Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această primă temă au fost: "Pe baza acestei poze, scrieți un text de minim o pagină word."
Citiți primele patru texte din această serie aici, aici, aici și aici.
Sunt măr de lângă drum
Violeta Berea
Violeta Berea
Las plasa de cumpărături pe masa din bucătărie și pun apă în fierbător să-i fac un ceai de coada șoricelului. Tai două felii de chec proaspăt și încep să pun cumpărăturile în frigider.
În sufragerie, draperiile sunt trase și mătușa picotește în semi-întuneric.
Pune ceașca de ceai la buze, dar e încă fierbinte și o lasă pe măsuță. Mă așez și eu, așteptând să văd dacă mă recunoaște.
Încearcă ochelari, îi șterge. Rupe o bucățică și molfăie. Pune a treia pereche și mă privește.
- Bun checul. Tot de la Dragomir?
- Da, e și mai ieftin un pic.
Îi povestesc despre Denisa, fără să mă întrebe, îmi place să-i zic ce trăznăi mai zice de când merge la centru.
Ascultă o vreme și începe să recite, patetic și cu pauze lungi, Sunt măr de lângă drum și fără gard / La mine în ramuri poame roșii ard / Drumețule, să iei fără sfială...
- Cu asta ai câștigat faza națională la Cântarea României, știu.
- Copiii mei erau cei mai pregătiți la cor, repetam și-n remorcă, peste tot, la cules de cartofi, de porumb. Ridicam mâna și începeau, fără să le mai spun nimic. Cel bun, cel drept. Cel bun! Cel drept! Cel mare, cel viteaaaaaz!
- Care copii?
- Clasa a IV-a, copiii mei! Cu ei am luat locul I!
Mă uit la poza înrămată de pe măsuță și-mi încerc norocu'. Poate îmi spune de data asta.
- De ce n-ai copii, tușică? Că tu i-ai iubit și îngrijit pe toți...
Închide ochii și mestecă checul, sorbind încet din ceai.
În lagăr e un miros grozav de puroi, pe care-l iau cu mine seara, când ajung în cameră. Mă spăl cu săpun de casă, făcut de nașa, și mă clătesc pe păr cu oțet. N-am luat păduchi, cred că tot oțetu' de mere m-o ferit de ei. În cele două saloane mai avem șaptespe soldați. Majoritatea sunt din Oklahoma. Se tot vorbește că vor veni să-i ducă acasă.
Preotul Hristea a făcut slujbă cumsecade și pentru cei morți. Când vor veni rudele trebuie să-i dezgroape. Ziua curăț saloanele, spăl, pansez, cu Magda și Dorina facem ce ne spune asistenta-șefă. Seara cântăm, recităm. Ne-au învățat un cântec de la ei, dar ne place să cântăm We'll meet again, care se dă la BBC.
Noi ne prostim și dansăm între noi, lăsându-ne pe spate și chirăind, dar ei au lacrimi în ochi când ajung la So will you please say hello to the folks that I know.
Suntem cazați într-un fost hotel cu încăperi mari, încap și opt paturi. Luna aprilie a fost iadul pe pământ. Au bombardat tot, Brașov, Ploiești, București. Acum e liniște și soarele pătrunde prin ferestrele fără perdele, aducând miros proaspăt de brad. Adorm adânc în fiecare noapte, dar mă trezesc pe la trei-patru, visând bombardiere uriașe, care arată ca niște zeppeline și stau atârnate deasupra hotelului. Mă duc să deschid geamul, că mă sufoc.
Ochelarii îs de la soldatu' Măgoaier. Mi i-a dat ca să mă culc cu el. Știu eu, că nu m-am născut ieri. El nu știe că m-aș fi culcat și fără. Toate ne-am culcat cu ei. Care cum ne-o fost norocu'. Magda a făcut o fetiță cu părul roșcat și ochii albaștri. I-a zis Roberta, de la Robert.
Am băut două beri atunci, la restaurantu' cel mare din Predeal. Nu l-am putut chema la mine, că încă locuiam cu nașa, dar ne-am dus în spatele grădinii de vară și m-o proptit de zid. Băusem două beri și m-am dus să mă piș imediat ce și-o dat drumu'.
Acasă, am amestecat și oțet cu apă caldă, într-o sticlă pe care și mi-am golit-o în pântece, așezată pe spate o vreme, să mă curăț de sămânță. Nașa m-o învățat.
Fusta mi-o făcut-o tot ea, din pânză de parașută. Am primit o cămașă înflorată de la Magda.
Nu-i mai văzusem pe-ai mei de câțiva ani. Tata o fost dat dispărut pe front. Mama s-o lipit de-un lipovean și-o plecat la Orșova. Fratele, Iliuță, era strungar, stătea într-o baracă și venea tot la două săptămâni la nașa să-și ia haine spălate, cusute. Primea o bucată de slănină, câteva ouă, pastramă, ce-avea și nașa să-i dea. Paștele o căzut în mai, prin unșpe, și am plecat la București în cinșpe. Umbla prin stațiune un fotograf, venit din Banat să câștige o pită, cu turiștii veniți la Sinaia și Predeal. Nașa o ieșit la poartă și l-o întrebat cât ia să ne tragă în chip. Era acasă și nașu', venise frate-miu Iliuță și s-o băgat în poză și Vasile din vecini. Fotografu' a zis că vrea o masă caldă și să aibă unde dormi în noaptea aia. O scos trei poze. Una a rămas la nașu', una la mine și una la Vasile.
Nașu' o terminat liceul în Brașov și rupea niște germană. Știa și niște ziceri în latină, că avusese un profesor foarte dur, domnul Fred, din Schei. Când mă bucuram de câte-o notă bună sau îmi reușea ceva, zicea Una hirundo non facit ver și mă privea peste ochelari, dregându-și vocea. Nu-i ieșeam din cuvânt, că venisem la ei de trei ani și n-aveam unde mă duce. Pe poza ce mi-o rămas mie o scris Venite adoremus, cum a învățat el să cânte la Biserica Neagră, când avea doișpe ani.
M-am îmbrăcat cât mai elegantă, să mă prezint la examen. În tren spre București mi se părea că arăt ca Martha Bibescu, pe care o văzusem într-un ziar. Priveam Caraimanul pe geam și urmăream pieziș reacțiile celor doi domni din vagon. Mi-am luat și un baticuț și-o poșetă mică, împrumutate de la sora-șefă. Din Gara de Nord am mers pe jos, am întrebat oamenii, m-am rătăcit prin Obor, unde m-am întâlnit cu vecinu' Nae, din Cireșu. Avea la vânzare ridichi, ceapă verde, salată, ouă proaspete. Mi-o explicat cum s-ajung pe strada Icoanei, la liceul Zoia Kosmodemianskaia.
Eram vreo șaizeci de fete și eu am zis să-ncep cu "O scrisoare de la Muselim- Selo: Așa mi-a spus Ion să-ți scriu / Iubească-ți-l pământul / Și-am tot lăsat pân-o fost viu / Și-acum îmi țin cuvântul". Greu mi-o fost s-o zic până la capăt, că mă lua plânsul și-mi rupea glasul. Am cântat "Cucule, pasăre sură", am dansat un fel de Charleston. Le-o plăcut la domni. Unul mai gras și cu ochelari mici, rotunzi a fost cel mai atent, bătea ritmul cu un creion și zâmbea. Mi-a și zis c-a fost foarte bine, sunt pregătită, am dicție, sunt frumușică. Am ieșit de-acolo foarte mulțumită.
A două zi când m-au chemat, am vorbit numai cu tovarășa Codrea, o femeie de vreo cincizeci de ani, îmbrăcată cu veston și tunsă scurt, cu părul aspru, cărunt. Mi-a zis fără ocolișuri: "Tovarășa Stoica, n-ai origini sănătoase. Moșu-to, Ilie Stoica, e chiabur. O moștenit patru pogoane și-o moară. Nașul, am informații și despre ăla, că i-o cărat pe americanii căzuți la Cireșu. Ei ne bombardează orașele și noi le dăm masă și casă".
Am vrut să-i răspund ceva despre ce le mai dăm, dar am reușit să mă abțin la timp.
M-am întors la nașa și mi-am văzut de treabă o vreme. După un an de muncă la CAP, nașu m-o îndemnat să plec la Școala Centrală, să mă fac învățătoare.
Șterg praful și deschid fereastra înainte să plec. Mătușa mormăie ceva și deschide ochii pentru două secunde.