Anul începe cu bunica mea care îmi spune - cu certitudine! - o veste desprinsă din horoscop: nu va fi un an bun pentru gemeni.
Mamă. Ok. Încerc să-mi reformulez pozitiv vestea în minte ca să nu rămână energia negativă cu mine pe tot parcursul anului.
N-a fost chiar așa, dar într-adevăr a fost, de departe, cel mai haotic an de până acum. Cu suișuri și coborâșuri, cu ups and downs-uri constante, la pachet, înfrățite. Anul ăsta s-a simțit ca o partidă lungă de poker pe mize mari. Jucam mâna și pe urmă înotam cu avânt într-o experiență. Uneori mi-a ieșit surprinzător de bine, alteori incredibil de prost. Dar... Meh. Așa e la poker.
Am schimbat case, parteneri, orașe, job.
Am pierdut câte ceva, am câștigat câte ceva. Dar am rămas la masa finală. Masa lui 2025.
Dar acum despre 2024....
În ianuarie, anul teatral începe cu Corespondențe, în regia lui Eugen Jebeleanu, la teatrul Metropolis. O coproducție între UNATC și ESAD Paris, la care am lucrat 14 studenți români cot la cot cu 14 studenți francezi în 2023 în patru tranșe de lucru - două la Paris, două la București. Premiera absolută a fost în noiembrie 2023 cu toți cei 28 de actori, în trei limbi (română, engleză, franceză), din ianuarie 2024 continuând să se joace în configurația românească.
Lunile februarie, martie, aprilie s-au coordonat minuțios spre realizarea unui nou spectacol - Controverse.1961.Cum vă place? în regia lui Eugen Gyemant. Premiera a avut loc în mai, iar lunile următoare am "plimbat" spectacolul pe la diferite festivaluri unde a fost distins cu premii. Am participat la festivalul Shakespeare (Craiova) & Undercloud (București) unde a câștigat 3 premii (cea mai bună regie - Eugen Gyemant, cea mai bună interpretare masculină - Cătălin Vîlcu, cea mai bună interpretare feminină - Alexia Maria Mocănescu) & Bucharest Fringe (București), unde a câștigat premiul de cel mai bun concept teatral & DbutanT (Sfântu Gheorghe)... unde a fost nominalizat printre cele 5 spectacole câștigătoare alese din peste 100!... Ediția din 2024 a fost dedicată actoriei, deci toți cei opt actori din spectacol am fost nominalizați spre o posibilă angajare în teatrul Andrei Mureșanu. Dar la DbutanT voi mai reveni.
Lunile iunie și iulie s-au strâns de mână spre a ne oferi o bucurie de spectacol-lectură Indefinit, coordonat de Mihaela Michailov, care s-a jucat la UNATC și la Hearth Casa Kerim. Colecția de texte a fost semnată de Bogdan Drumea, Ileana Ursu, Loredana Dumitrescu, Simona Țăruș, Briana Rădoane, Cătălina Frunză și Robert Brage. (textul meu se poate citi aici).
Luna august a fost completată de tabăra Pre-Hop (Constanța) și gala HOP (Alba-Iulia) înainte de care am scris un articol și am dat un interviu pentru LiterNet (aici și aici). Mulțumiri speciale către Mihaela Mihailov, Florin Caracala, Erwin Șimșensohn, Radu Afrim. <3
E... și uite că am ajuns în septembrie. De unde a început... totul. Greul. The point of no return.
A fost și o parte plăcută în septembrie, ce-i drept. Am fost selectat în cadrul programului european de dramaturgie Fabulamundi. Playwright. Europe, coordonat de Mihaela Michailov. Am avut șansa de a lucra împreună cu Elvira Deatcu pentru realizarea unui text pornind de la poveștile ei personale pe care l-a interpretat în cadrul spectacolului-lectură jucat la Teatrul Odeon. (textul meu se poate citi aici).
Dar în afară de această experiență... la o zi distanță după gala HOP, când abia ajunsesem în București, deja ușor abătut și supărat în legătură cu prestația mea din gală, altă veste șoc - contractul meu cu clubul de teatru unde activam în calitate de profesor-coordonator pentru copii și studenți urma să expire în noiembrie! Bum. Super. Absolut superb. Doar ce mă mutasem de la cămin în chirie în iunie și în noiembrie urmează să fiu șomer. Sau freelancer. Mă rog.
Dă-i și caută opțiuni, variante. Casting-uri. Puține și majoritatea studențești, fără buget. Nobil. Dar nu îmi plăteau chiria.
Repetam deja pentru un spectacol care parcă își propusese să nu iasă niciodată la public (nici nu a mai ieșit în final).
Luasem un alt casting pentru un One-Man-Show care trebuia să se joace în București. Era perfect! În sfârșit, o oază de lumină... care a licărit plăpând... până la sfârșitul casting-ului, chiar când urma să ies pe ușă, regizorul mă oprește și îmi spune zâmbind - asta după ce, repet, îmi spusese că am luat castingul:
- Robert, să știi doar că eu sunt din Baia Mare. Nu prea am relații în București, dar facem... facem spectacolul dacă găsești un spațiu în București, orice, oriunde...
Mamă. Să-mi trag palme, nu alta. Dar, în fine. "Facem, facem... orice, oriunde..." părea deja să fie motto-ul perioadei. Supratema. Mă iau și eu după trend, ce să fac?... Mă urc călare pe acest concept cu speranța în suflet și dă-i cu "arta" înainte!
Mă interesez. Caut. Sun. Bat la uși. Nu prea auzise nimeni nici de acest domn, nici de text.
Când, deodată... în sfârșit, mi se deschide o ușă. Mă înțeleg cu directorul unui teatru în toate aspectele, stabilim datele de repetiții, batem palma, urmând doar să citească textul. La o zi distanță, îmi sună telefonul. Era... EA! Adică... el, directorul, dar EA... ȘANSA! Luminița de la capătul tunelului. "DA-ul" suprem care avea să îmi înfățișeze măreția artei. Răspund, emoționat, aproape cu lacrimi în ochi -
- Da?
(pauză)
- Frățioare... să nu te superi pe mine, dar nu îmi place textul!
(pauză lungă. Închide).
Mamă. Să-mi trag palme, nu alta. X2.
Na... ce facem? - mă gândeam eu când vorbeam cu mine.
Deci... ce a mai rămas? Sunetist? Luminist? La vreun teatru? Alte cursuri pentru copii și adolescenți? Da. Doar că găsisem o frumusețe de ofertă de un an de zile care cerea spectacole de copii și deplasări prin țară aproape 5 din 7 zile. Banii, sigur, erau buni... dar în rest, departe de tot ceea ce îmi doream să fac. Departe de casting-uri, departe de timp, departe de tot...
Și... cum în orice cădere, din bine dai în și mai bine... mai primesc 2 oferte în... corporație!
Job full-time... 8-16, la birou... printre acte... în calitate de "assistant to the...", nu mai știu cum se chema exact, toate au un nume fancy acum, dar în traducere eram ca un fel de secretară de luni până vineri. Dar nu orice fel de secretară, ci una cu licență și masterat. Iar sâmbăta și duminica eram actor. Ca hobby, normal... că ce-i porcăria asta să trăiești din actorie?...
Mda. Refuz politicos. Și acum urmează cea mai tare ofertă dintre toate, asul din mânecă - Crupier online la cazino!...
Octombrie. Apare în sfârșit DbutanT-ul. Concursul la care am fost nominalizat împreună cu alți 30 de actori pentru un post de actor la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu-Gheorghe. Practic singura șansă reală din ultimul timp de a continua să îmi îndeplinesc visul. Am pornit la drum cu gândul unei experiențe teatrale, fără nicio așteptare, pentru că în realitate nu luasem o secundă în considerare angajarea, nu știu de ce. A urmat o săptămână extraordinară în Sfântu-Gheorghe, plină de spectacole, teatru, workshop-uri, discuții, networking. Juriul care a desemnat câștigătorii și care s-a ocupat și de workshop-uri a fost format din Maia Morgenstern, Vlad Massaci, Oana Bucur, Oskaras Korsunovas, Aura Corbeanu.
Pentru noi, actorii din Controverse, a fost destul de lejer în sensul în care am jucat chiar în a doua zi de festival, urmând în rest să ne putem bucura fără niciun stres de toată săptămână plină de surprize oferită de festival și de Sfântu-Gheorghe.
Țin minte că în prima seară, după primul spectacol, ne-am adunat cu toții în Babel, la un pahar de vin. Eu eram în fața barului gândindu-mă ce să îmi cumpăr. Aleg o sticlă de cola. Mă întorc la masă, parcă pe furiș și ușor stânjenit, eu și sticluța mea de cola. O așez silențios pe masă, ușor, într-un colț uitat de lume. Așa mă gândeam eu, dar nu și Leta Popescu care observă faza de la colțul celălalt al mesei.
Leta: Robert! Suc? Ești bolnav?
Eu: Da... adică nu chiar... dar mâine am spectacol.
Leta: Aha... Te-ai făcut băiat cuminte!
M-am făcut băiat cuminte, dar eram și ușor bolnav ce-i drept...
Într-o seară pe la mijlocul festivalului aveam o discuție cu Sebastian Marina despre Richard al III-lea. Îmi povestea despre lucrul lui la rol, despre greutățile pe care le-a întâmpinat, când deodată face un ocol de 360 de grade în discuție și îmi spune:
- Robert, să zicem că tu ai fi alesul... (câștigătorul festivalului și al postului la teatrul din Sfântu-Gheorghe)
Din acel moment mintea mea s-a oprit din funcțiune și nu am mai auzit absolut niciun cuvânt din cele ce au urmat după. Tot ce auzeam era -"Tu, alesul, tu, alesul..."
Următoarea zi mă plimbam singur prin Sfântu-Gheorghe înainte de masă. Eram calm, liniștit. Încercam să văd dacă mă puteam imagina aici. Și chiar puteam. Aveam impresia că energia mea se poate contopi cu orașul, cu spațiul, cu teatrul. Dar era doar un gând...
Penultima seară. Tot în Babel. Tot la discuții. În dimineața următoare trebuia să ajung la București să văd ultimele spectacole pe care le-am coordonat la clubul de teatru și doream să o anunț pe Anna, pe doamna directoare de la Sfântu că trebuie să plec.
Eu: Voiam doar să vă mulțumesc pentru această șansă, a fost o săptămână de excepție, m-am simțit minunat. Eu trebuie să plec dimineață spre... -
Anna: Nu pleca!...
Eu: Păi, da, dar știți... trebuie să...
Anna: Nu. Pleca.
Am luat foc. Parcă nu mai aveam loc în corpul meu. Senzația asta îmi lăsa loc de 2 posibilități - ori să urlu în timp ce alerg 20 de km, ori să mă urc pe pereți și să încep să mă lovesc cu capul de ei și eventual de toate obiectele contondente de prin împrejurimi.
Nu știam cu cine să vorbesc și, în primul rând, DACĂ să spun ceva înainte să se adeverească orice promisiune. Am ieșit pe stradă și am început să merg în pas alert, oriunde, fără nicio direcție și niciun scop. M-am întâlnit pe drum cu Oana Jipa și cu Yannick Becker, iubitul ei. Cu Oana vorbisem să plecăm în seara asta împreună cu mașina la București, dar acum nu mai puteam, așa că am decis să îi spun ce se întâmplase. Ce îmi spusese Anna. Ea fiind actriță angajată la TAM, mă gândeam că știa deja cine sunt câștigătorii și avea să îmi dea încă un indiciu, o confirmare, orice care să-mi ofere un răspuns din reacția ei. Când am terminat ce am avut de zis reacția ei a fost: (pauză lungă. Încruntată): Ok...
Mai că avea să completeze: Ciudatule!... în timp ce Yannick din spatele ei îmi zâmbea larg și clătina capul sus-jos în semn de - BRAVO!
Deci... nu mai înțelegeam absolut nimic.
Mai târziu, în jur de 4 dimineața, am ajuns la hotel. Mi-am sunat iubita.
Ea (buimacă, trezită din somn): Mmmm... Da?...
Eu: Știi... eu... ăăă... Ce faci?
Ea: Nimic. Dormeam. Spune, iubitule.
Eu: Da... eu... cred că... dar nu sunt sigur... dar pare că ar fi șanse...
Ea: S-a întâmplat ceva?
Eu: Nu. Adică... Iubesc trupa de aici. Îmi place aici. M-am simțit bine și iubesc oamenii. Dacă să zicem că aș câștiga concursul și m-ar angaja aici, ce facem?
Ea: O să îmi fac abonament lunar. O să vin la tine. O să te susțin. Ne descurcăm.
Și... chiar așa a fost. Ne-am descurcat! Ne-am despărțit după o lună:)))
Nimic nu e gratis. Totul are un preț. Așa că - iată! - următoarea seară printre cei 3 câștigători, s-a strigat și numele meu.
Mulțumesc încă o dată Anna Maria Popa și Eugen Gyemant. Much love!
Iar în prezent fac parte deja din distribuția a două spectacole marca Teatrul Andrei Mureșanu:
Menajeria de sticlă, r. Alina Hiristea, de văzut pe 18 februarie și 14, 30 martie 2025
Oameni obișnuiți (Cupluri), r. Vlad Massaci - premieră 25, 26 martie 2025.
Vă așteptăm la teatru!:)
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)