Scrisoare către mine la 7 ani / Revolta / Superputerea mea / O noapte în ceață

 
În perioada 13 - 31 mai 2024 s-a desfășurat programul educațional Citește-mă! - Ateliere de autocunoaștere prin scris, dedicat copiilor de clasa a VI-a și a VII-a. Atelierele s-au desfășurat în parteneriat cu Școala Gimnazială "Petre Ghelmez" și Școala Gimnazială "FERDINAND I" din București.

În cadrul atelierelor, copiii au experimentat, atât printr-o introducere în teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură (primul și cel mai cunoscut mediu de receptare a cuvântului scris), monolog și scenariu de film.

Coordonatorii atelierelor de autocunoaștere prin scris "Citește-mă" sunt: Oana Răsuceanu (scenarist și regizor de teatru, trainer al atelierelor de scriere creativă), Mihaela Michailov (dramaturg, trainer al atelierelor de scriere dramatică) și Ana Agopian (scenarist și regizor de film, trainer al atelierelor de scenaristică).

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Bună, mă numesc Nadia și am 14 ani. Sunt pasionată de caligrafie, modă și iubesc animalele. În timpul liber îmi place să mă plimb și să desenez articole vestimentare. Mi-aș dori ca atunci când voi crește să devin medic veterinar, însă aș vrea să merg și la facultatea de modă.


Dragă Nadia la 7 ani,

Îți scriu din viitor. Știu că atunci când eram mică îmi era frică să cresc mare și voiam să rămân copilul care stătea acasă, uitându-se la desene animate cu mama sa, sau care ieșea în parc cu prietenele ei. Însă niciun om nu rămâne pe veci copil, iar pe măsură ce crești, poți face mai multe lucruri distractive. Știu că poate părea puțin greu de înțeles, dar faptul că eu îți scriu acum și îți spun că am găsit distracția în alte lucruri este dovada că ai trecut peste această ,,fobie''.

Cu drag,
Nadia de la 14 ani


Sunt acasă și îi spun mamei că vreau să îmi schimb stilul vestimentar. Îmi îmbrac noua pereche de blugi, dar ea îmi spune că îmi vin prea largi și că nu îi plac. Nu prea mă interesează ce zice, pentru că tot timpul are o părere mai învechită despre moda contemporană. În timp ce încerc să îi asortez cu mai multe haine, ea îmi repetă: ,,Nu îmi place deloc, nu ar trebui să îi păstrezi, sunt prea largi! ''. Atunci îi spun că mă îmbrac cum vreau și plec în altă cameră. Până la urmă, nu mai am cinci ani, să mă îmbrac în rochii.


Mereu mi-am dorit să am o putere supranaturală și să pot face anumite lucruri care par imposibile. Câteva dintre puterile pe care mi-am dorit întotdeauna să le am sunt călătoria în timp, teleportarea și comunicarea cu animalele. Am sperat că într-o zi, voi avea una dintre aceste abilități.

Într-o zi, mă trezesc cu un sentiment ciudat. Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 11, iar eu întârzii la cabinetul veterinar la care sunt medic. E destul de greu să îți dai seama diagnosticul fiecărui animal, mai ales dacă pacientul este o ființă necuvântătoare. Mă dau jos din pat și realizez că pot înțelege ce spune porumbelul care mă privește de dincolo de fereastra mea. Pasărea spune: "Ce ființă ciudată! Oare de ce se îndreaptă către mine?''. Iar apoi zboară. Nu înțeleg. De ce aud ce spune porumbelul? De ce înțeleg ce vorbesc celelalte păsări în zbor? DA! Asta este superputerea mea! Pot comunica cu animalele! Dorința din copilărie mi s-a îndeplinit!

Pornesc spre cabinet, cu gândul că îmi va fi mai ușor să ajut animalele și să le înțeleg mai bine problema. Mă bucur mult că în sfârșit am un avantaj și că mă pot conecta mai bine cu viețuitoarele. Apoi mă împiedic și cad. Mă ridic și observ că nu pot să adopt o poziție bipedă, iar asfaltul e mult mai aproape de mine. Aparent, o altă latură a superputerii mele intră în acțiune. M-am transformat într-o pisică. Mă uit în jur și îmi dau seama că nu m-a văzut nimeni. Din fericire, sunt pe niște străzi pustii.

Din depărtare aud un lătrat. La scurt timp ajung să fiu fugărită de o haită de câini maidanezi. Primul instinct e să mă cațăr în copac. Din senin, câinii fug de la locul faptei, liderul lor strigând: "Retragerea! E om!''. Mă transform din nou în om și încerc să îmi continui traseul, sperând să nu mai am o astfel de experiență în timpul serviciului.

După câteva ore, învăț să nu mă mai transform involuntar. Ajut un om care își pierduse cheile să le recupereze, comunicând cu cățelul lui, care le găsește foarte repede. Spre seară, merg într-o pădure să îmi exersez puterea de a mă transforma într-un animal. Stau jos și mă gândesc la o ființă. Alerg printre copaci cu mare viteză. Mă gândisem să fiu un cal.

Dacă ar fi să renunț la puterea mea, aș face-o pentru că oricând ar putea să îmi scape de sub control și să mă transform fără să vreau, în public. E finalul unei zile ca nicio alta de până acum. Mă simt foarte încântată că am avut o putere supranaturală pentru o zi și sunt foarte recunoscătoare, deoarece chiar îmi doream de mult o astfel de experiență.


Olivia se trezește în apartamentul ei, neaducându-și aminte ce a făcut seara trecută. Își sună prietenii, iar ei îi spun variante diferite despre ceea ce le-a spus că va face în seara pe care nu și-o poate aminti. Parcă i-ar fi fost ștearsă memoria. Olivia încearcă să își reamintească, luându-se după indiciile prietenilor. Pe zi ce trece își aduce aminte secvențe din noaptea aceea, realizând un lucru șocant și de-a dreptul înfiorător. Află că o siluetă ciudată ar fi atacat-o pe stradă, în timp ce se plimba prin locuri obscure, după o petrecere. Olivia nu știe dacă asta e adevărata poveste, deoarece ceea ce a consumat la petrecere ar putea să o facă să își aducă aminte altceva.