită la mine din celălalt capăt al mesei, cu o cafea în mână. Sunt în Galați, cum sunt în fiecare vară, ceea ce înseamnă că mai târziu mergem pe faleză, iar mâine mergem la Ștefan, unchiul meu. Tata încă nu a ajuns, poate ajunge mâine, nu știu. Cu toate astea, mă simt liniștită, iubită.


Îi vede. Mă întorc să îi văd și eu. E întuneric, nici nu cunosc parcul. Îi văd, nu îi cunosc decât pe el și pe ea. Se apropie și se așază lângă noi. Am mâinile reci. Mă întreabă ce fac, dar nu răspund, nu știu de ce, nu pot. 5, 6, 7, 8, 9, 10. Dintre care eu și două fete, restul băieți.

Își aprind țigările și încep să vorbească, vorbesc tare. Eu nu fumez așa că mă uit în pământ, tăcută. Mă trece un fior, îmi e frică. Vorbesc de bătăi, subiect cu care nu sunt și nu vreau să fiu familiarizată, unul își scoate briceagul și începe să se joace cu el, iar alții se dau la mine și la celelalte două fete într-un mod complet scârbos. Mă atinge pe picior, îmi pune mâna în păr, îmi zice că sunt foarte frumoasă. Vreau acasă. Îi spun prietenei mele, dar ea îmi zice să mă calmez, că nu se întâmplă nimic, îmi zice că sunt persoane de treabă. Asta nu mă liniștește, cumva mă agită mai tare. Îmi mint prietena că m-am certat cu ai mei și că trebuie să ajung urgent acasă, așa că plec grăbită. Încep să plâng.