Stresul / Atunci cînd... / Superputerea / Mateo

 
Atelierele de autocunoaștere prin scris Încotro s-au desfășurat în perioada septembrie - noiembrie 2023 în trei module:
 
scriere creativă (cu Oana Răsuceanu)
scriere dramatică (în coordonarea Mihaelei Michailov) și
scenaristică (cu Ana Agopian).

Dedicate elevilor din Liceul Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes", aceste exerciții de scris vor sta la baza unui spectacol de teatru coordonat de Ana Agopian și Oana Răsuceanu. Astfel, adolescenții-autori, deveniți deopotrivă creatori și actori, vor putea percepe și din altă perspectivă nuanțele, mesajele, construcția frazelor, intențiile replicilor, gândurile ascunse ale personajelor.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Sunt Mihai, am 15 ani și am venit la acest atelier pentru a putea să mă exprim mai liber față de ceilalți și să îmi pierd frica de scenă. Cel mai mult am venit pentru a juca pe scenă, deoarece mă pasionează actoria și am mai jucat într-un scurtmetraj.


Cea mai stresantă perioadă din viața mea a fost după ce părinții mei au divorțat până să mă obișnuiesc - eu având doar 11 ani în acel moment nu prea înțelegeam situația. Prima mare schimbare a fost de sărbători, când de obicei ne adunam la bunicii din partea mamei în casă cu tot neamul extins. De data asta tata, bunica din partea tatălui și străbunica din partea tatălui nu puteau veni, iar asta pentru mine era o schimbare foarte mare și frustrantă în același timp. Și nu înțelegeam de ce nu puteau veni.

Chiar și acum când mă uit la poze de când eram mai mic, cu mine și toată familia, ca pe vremuri, mă lovește nostalgia și mi se declanșează un sentiment de tristețe. Ei mereu îmi spuneau că mai țineau relația pentru mine. Deși acum nu mai erau certuri prin casă și numai țipete - de trebuia uneori să mă duc să îi despart în lacrimi chiar de eram doar clasa a doua -, erau și foarte multe momente frumoase cărora le simt lipsa: vacanțele în familie, mersul în parc împreună cu ei. În acea perioadă chiar era ciudat cu schimbul de la unul la altul, dar eu ca să scap de probleme doar le închideam în mine și mergeam în parc cu bicicleta împreună cu prietenii pentru a uita de tot, deși când ajungeam acasă îmi aminteam.

O altă foarte mare schimbare a fost când mama mi l-a prezentat pe iubitul ei care a ajuns tatăl meu vitreg. Când s-a mutat cu mine și cu mama, eu îl simțeam înlocuitorul lui tata și nu îmi plăcea de el din cauza asta, îi criticam fiecare mișcare și uram când se băga în discuțiile dintre mine și mama deoarece nu îl consideram încă parte din familie și cădeam psihic și plângeam în cameră și dădeam cu pumnii în pernă și mă prefacem că totul e ok. Cu timpul am început să îl accept și să țin la el și chiar să ne înțelegem foarte bine, dar totul ușor ușor a început să se ducă pe râpă după ce s-a măritat cu mama. A început să devină mai leneș și să nu îi mai facă nici o plăcere mamei, aducând-o la exasperare. De atunci au început certuri zilnice, țipete, unele certuri ajungeau destul de grave și trebuia deja la 12 ani să o văd pe mama plină de lacrimi și să o liniștesc, să devin un fel de psiholog și să mă bag între ei la certurile lor ca să le opresc.

Asta se întâmplă și acum și mă aduce într-o stare foarte joasă care mă distruge psihic și de care mai reușesc să scap la tata. Dar îmi place să țin totul în mine și să fac glume ca și cum totul e bine.


Părinții mei plecaseră în oraș într-o seară de weekend ca să uite de stresul de la muncă și să se relaxeze clasic, la o bere și la ceva de ale gurii. Plecaseră doar de vreo două ore, aud sunete ca și cum cineva e la ușă să o deschidă, mi se părea că era prea devreme să fi terminat deja acolo pe unde au plecat ei, așa că m-am panicat că erau hoții. Eram pregătit să sun poliția, cu telefonul în mâna stângă și cu tigaia în mâna dreaptă, gata să mă protejez și eram foarte speriat, dar din fericire când se deschide ușa îi văd pe părinții mei. La picioarele lor era un cățel. Eram așa fericit deoarece de când eram mic îmi doream un cățel ca animal de companie, dar părinți mei niciodată nu m-au lăsat pentru că mi-au zis că nu sunt responsabil și că nu avem timp să avem grijă de el. Pe aceasta, pentru că era o cățelușă, părinții mei o găsiseră pe stradă, murea de foame. Au dus-o la veterinar, nu era cipată pentru că era prea mică, dar avea zgardă și era clar că a pierdut-o stăpâna ei. Deși eu voiam să o păstrăm, spre tristețea mea i-au găsit proprietara, cățelușa le fugise din curtea de la casa unde stăteau.

A doua zi am dus-o pe Minnie înapoi la stăpână. A fost cu mine doar o zi, dar a fost o dorință îndeplinită și o zi foarte bună pentru mine.


Mă dau jos din pat, vederea îmi este încețoșată și îmi este greață. Fug la baie să vomit. Îmi fac ghiozdanul, iar apoi plec spre școală. Eram în întârziere ca de obicei, dar realizez că avem test prima oră la mate și fug până la metrou, dar ceva era schimbat, s-a văzut ca și cum totul din jurul meu se mișca cu rapiditate și am ajuns în două secunde la metrou, apoi am realizat că am căpătat abilitatea de super viteză. Așa că mă gândesc că dacă tot pot profita eu de super puterea mea de ce să nu beneficieze și alții. Zis și făcut: îi sun pe câțiva prieteni mai buni de la liceu pe care îi știu mai întârziați și în câteva secunde ajung la ei, îi iau în spate și în scurt timp ajungeam la liceu.

După câteva zile, după ce m-am obișnuit cu abilitatea, o foloseam ca să mă ajut la teme (cu transcrisul lecțiilor mai repede și scrisul ideilor de la teme), când îmi făceam duș, când mă îmbrăcam și în special, cum am mai spus, pentru a mă deplasa. Datorită acestei super puteri căpătată miraculos, nici eu nici prietenii mei nu mai întârziem la ore.


INT. APARTAMENT. ZI

MATEI (17) un băiat foarte înalt, cu cearcăne imense, relativ slab, cu părul blond relativ lung și ochi verzi deschis, îmbrăcat în haine largi de culori sumbre și cu niște pantofi noi albi, dă să plece spre liceu. MAMA (36), o femeie scundă, cu părul prins în coc, cu ochi verzi, stă pe scaun în bucătărie, cu o cafea într-o mână.


EXT. APARTAMENT. ZI

Fără ezitare, trântește ușa și pleacă spre liceu pe ruta lui clasică, pe lângă florărie, apoi prin parc.

INT. PARC. ZI

Intră grăbit în parc și aleargă spre școală cu speranța să ajungă la timp, mâneca lui se agață de un copac și cade pe spate fix într-o baltă. "Norocul" îl lovește din nou și o cioară își face nevoile fix în capul lui, în centru, asemenea țintă să tot ai. Îi sună telefonul, îl scoate din buzunar.


VECINA îi închide telefonul în nas.
Matei uită de tot, îl ia cu amețeală, copacii se mișcă, stâlpii de electricitate se măresc, începe să fugă spre spital.