Un grădinar la Paris - Frumoasă era Sena pe sub florile mele

Citiți un fragment din această carte aici.


 Pentru un intelectual autentic, orice întâmplare mai specială (să-i zicem) poate și trebuie să devină o experiență. Una care, autentică și importantă fiind, se împlinește prin împărtășirea ei către oamenii cu care acesta trăiește în aceeași comunitate spirituală.

Adrian Cioroianu este în primul rând istoric. Unul de succes, prin audiența consistentă pe care o fac expunerile sale nu doar în amfiteatrele universitare, ci și în acea foarte îndrăgită și prețioasă pastilă TV de popularizare a unor evenimente din istoria - mai îndepărtată ori mai recentă - a poporului român: 5 minute de istorie. Cu precizie, cu obiectivitate și cu un har deosebit al comunicării, profesorul (univ. dr.!) atrage și convinge un public numeros că "istoria este cea mai frumoasă poveste". Da, chiar este. Orice istorie (adaug eu), atunci când printre ingredientele sale se numără adevărul, expertiza (mai pe românește spus, calificarea), simțul măsurii, discernământul. Dacă relatarea întâmplărilor / evenimentelor consumate, într-un trecut apropiat, chiar de autor se mai bucură și de harul scriitoricesc definibil prin cursivitate, eleganță și un umor bine temperat de ținuta intelectuală și diplomatică, atunci istorisirile sale fac saltul de la povești la repere; pe alocuri, chiar la revelații de factură spirituală.

Cam așa stau lucrurile rezultate "livresc" din această experiență de un cincinal-lumină, petrecută în chiar Orașul luminilor. Dacă politica aduce, mai tuturor intelectualilor încurcați prin meandrele ei concrete, destule belele (Maiorescu, Iorga, Goga... cu aceia "pe stil nou" nici nu mai merită să ne amărâm), istoricul Adrian Cioroianu a scăpat, se pare, ceva mai curat din îmbrățișarea partinic-liberală. Puțin importă dacă au fost decisive, sub acest aspect, o oarecare șansă, ceva tărie de caracter sau alte determinări, până la urmă benefice. Într-un peisaj public agitat și confuz, "grădinarul parizian" se arată a fi ieșit destul de teafăr la prestigiu, după o demisie ministerială ce avea, totuși, să rodească șapte ani mai târziu (scadență care, iată, nu se lasă întotdeauna cu pomeniri bisericești) prin desemnarea ca ambasador al României la UNESCO. Și, când spui UNESCO (sau Ionesco), spui Paris. Un mandat prestigios, cuprins între coperțile generice ale valului de atacuri teroriste care au răvășit capitala Franței și pandemia de Covid 19 - cea care a dat peste cap o lume întreagă. Dincolo de treburile diplomatice curente - pe care domnul Ambasador le trece în revistă cu un aer de simpatie conștiincioasă, detașat, cel mai adesea jovial - viața de rezident parizian înseamnă, pentru oricine, un melange fascinant de surprize și provocări, de tentații, surprize sau chiar revelații - mai mici sau mai mari. Cel puțin acesta este tabloul coagulat în rememorările Excelenței sale plenipotențiare, devenit deopotrivă martor și personaj implicat. Prin ochii și pe sub florile cultivate la fereastra reședinței temporare de pe malul Senei, ajungem să străbatem și să descoperim un Paris viu, adesea inedit, contorsionat de evenimente (scandaluri, greve, violențe, festivități oficiale strict supravegheate) dar mereu atrăgător prin farmecul său, descoperit și redat cititorului cu ochiul proaspăt, veșnic atent, educat și chiar rafinat în perceperea și înțelegerea unei lumi agitate, uneori înspăimântate sau - au contraire - rezistând încăpățânat, în spiritul acelui trainic joie de vivre. Din însemnările făcute la cald, apoi frumos, elegant și expresiv stilizate, diplomatul-scriitor ne plimbă ghid-uș, flaînner sur les grands boulevards din Orașul Luminilor; ne aduce în fața ochilor personaje publice, tratate cu o familiară deferență; ne face părtași la momente de referință în peisajul zilelor agitate, ba de teroriștii momentului Bataclan, ba de Vestele Galbene și alte nenorociri ale unei lumi nebune... folle a tuer. Ne conduce, cu atentă bonomie, prin istoriile pariziene mai vechi sau mai noi, dar și prin subteranele unor complicații diplomatice made in Romania, cu vărsare în aceeași Senă străjuită de flori. De la Emanuel Macron sau Marine Le Pen până la "guvernanta" grijulie (La Concierge) a imobilului în care a locuit, de la vestitul Hotel Meurice până la sediul misiunii românești a cărui conducere și-a asumat-o pentru un mandat cu prelungire pandemiologică, personaje diverse, bine surprinse și frumos conturate defilează printre paginile unui încântător volum memorialistic. Ca într-un puzzle frumos articulat, uneori că măiestrie de dantelier, lumea franceză îi este redată cititorului prin conexiunile și determinările sale esențiale. Iar periplul aparent lejer printre mentalitățile, atitudinile și comportamentele francezului (a)tipic, surprinse și consemnate cu o remarcabilă (dar deloc închistată) onestitate fac, în dese rânduri, deliciul lecturii.

Nici lumea românească nu este uitată ori neglijată; interferențele funcționale sau amicale cu personaje de acasă surprind (atunci când nu amuză de-a binelea), aprofundează, explică - totul redat cu o finețe a nuanțelor și cu acea îngăduință care șade mereu bine unui diplomat consumator și făcător de istorii. Evocările pot fi tandre sau, pe alocuri, apretat-elegante, dar personajele și momentele respective rămân mereu vii, interesante, agreabile (acesta fiind un termen atât de drag francezilor...). De la Nicolae Manolescu (cu cărțile și problemele lui) până la ex-ministrul Petre Daea (cu oile sale); de la ambasadorul Luca Niculescu la regizorul Petrikă Ionescu ori prietenii Vasile Tomoioagă (canotorul) și Dodo Niță (creator oltean de benzi desenate), mulți își găsesc locul acolo, în fluxul amintirilor care curg, și ele, în amintirea florilor moștenite și îngrijite cu drag în locuința temporară.

Sistematizat cu rigoare (dar, în același timp, cu o vioiciune grațioasă a stilului), cuprinsul cărții te tentează, te provoacă și - în final - te încântă: "Acea seară care a schimbat secolul francez; Scene de viață, colțuri de stradă; Costumul de baie, comandantul Cousteau și adulterul epistolar; Farmecul etern al utopiei artistice. Un secol de dada - mișcarea care a eliberat cuvintele și gândirea; Țara eternei dezbateri; Franța - un portret din cifre și idei; Povești adevărate cu miniștri în carne și oase; Ziua națională spune multe despre națiune; Ce știu să facă bine francezii (nu vorbim despre amor); Lecția franceză: cât ne prețuim, atât valorăm; Patronul, filosoful, istoricul: ne prostim cu toții, sau e doar revanșa memoriei asupra istoriei? Un cuprins divers și incitant, sub aspect cultural, stârnește pofta lacomă a cititorului de calitate. Și, spre meritul autorului, o satisface deplin.

Da, istoriile pot fi, și ele, niște povești frumoase. Chiar cele mai...

Citiți un fragment din această carte aici.