Superputerea / Eu prin ochii cuiva

 
Atelierele de autocunoaștere prin scris Încotro s-au desfășurat în perioada septembrie - noiembrie 2023 în trei module:
 
scriere creativă (cu Oana Răsuceanu)
scriere dramatică (în coordonarea Mihaelei Michailov) și
scenaristică (cu Ana Agopian).

Dedicate elevilor din Liceul Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes", aceste exerciții de scris vor sta la baza unui spectacol de teatru coordonat de Ana Agopian și Oana Răsuceanu. Astfel, adolescenții-autori, deveniți deopotrivă creatori și actori, vor putea percepe și din altă perspectivă nuanțele, mesajele, construcția frazelor, intențiile replicilor, gândurile ascunse ale personajelor.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Îmi place să desenez, să ascult muzică și să gătesc. Copilăria mi-am petrecut-o, în mare parte, la bunici. Acolo am învățat să sar garduri, să mă urc în copac, să fur porumb de la vecinu' și să nu îi comentez vecinei de lângă bunica. Sinceră să fiu, cred că există mai multe lucruri care nu îmi plac, dar nu vreau să vorbesc despre ele. Îmi place să trăiesc în prezent, să mă gândesc din când în când la viitor și să beau ceai într-o zi mohorâtă și ploioasă de toamnă.


Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 09:30. Mă panichez știind că trebuie să ajung la școală, dar apoi realizez că este sâmbătă. În camera mea era și un păianjen, l-am salutat, mai mult în scop ironic, și m-am culcat la loc. Mă trezesc mai pe la 11:00, din cauză că mă durea capul foarte tare. Mă simțeam ciudat, dar nu am băgat de seamă. Ajung în bucătărie și îmi dau seama că sunt singură acasă. Ok? Foarte ciudat. Mă gândesc să îmi fac o cană de ceai și niște pâine prăjită cu gem. După ce termin ceaiul și de mâncat ce mi-am pregătit, mă gândesc să fac o scurtă plimbare prin parc. Dau fuga la mine în cameră, îmi fac ghiozdanul de ieșit pe afară, mai pe scurt unde îmi țin telefonul, căștile, bateria externă, carnețelul de desen și restul lucrurilor aproape inutile care îmi sunt de folos fix când nu trebuie și mă îmbrac. Pun repede pe mine un tricou, o pereche de blugi și hanoracul meu preferat, dar stai, observ că am crescut puțin, hainele mi-au rămas mici. Ceva se întâmplă, dar nu bag de seamă. Dau să ies pe ușă, dar îmi uit telefonul pe birou, ceva care se întâmplă destul de des. Cum îmi place să mă mai prostesc, de obicei, mă prefac că am o superputere, dar ceva straniu se întâmplă. Pânze de păianjen? Rămân mască. Sunt la fel ca Spiderman? Nu se poate!!! Sigur fratele meu mi-a jucat o farsă. Încă mă mai doare capul, dar nu bag de seamă. Îmi pun niște muzică bună în căști și pornesc la drum. Nu am un loc anume unde trebuie să ajung, vreau doar să mă plimb. Trec pe lângă doi băieți, cam de vârsta mea, dar din senin aud o voce care spune: "Frate, tu nu știi deloc să te îmbraci!".
- Poftim?
- Ce?, îmi răspunde unul dintre ei.

Atunci m-am prins ce se întâmplă. Chiar am o superputere.
- Nimic, vorbeam la telefon.

Noroc că aveam căștile și puteam să mint. Totuși, mi-am cerut scuze pentru neînțelegerea provocată, iar băiatul mi-a zis că nu este nicio problemă și că îi pare rău. Mă grăbesc să ajung acasă. Speriată de moarte. Începând să îmi fac tot felul de filme în cap, dar mă opresc. Ajung acasă, îi salut pe ai mei și le spun că am teme de făcut doar ca să scap de întrebări. Mă închid în cameră pentru tot restul zilei gândindu-mă ce să fac. Dacă o să știe poate îi pun în pericol. Dar dacă nu s-a întâmplat nimic, dacă e doar un vis absurd. Totuși nu puteam să îmi scot din cap ideea că am o superputere. Noaptea târziu, cu o imitație de costum format dintr-un hanorac, blugi și un costum de Halloween luat la reducere dintr-un magazin unde mi-au tras țeapă cu restul, pornesc în acțiune. Spiderman de Berceni vine să salveze situația. Ce să salvez? Veghez Centrul Vechi, Cartierul Tineretului și Parlamentul. Cu niște ceai lângă mine, pe care l-am uitat pe acoperișul unui bloc, și o gogoașă, pe care mi-a furat-o un porumbel, mă întorc acasă, dezamăgită că nu am putut face nimic. Intru pe geam (că pe ușă nu se poate, suntem Spiderman de Berceni), mă schimb în pijamale și mă pun să dorm. Sunt obosită. Halal superputere dacă nu poți să o folosești unde trebuie. Îmi trebuie mai multă experiență, dar hei!, măcar am hrănit un porumbel.:)


Daria este o persoană mică de statură față de mine, sora mea și în același timp și prietena mea. Îi place să asculte muzică, ceaiul cald într-o zi ploioasă de toamnă și să sară garduri la bunici. Este o persoană încăpățânată, extrovertită, curioasă și foarte curajoasă. Adoră desenul, să mă enerveze și să își cumpere multe bijuterii sau tinichele, așa cum zice mama. Chiar dacă mai am multe de zis despre ea, ar trebui să închei și ca un scurt mesaj pentru ea: "Te iubesc mult pitic de grădină ce ești!"