Scrisoare către mine la 6 ani / Superputerea mea / Foarte multă presiune

 
În perioada 13 - 31 mai 2024 s-a desfășurat programul educațional Citește-mă! - Ateliere de autocunoaștere prin scris, dedicat copiilor de clasa a VI-a și a VII-a. Atelierele s-au desfășurat în parteneriat cu Școala Gimnazială "Petre Ghelmez" și Școala Gimnazială "FERDINAND I" din București.

În cadrul atelierelor, copiii au experimentat, atât printr-o introducere în teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură (primul și cel mai cunoscut mediu de receptare a cuvântului scris), monolog și scenariu de film.

Coordonatorii atelierelor de autocunoaștere prin scris "Citește-mă" sunt: Oana Răsuceanu (scenarist și regizor de teatru, trainer al atelierelor de scriere creativă), Mihaela Michailov (dramaturg, trainer al atelierelor de scriere dramatică) și Ana Agopian (scenarist și regizor de film, trainer al atelierelor de scenaristică).

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Numele meu este Maya și am 14 ani. Culoarea mea preferată e verde pentru că îmi aduce aminte de natură. Îmi place să pictez și să desenez pentru că mă relaxează. În viitor aș vrea să devin avocat pentru că îmi place să dovedesc adevărul și să îi ajut pe alți. Materiile mele preferate sunt engleza și matematica. Îmi place engleza pentru că am început să o învăț de la vârsta de 5 ani și am crescut cu ea, iar matematica pentru că îmi place să găsesc o logică în toate informațiile din problemă.


Dragă Maya la 6 ani,

Îți scrie Maya de la 14 ani. Știu că ai multe întrebări la care ai vrea să îți răspund, dar eu îți scriu pentru a te încuraja și pentru a-ți spune să nu îți fie frică de nimic prostesc.

Știu că tocmai ai început clasa pregătitoare și că mergi la școală și ȘTIU că îți este frică și te întrebi dacă îți vei face sau nu prieteni. Stai liniștită, vă veți împrieteni toți extrem de repede. Unii vor pleca, alți vor veni și, surprinzător, noii colegi vor fi drăguți și foarte prietenoși. Ba chiar una dintre fetele noi va deveni unul dintre cei mai apropiați prieteni pe care îi ai.

Nu uita să înveți, dar să te și distrezi, de asemenea nu sta doar în clasă... Mai ieși și pe afară, cu unul dintre puținii prieteni pe care îi ai.

Aaa, da... Am uitat să îți spun... Vei avea o soră, așa cum ți-ai dorit mereu. O va chema Ilinca și acum când îți scriu are 4 ani.

Acum ești în clasa a 7-a și ești prietenă cu toți colegii din clasa ta, ba chiar ai reușit să îți faci câțiva prieteni și de la alte clase, ai note bune, și chiar dacă la 6 ani stai în a doua bancă, la 14 stai în ultima.

Mda... Cam atât am avut să îți spun, dar dacă mai am să îți spun ceva o să îți mai scriu.

Cu drag, Maya


Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 7:30. Mă dau jos din pat și realizez că sunt singură acasă. Pare ciudat, dar de fiecare dată când mă trezesc mă prefac că sunt un supererou, că am telechinezie și că pot zbura. Dar în această dimineață s-a întâmplat ceva ciudat.

Îmi întind mâna către sticla de apă de pe noptieră și ușor, ușor ea se ridică și se apropie de mine. Asta mă sperie foarte tare, așa că îmi retrag mâna repede. După ce realizez ceea ce tocmai s-a întâmplat, întind mâna spre sticlă și, așa cum mi-am imaginat, sticla se apropie de mine. Decid să verific dacă și zborul este una dintre superputerile mele, așa că stau concentrată și îmi imaginez că zbor. De nicăieri, picioarele mele nu mai simt covorul pufos. Acum nu mai simt nimic. Simt că plutesc. Simt că zbor. Simt că mă apropii de tavan, iar la un moment dat dau cu capul de ceva tare. Mă uit în sus și văd că am dat cu capul de tavan, iar atunci când mă uit în jos văd tot mobilierul, patul, noptiera, dulapul, biroul. Mă simt ca o zână dintr-un film cu magie. Nu știu ce să spun. Nu știu ce să fac. Tot ce îmi iese pe gură e "DA! Asta e superputerea mea."

După ce mă schimb și mă pregătesc pentru școală, plec pe drum pentru a nu întârzia. Pornesc spre școală cu gândul la superputerile mele, cu gândul de a le spune colegilor mei despre ele. Deodată telefonul meu sună. E colega mea, Ioana. Îi răspund la telefon, iar primul lucru pe care mi-l spune este "MAYAAAA!!! Când m-am trezit am aflat că am superputeri. Pot să citesc gândurile oamenilor." Îi răspund calmă, spunându-i că și eu m-am trezit cu telechinezie și cu abilitatea de a zbura. Decid că, dacă tot pot zbura, ar fi bine să folosesc această abilitate. Așa că îmi imaginez că zbor și încep încet să zbor, mai ales că întârziam la școală.

Ajung foarte repede și mă întâlnesc cu toți colegii mei. Mă uit în jur, îmi dau seama că și ei au superputeri. "Eu pot să devin invizibil"; "Eu pot să fac lucruri să apară și să dispară"; "Eu pot să mă teleportez".

După o zi plină ajung acasă și încep să mă gândesc. Dacă ar fi să renunț la superputerile mele, nu aș face-o. Pe parcursul zilei de azi au fost foarte folositoare. E finalul unei zile ca nicio alta de până acum. Mă simt puternică, de parcă am salvat un întreg oraș și fericită pentru că am putut să mă simt ca un supererou.


Simt cea mai multă presiune pusă pe mine atunci când dăm test. În clasa a V-a am luat mereu note mari, adică 9 sau 10, dar pe parcursul anilor, notele mele au început să scadă puțin câte puțin. De fiecare dată când aveam de dat un test, le spuneam părinților mei cu mult timp înainte, dar, încet, încet, nu le-am mai spus nimic, nu din cauza testelor, ci din cauza presiunii pe care o puneau asupra mea. Acum nu le spun niciodată când am de dat un test, chiar dacă e la engleză, unde iau mereu 10. E foarte, foarte, foarte, foarte multă presiune asupra mea, pentru că ei îmi spun să învăț și să iau note mari, iar asta nu se întâmplă mereu.

Atunci când iau o notă mai mică de 7, ei mă întreabă de fiecare dată ce note au luat alți colegi și încep să mă compare cu ei. Dacă iau 9, nu le mai pasă ce note au luat colegii.