Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această primă temă au fost: "Pe baza acestei poze, scrieți un text de minim o pagină word."
Citiți primele cinci texte din această serie aici, aici, aici, aici și aici.
Adevărul
Elena Airini
Elena Airini
Să cauți adevărul, mămică... îmi retrag mâna din mâna zbârcită, însă femeia mă ține pe loc și apoi îmi așază în palmă o bucată mică de carton. Ia asta mămică, întreabă pe mama ta. Și să cauți dosarul, să mergi să depui mărturie. Și fata mea a murit, nu doar el. Și fetița mea a murit... Iisus fie slăvit, Dumnezeu vede și ei or să plătească pentru crimele lor. Dacă voi ăștia tineri nu faceți nimic, cine o să facă? Justiția e ca tine, ca tine e, hai, că poate te faci bine. Poate ne facem bine toți. Cuvintele bătrânei mă cutremură. Rămân câteva momente cu obiectul în mână în fața blocului.
Pipăi pe hol, balustrada începe să se prindă de degetele mele, peretele rece își croiește drum pe palmele mele. Unul, două, trei, gâfâi, patru etaje. Cheile intră în broască și pășesc în casă. Ating hârtia de mai multe ori, îi simt conturul ușor neregulat într-un colț. O parte e mai netedă, partea cealaltă are urme de lipici, se simte zgrunțuroasă la mână.
- Mama, ai ajuns?
- Da, Lăcrămioara. Ce faci, mamă, iar ai fost afară? Nu ți-a zis medicul să nu mai ieși din casă? Nu ți-a zis mama să ai grijă? O să dea naibii o mașină peste tine.
- Am fost doar până în fața blocului.
- Ce ții acolo?
Încerc să mă eschivez, dar, mama se repede și înșfacă mica bucată de carton.
- Ce-i aici, Lăcrămioaro?
- Nu știu, îngaim și țin pentru mine restul poveștii.
- Ia să văd. De unde ai tu poza asta?
- Am găsit-o.
- Cum puteai tu să o găsești? Cine ți-a dat-o?
- Nu știu, mamă.
- Cu ce prostii umbli, Lăcrămioaro? Ia vezi, că dau milităria jos din pod. Cucoana asta-i o nenorocită. Și ăștia toți, măi să fie, ia uite... Ce scrie pe spate? Venite adoremas, adoremus. Fred Dura. Găsită la metrou Universității. Ce-i cu gunoiul ăsta, Lăcrămioară?
- E o poveste. Dă-mi-o înapoi. E a mea acum.
- Na-ți-o. Umbli cu toți microbii, doctorul ți-a zis că...
- Da, mamă.
- O să vină mă-ta mare mai încolo să facă curat. Să stai potolită și să nu te iei în gură cu ea, că știi cum face.
Ușa de la lift se trântește și sunt din nou singură. Mă ridic și pipăi clanța metalică, apoi cuierul cu gecile de fâș, cealaltă clanță metalică, ușa de lemn, perdeaua fină, lumina îmi încălzește fața. Se aud bocănituri în ușă. Iau iar la rând clanțele metalice. Îmi lipesc obrazul de lemnul ușii de la intrare și inhalez, se simte mirosul de bloc, miros de subsol, miros de insecticid.
- Lăcrămioaro, deschide, fa!
- Săru-mâna, mamaie.
- Hai, că am ajuns, stai să îmi dau broboada asta jos și imediat facem și o cafeluță.
- Mamaie, stai un pic, vreau să te întreb ceva.
Mamaie ia poza și nu se mai aude nimic, dar dacă ai fi atent, ai putea să îți dai seama că sângele mamaiei i-a coborât până în tălpi și respirația i s-a oprit.
- De unde ai tu poza asta?
- Mi-a dat-o o femeie bătrână, aici în fața blocului.
- Ce femeie?
- Nu știu, mamaie, nu am văzut-o.
- Dar cât ai să mai fii chioară așa?
- Nu se știe, mamaie. Posibil să nu mai văd niciodată, dar medicul a zis...
- Medicul, mă-ta și doctorii ăștia, uite așa ne omoară pe toți.
- Mamaie, poza. Ce e în ea?
- Iaca, e tac-tu. Ăsta, al doilea, e un bărbat, aici, e tac-tu, nu prea înalt, cu fruntea mare, cu zâmbetul ăla de miel.
- Și celelalte persoane din poză? Mama a zis că sunt mai mulți.
- A văzut și mă-ta poza?
- Da.
- Și nu a zis nimic?
- Nimic.
- Au fost toți colegi de muncă la întreprindere. Cu asta din mijloc a fugit tac-tu. A fugit cu ea înainte de Revoluție. Raluca o chema. Era colegă de birou cu mă-ta. O curviștină era. Cu un cap mai înaltă ca tac-tu. L-a prostit. I-a băgat în cap idei de libertate, de democrație. Că or să fie și românii liberi. Așa a murit tac-tu. Din cauza ei.
- Mamaie, eu nu știu ce vorbești. N-a murit în accident de mașină?
- Nu, fată. N-a vrut mă-ta să știi. E dosar făcut. I-au împușcat la Universitate, la Sala Dalles. Pe ea în cap și pe el în burtă. El a murit la spital. Mă-ta a identificat cadavrul. Au venit mereu ziariștii să o întrebe, dar ea nu a vrut să vorbească. I-a fost frică de securiști, mamă. Mă-sa lu' Raluca asta umblă și acum cu dosarele pe la judecătorii. Prin '90 au bătut-o la secție, e dusă cu pluta rău. Tu să te faci bine, mamă, morții cu morții și viii cu viii.
- Și vinovații? Și adevărul, mamaie?
- Care adevăr, fa? Care adevăr?