Aici am descoperit... / Când spun casă... / Competiție / Dacă aș putea... / De acest X mă leagă Y / Presiune / Înaintea unui examen / Siguranța / Nesiguranța

 
Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine s-au desfășurat în perioada septembrie - noiembrie 2023 în trei module:
 
scriere creativă (cu Oana Răsuceanu)
scriere dramatică (în coordonarea Mihaelei Michailov) și
scenaristică (cu Ana Agopian).

Dedicate elevilor din trupa Brainstorming, aceste exerciții de scris vor sta la baza unui spectacol de teatru coordonat de Ana Agopian și Oana Răsuceanu (Spectacolul a avut două reprezentații la unteatru, sâmbătă, 11 noiembrie și duminică, 12 noiembrie 2023, de la ora 19.00. Intrarea a fost liberă). Astfel, adolescenții-autori, deveniți deopotrivă creatori și actori, vor putea percepe și din altă perspectivă nuanțele, mesajele, construcția frazelor, intențiile replicilor, gândurile ascunse ale personajelor.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Aici am pierdut. Sunt clasa a treia și mă dau pe penny board în fața gimnaziului. E ultima zi de tabără. Penny board-ul intră cu o roată într-o pietricică și îmi alunecă de sub picioare. Cad în genunchi. M-am julit rău, mi s-au rupt pantalonii. Pantalonii sunt din Anglia, de la o mătușă pe care o văd rar. Blugi de cea mai înaltă calitate. Au nasturi pe părți și i-am purtat în fiecare zi săptămâna asta. Nu am avut niciodată o haină preferată. Până săptămâna asta. Plâng de durere. Blestem pietricica și mă gândesc dacă mama o să se supere pe mine. Erau pantalonii mei preferați. Am fost o proastă.


Când spun casă mă gândesc la Chișinău, mama, tata, Brain, patul meu.
Când spun casă din mine mă gândesc la muzică, roz, plâns, iertare, căldură.


Nu știu cum îi arată fața, dar o văd aproape în fiecare zi la școală. Știu doar că are picioare subțiri și lungi și că poartă blugi negri. O urăsc. Am 13 ani si totul este foarte serios. Astăzi am stat cu mama la masă cât să o conving că sunt în regulă. Oricum nu e destul de atentă ca să observe. Nici tata. Sunt rea. La școală mergem toți la cantină. Stau în frig. Cu cei 10 lei pe care îi primesc zilnic îi iau Petrei o felie de pizza. A zis că nu a mâncat nimic de dimineață. Mă bucur când o văd mâncând. Ignor problema cât sunt cu ei. În următoarea zi o văd din nou, urcă scările în fața mea. Nu îi e rușine să existe așa în preajma mea? Nu o să mă uit niciodată la fața ei.


Dacă aș putea, aș închide Ted's-ul de la Universitate. Nu am mai putut intra acolo după ce m-am certat cu ea. Când mă gândesc la colțul în care stăteam împreună, simt în corp o senzație de greață. Toate amintirile pe care le am de acolo au devenit despre ea și eu nu pot duce asta. Când trec pe acolo, mă uit dacă e la bar băiatul care ne cunoștea ambelor comanda. Nu intenționez să intru, doar verific. Vreau să se deschidă orice altă cafenea. Una care să nu aibă în meniu suc de portocale.


De această bancă mă leagă clasa a opta. Am mai fost acolo o singură dată fără ei. În ciuda așteptărilor mele, să nu fiu înghesuită pe bancă, să o am pe toată pentru mine, nu a fost liniștitor. Aș vrea să mănânc ștrudel cu vișine de la Luca și să aud "Mai stai puțin!" din nou. Mai stau puțin, luăm următorul autobuz.


S-a terminat. Fata asta mă ia la mișto? Cum să se termine? Nu mi se pare corect, dar o iubesc destul încât să trec cu vederea asta. Îmi cer scuze, deși nu aveam de ce. Greșit. Îmi cer scuze din nou, mai sincer. Greșit. Încerc să o iau de mână. Greșit. Se dă la o parte. Încă nu înțeleg ce se întâmplă. Mă ia la mișto? Îi pun mâinile pe umeri și încerc sa îi deslușesc privirea. Greșit. Mersul meu este mecanic. Încerc să îmi amintesc drumul către stația la care o conduc, deși l-am mai făcut de zeci de mii de ori. Nu vreau să nu zic nimic. Nu vreau liniște. E la mine problema? Suntem în stație. Mă uit la ea. Greșit. Ea îmi evită ochii, se uită numai la mașini. Spun că plec acasă, fac 2 pași și mă întorc înapoi la ea. Greșit. Se uită la mine de parcă nu înțelege de ce nu plec odată. Îi vine autobuzul și pleacă. Încă nu plâng.


De ce mi-a făcut mama omletă într-o zi așa importantă? O să mănânc oricum, trebuie să am energie ca să gândesc. Buletin, carnet de elev, stilou, pic, patru rezerve de stilou în caz de orice. Profesoara de meditații mi-a zis că pot șterge cu picul dacă nu mă vede nimeni. Iau autobuzul cu mama și coborâm la stația Charles de Gaulle. Până la școală, drumul e drept. Nu-mi face plăcere să o văd pe mama pe drumul ăsta. E drumul meu. Dar aerul e rece și când inspir îl simt în mine de parcă aș fi goală pe dinăuntru. E foarte plăcut. La școală facem mișto de pozele noastre de buletin. Eu îmi țin buletinul cu fața în jos. În sala de examen stau lângă Maia. Băiatul din stânga ei își notează pe ciornă tabelul trigonometric la dictarea noastră. Eu îmi amintesc că nu știu să convertesc metri în centimetri. Mă învață ea. Va fi bine, o să intru la Lazăr.


Mama și tata dorm împreună pe canapeaua extensibilă ca să mă lase pe mine să dorm pe patul mai bun. Când am mers la baie încă se uitau la televizor împreună. Mă spăl pe dinți. Geamul de la baie a rămas deschis ca să se aerisească. Îmi fac o notiță în minte să-l închid când termin. Peste câteva minute, aud din sufragerie "Să lași geamul deschis peste noapte. Dacă intră hoți, se luptă tata cu ei!". Nu încape niciun hoț pe geamul de la baie. Înainte să mă culc am fost să le zic noapte bună și am trecut pe ambele părți ale patului ca să-i îmbrățișez.


Nu merg niciodată în locuri din astea. Ar putea veni oricine să ne omoare pe amândouă. Și nu s-ar afla niciodată. Mamei i-am zis sunt în Herăstrău. Mă aflu de fapt în Pădurea Băneasa. Două fete. Aproape plâng de frică. Ea îmi zice că sunt o fricoasă și râde de mine. Mă trage de mână mai departe. Ar fi vrut să mergem mai adânc, dar nu mi se mai mișcă picioarele. Aud fiecare gândac cum mută fiecare frunză. Încerc să fiu atentă la ea, dar mi se întoarce capul după orice sunet. Îmi imaginez cum vine un bărbat și în urma noastră rămâne numai o păturică pe jos. Eu nu știu să mă bat deloc. Nu pot să o salvez. Ei i se pare hilar. Mă sperie cu o râmă. Aduce animalul slinos aproape de fața mea. Acum chiar plâng. N-am chef să sărbătoresc nimic.