Dintre toate evenimentele ce compun spirala lui 2023, cel de la începutul lui iunie se detașează și va rămâne pentru mine (pentru noi) o bornă în viață: nunta restrânsă, relaxată, pe care am avut-o într-o zi de vară, înconjurați de prieteni dragi; o petrecere simplă într-o grădină ascunsă, râsete, valuri de parfum de iasomie și caprifoi, ritmurile celor de la Buena Vista Social Club, buchete mari de flori, dans, prosecco și ciocolată. În dimineața nunții alergam de la o florărie la alta să găsesc unde sunasem, de fapt, să îmi cumpăr cale pentru buchet. Tot ce văzusem pe site-urile de aranjamente florale erau buchete grosolane din flori îndesate unele în altele și ticsite cu decorațiuni, așa că am preferat să caut în florării și să îmi fac eu buchetul așa cum îmi doream: simplu, doar câteva flori cu tijele lungi prinse cu o singură panglică. Cu câteva săptămâni înainte văzusem cale superbe într-o florărie și am întrebat dacă se pot comanda sau dacă există șansa să aibă în ziua "Z". Mi-au spus că nu se pot comanda flori pentru un singur buchet, dar este probabil să aibă și pot suna la numărul de pe site-ul lor. În apropierea zilei am sunat și mi-au confirmat că au florile pe care le căutam. În dimineața nunții am plecat să le iau, dar când am ajuns la florărie personalul îmi spune că nu la ei am sunat; semi-panică, le arăt numărul - de fapt, era numărul depozitului central. Ne urcăm în mașină, viteză până la depozit și din fericire le-am găsit: am ales 9 cale înalte, desfășurate în falduri albe perfect desenate. Pentru mine, calele sunt legate de imaginea bunicii mele, mireasă. De-a lungul copilăriei mele, din când în când, rămasă singură în casă, îmi făceam de lucru să scotocesc prin dulapuri (nu era nimic de găsit, nu așteptam vreo surpriză și nici nu găseam nimic nou; era doar un exercițiu de explorare). De pe raftul de sus al dulapului mare, de sub haine parfumate de săpun, scoteam o fotografie-tablou alb negru, iar apoi stăteam minute în șir fixând fata de 17 ani în rochie albă, cu bucle negre, ținând culcat pe braț un buchet de cale albe, lângă un băiat de 23 de ani cu ochi migdalați și păr creț.
În continuare, iunie 2023 s-a diluat în zile foarte calde de vară; apartamentul plin de flori, parfumul bujorilor primiți, petale scuturate printre repetiții și planuri de vacanță, zeci de litri de apă schimbați în fiecare zi și ore întregi de activitate de florăreasă (curățat frunze, tăiat tije pentru a prelungi viața florilor cât mai mult), repetiții, rochia albă șifonată pe canapea, apoi pe umeraș (dar tot șifonată), iulie, împiedicat de pantofi aurii prin casă, scenă, ales costume, montat decor, facem lumini... Dolores - vizionare.
În 2023 au încăput repetiții pentru 4 spectacole dintre care doar 3 au avut premiera. Din ianuarie am început lucrul pentru a pregăti spectacolul-poem Acestui întuneric distrugător după textele carnivore, furios de plăpânde ale Angelei Marinescu. Am citit materialul, am ales fragmentele împreună cu dramaturgul Mihai Ignat și am definitivat dramatizarea până la începerea lecturilor și a repetițiilor, pentru ca actorii Alexandru Pribeagu și Iulia Georgeta Popescu (cea care a fost și inițiatoarea proiectului) dar și scenografa Maria Nicola, să aibă suficient timp pentru a-și apropria limbajul luxuriant al poetei. Premiera spectacolului, în prezența autoarei (care între timp, din păcate, ne-a părăsit) a avut loc în luna aprilie la Teatrul Odeon, iar apoi au urmat deplasări la Sibiu, Brașov, Iași, Târgu Mureș.
Imediat după încheierea turneului, în luna mai, am început repetițiile pentru spectacolul Dolores de Edward Allan Baker, cu actrițele Iulia Lazăr și Smaranda Caragea. Repetiții dureroase, solicitante, inconfortabile, care ne-au supus unui întreg proces de purificare personală - dar prin care Smaranda și Iulia (actrițe deosebit de talentate și cu experiență) au creat personaje percutante, rupte din sângele lor. Toată această muncă, din păcate, din cauza unor piedici administrative legate de drepturile de autor, nu și-a găsit încă punctul final într-o premieră. Încă. Pentru că unul dintre marile obiective ale lui 2024 este a ieși la suprafață cu produsul unui proces de transformare ce a durat mai bine de 3 luni.
Ultimele zile ale lui august au adus din nou scena în prim plan; am început la teatrul Apropo repetițiile la spectacolul Inspir. Expir ce are la bază textul Anxietăți mileniale, scris de Ruxandra Simion. Ca și în cazul spectacolului Dolores, și aici lucrul s-a îndreptat într-un mod intuitiv spre o dimesiune a sondării interioare personale - o brutală scoatere la suprafață a temerilor, durerilor, speranțelor. Iulia și Silva, două actrițe cu posibilități excepționale, au răspuns provocărilor textului livrând din ele însele și completând temele propuse pentru a putea ajunge la o formă de spectacol închegată, coerentă, în acord cu ideile lansate de Ruxandra.
La câteva zile de la premiera Inspir. Expir de la finalul lunii septembrie, am început repetițiile la Crocodil de Elise Wilk (text de citit pe LiterNet aici), la Brașov, cu actrițele Mihaela Alexandru și Sabina Brândușe. Crocodil a însemnat în primul rând, o reîntâlnire emoționantă (după vreo 17 ani) cu Sabina, în care am (re)descoperit o actriță foarte talentată și dedicată. Repetițiile între noi trei, foste colege de facultate, m-au transpus direct în anii studenției și urmărindu-le în scenă mi se întâmpla să mai uit că timpul a trecut și nu suntem de fapt "la clasă". După premiera din noiembrie, și cele două spectacole care au urmat în aceeași lună, seria repetițiilor și a premierelor lui 2023 s-a încheiat.
Marele câștig al anului trecut e faptul că am simțit cu adevărat încrederea oamenilor care au ales să lucreze cu mine; într-o profesie ca a noastră, acesta mi se pare a fi cel mai important lucru, cel mai greu de câștigat și de menținut. De când am terminat studiile, an după an, la fiecare proiect m-am străduit să câștig încrederea partenerilor de scenă. Oamenii nu se lasă ușor în necunoscut, nu se lansează în expuneri riscante, iar dacă la început și uneori pe parcursul anilor, am simțit reticență, îndoială din partea unora, anul trecut m-a purtat cu adevărat valul certitudinii că partenerii de explorare teatrală se sprijină solid pe mine și sunt gata să riște pariul.
În 2024 și de acum înainte, mi-aș dori să am mai mult timp să citesc cărțile, să văd filmele și spectacolele pe care le amân de luni și ani. Mi-aș dori mai mult timp pentru a mă concentra numai asupra pregătirii spectacolelor și sper să îmi pot permite luxul de a savura lucrul la scenă, fără ca timpul să îmi fie parazitat cu ocupații vidate de sens, al căror scop e strict de a asigura existența. Am avut de-a lungul anilor stări care au atins epuizarea nu doar din cauza volumului de muncă, ci și din cauza slalom-ul mental și organizatoric căruia trebuie să îi fac față pentru a reuși să exist: fizic și profesional. În ciuda a tot, dincolo de orice efort, mereu mi-am impus ca lucrul la scenă să nu sufere, nu contează în ce condiții se construiește un spectacol, el trebuie să se apropie de perfecțiunea posibilă, pentru că cei care vin să vadă produsul final nu pot ține cont de niciun fel de dificultate apărută pe parcursul construcției lui. Așadar, îmi spun deseori că nu am dreptul la greșeală iar viitorul depinde de fiecare spectacol pe care îl fac; indiferent de climat, el trebuie să se apropie de varianta sa ideală. Uneori, acest fapt este (im)posibil.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un termen orientativ este 15 martie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)