28.02.2024
Editura Muzicală
Carmen Stoianov
Portativul minune
ilustrații, idei și rime: Neta Cohen
Editura Muzicală, 2023




Citiți o mini-cronică acestei cărți aici.

***
Intro

Carmen Stoianov este un muzicolog român. Profesor universitar doctor, a ocupat între 2000-2010 funcții de conducere (prodecan și decan) al Facultății de Muzică din cadrul Universității "Spiru Haret" din București. Este căsătorită cu compozitorul prof. univ. dr. Petru Stoianov.

Fragmente
Invitație

Dragi copii,

Știind că iubiți tot ce are legătură cu MUZICA, POEZIA și DANSUL, PORTATIVUL MINUNE vă propune să faceți cunoștință cu câteva CUVINTE FERMECATE.

După ce veți deveni prieteni cu POEZIILE care le poartă, cartea aceasta vă invită la un joc despre aceleași CUVINTE FERMECATE; dacă doriți, îi putem spune, de la bun început:
DE-A CUVINTELE-CÂNTATE-RITMATE ȘI... DANSATE

sau, mai simplu și mai jucăuș:
DE-A V-AȚI ASCUNSELEA...
PE NOTE.

Așa-i că nu știați de el?! După cum veți vedea, în limba română multe CUVINTE ascund acea "comoară" care vă așteaptă să o descoperiți: ele ne amintesc de vreun murmur, de șoapte îngânate-n noapte, de DANS, de CÂNTECELE din timpurile-anotimpurile de dintotdeauna, din lumină, fluturi, umbre, nori, păsări sau ploi...

Chiar așa: știați că ploaia iubește RITMUL? Ea CÂNTĂ și DANSEAZĂ.

V-ați gândit vreodată ce GLAS de BAS are TUNETUL sau cum vorbesc între ele, în poezii, luna și stelele? Ați zărit vreodată, chiar și în geană de vis, PORTATIVUL cu NOTE înaripate scris de CURCUBEU printre stropi, culori și nori? Jocul vă cheamă să descoperiți toate cele de mai sus prin POEZIE, să le CÂNTAȚI sau să invitați la DANS acele cuvinte care CÂNTĂ, DANSEAZĂ, fac rime și PIRUETE...

Vă veți exersa astfel atenția în LUMEA SONORULUI: CE AUZIM, CE ASCULTĂM și ce vedem - prin MUZICĂ, POEZIE și DANS, adică în MELODII, RITMURI, mișcări și rime potrivite. Ele vă vor ajuta să înțelegeți cât de minunate sunt ALFABETUL, MATEMATICA și POEZIA MUZICII: SUNET, NUMĂR și CULOARE - toate oferite în dar, în schimbul unei priviri și al unui zâmbet... Le veți găsi ușor, chiar dacă stau ascunse, învârtejite în și printre cuvinte, ca într-o cochilie de melc; și mai știți ceva?!... Sunt chiar nerăbdătoare să fie găsite! De îndată ce o veți face, vă puteți crea propriul PORTATIV MINUNE; umpleți-i SPAȚIILE și LINIILE cu acele CUVINTE FERMECATE pe care tocmai le-ați cules din versurile poeziilor. Ca totul să fie mai atractiv, le puteți scrie literele în culori diferite, imaginând tot atâtea melodii câte CUVINTE FERMECATE!

Cartea pe care o aveți în mână a fost creată, special pentru voi, de o bunică împreună cu nepoțica ei de opt ani; în joaca unor idei, rime și schițe mai vechi făcute de Neta, bunica a inventat personaje și situații în legătură cu MUZICA, DANSUL, POEZIA lor și a naturii; citind poeziile, Neta le-a făcut să vibreze din nou, prin desen și culoare.

Sperăm ca aceste poezii să vă fie îndrumător, deschizându-vă poarta spre lumea sonorului și a universului înconjurător, văzută prin ochii copilăriei: natura cu alai de viețuitoare, SUNETE, lumini, timp sau culori; cu această ocazie veți observa că cele mai multe dintre aceste CUVINTE sunt TERMENI MUZICALI, ce vă vor deveni prieteni de nedespărțit. Le-am notat cu MAJUSCULE, astfel că le veți putea citi și memora cu cea mai mare ușurință.

PORTATIVUL MINUNE VĂ AȘTEAPTĂ!

Lecție despre portativ
(pe o idee de Neta Cohen)

Păpușa e mică; de-aceea nu știe
Că 'nainte de NOTE,
Aici, pe hârtie,
Și 'nainte de CHEI,
Ba chiar și de MĂSURĂ,
Rânduim doar cinci linii
Egal depărtate, pe care se scriu
CÂNTĂRI minunate.
- "Acesta-i PORTATIVUL"
Îi explică fetița
Și, răbdătoare, cu creionul
Desenează atent matrița.
În ȘOAPTĂ, adaugă:
- "Pe el punem CHEIA...
...¥Care-i va fi scânteia;
Și-alături vom scrie,
Pe-aceeași hârtie,
MĂSURA DE TREI PĂTRIMI
Pentru VALS - în pulsație de inimi.
DANSĂM vaporos,
Cu ținută și grație,
Cu eleganță...
... și:
UN - DOI - TREI, UN - DOI - TREI,
VALSĂM cât vrei..."

Un alt PORTATIV - o altă chemare:
MĂSURA DE PATRU PĂTRIMI ne apare.
- "Acesta e MARȘUL" - fetița explică
Și arătătorul în aer ridică:
- "E important Să fie RITMAT,
TEMPO susținut,
Pas apăsat
Iar NUANȚA e FORTE - neapărat:
UNU - DOI și TREI și PATRU,
Stângul - Dreptul, Stângul - Dreptul:
Batem pasul, ținem RITMUL!"


Portativul minune

PORTATIVUL meu "MINUNE"
Foarte multe poate spune...
Dar o face doar CÂNTAT,
MELODIOS și MĂSURAT.
CHEIA lui, la o adică,
Toate NOTELE-ți indică
Și te-ajută să citești NOTE și tot ce poftești:
Că-i cu DIEZ, că-i cu BEMOL,
Că e LENTO - deci domol,
Sau ALLEGRO - pas întins,
Că e FORTE sau GLAS stins.
Important este să știi
Că-i o joacă de copii. Iar de-i joacă - e ușor;
N-ai nevoie de-ajutor...
Poți citi și înțelege.
Semnele le poți "culege"
Ca pe flori...
... Și-ai obținut
Un "buchet" nemaivăzut,
Doar de tine cunoscut:
MELODIA... "la minut".


Cu cheie sau fără cheie?

Fără CHEIE - știm prea bine -
NOTE nu putem citi.
De aceea, se cuvine
Locul lor a potrivi.
- "Cine-ajută ca citirea
Să se facă lesnicios?"
- "CHEILE! Au datoria
ne-ndrume cu folos".
Deci, să revenim acuma
Fix de unde am plecat,
Lămurind pe loc cutuma
Cu răspunsul așteptat.
Luați aminte:
Orice CHEIE,
Că e SOL, că-i DO sau FA,
Are loc pe PORTATIV:
Chiar în fruntea lui, adică,
Fiindcă astfel ne indică
Orice NOTĂ un' să fie:
Că-i SOPRANĂ sau ALTISTĂ,
BAS, BARITON sau TENOR,
Alegem CHEIA potrivită:
Cea bună pentru VOCEA lor.


Gama săptămânii
(pe o idee de Neta Cohen)

Săptămâna este-o GAMĂ:
Zile - NOTE are-n ea.
Poți s-o CÂNȚI, de bună seamă:
GAMA ei nu este grea!
Chiar cu DO putem începe,
Cu DUMINICA, vezi bine;
Orice mic copil pricepe
Zile -NOTE să îmbine.
RE se-așază imediat
Lângă DO...prieteni buni...
Gama nu s-a încheiat,
Căci acum sosește LUNI.
MI e MARȚI, și-ntotdeauna,
După MI urmează FA
Care este, se-nțelege,
Nimeni alta: MIERCUREA.
SOL e JOI și bine-mi pare!
VINEREA va fi un LA,
SÂMBĂTA e SI și are
După ea - DUMINICA.
Și așa, din nou ajungem
Cam de unde am plecat:
Un alt DO acum atingem;
DUMINICA vine-n salt.
Cum spuneam: e-o-ntreagă GAMĂ.....
De la DO la DO parcurge;
Timpul parcă se destramă
Când DUMINICA-l ajunge.
Și așa, din NOTĂ-n NOTĂ,
ZILELE cu DO se-ntrec;
GAMA are o "mascotă":
Zile - NOTE, SUNET...CÂNTEC.


Citiți o mini-cronică acestei cărți aici.

3 comentarii

  • Mulţumesc, Nicole Sima.....
    Carmen Stoianov, 29.02.2024, 18:37

    Mulţumesc, Nicole Sima, că eşti o cititoare avizată, a cărei dorinţă de a cunoaşte la modul profund gândurile ce se întreţes pe pagini de carte o depăşeşte pe cea de a le admira de la distanţă. Ai ştiut să te apropii de un text cu delicateţea bunei sale citiri şi înţelegeri, din perspectiva “duetului “bunică-nepoată, un duet la care ai accesat înaintea mea şi, prin urmare, m-ai inspirat. Ca în studenţia noastră, prin tine îmi recitesc gândurile şi înţeleg câtă nevoie este să le şlefuiesc în continuare. Mulţumesc, Nicole…..

  • Felicitari
    Mihai-Athanasie Petrescu, 03.03.2024, 20:39

    Felicitari! O dovada ca muzica este o arta pentru toate varstele, sau ca toate varstele sunt pentru muzica. Este minunata ideea de a asculta de ideile unui copil, de inocenta si de naivitatea unei fetite care nu cauta termeni stiintifici, ci isi exprima ideile asa cum se joaca, versificat. Adica, muzical.

    • Mulţumesc
      Carmen Stoianov, 08.04.2024, 16:36

      Mulţumesc pentru aprecieri, cu atât mai mult cu cât vin de la un scriitor meloman şi practician al muzicii. Mă bucur că ţi-a plăcut ideea de la care am pornit. Adevărul este că totul a plecat de la ideea unui joc de-a rimele ceea ce a implicat şi joc de accente şi muzicalitatea cuvântului şi, dincolo de toate, descoperirea frumuseţii limbii române.

Publicitate

Sus