Joi

Mă trezesc și caut telefonul pe masa de lângă pat. Ecranul se luminează de cum îl ating. Ora afișată: 4:49. Mai am 31 de minute de somn până când alarma se va porni. Întorc telefonul cu ecranul în jos, îmi trag plapuma peste cap, îmi fac o cazemată în care mă simt în siguranță. Aici, la etaj, în camera de la mansarda în care locuiesc. Azi nu voi alerga și nu voi merge la bazin. Telefonul va suna la 5:20, iar eu mă voi lăfăi în pat cu o cafea și o bomboană Ferrero Rocher pe care o voi mesteca încet fără să mă mai gândesc că nu e sănătos să mănânci dulce la prima oră. Voi face 40 de minute de pilates și îmi voi întinde mușchii pe izoprenul roz pe care îl voi așeza pe jos, în camera în care cărțile stau una peste alta și se vor citite. Se privesc cu invidie de câte ori le disturb armonia. Mă țintuiesc cu priviri neiertătoare care caută să înțeleagă logica din spatele alegerilor pe care le fac. Cum să le spun că, de fapt, nu există un raționament al alegerii cărților. Că e un flux al dorinței de moment, și nu al conștiinței, care mă face să fiu preferențială față de unul dintre volumele înșirate cu capul în jos sau, de ce nu, față de altul la care nici nu m-am uitat de când l-am cumpărat.

Verific maxima și minima zilei. Azi va fi mult mai cald decât ieri. Voi purta puloverul mov cu gri din lână pe care mama mi l-a împletit cu mâinile pe care nu le-am sărutat suficient de des. Pentru a-i mulțumi și pentru a mi le trece apoi peste chip în mângâiere. Are mâini moi, îngrijite, dar muncite de la viața care i-a dat cum a putut și pe care nu a blestemat-o. Nu s-a plâns niciodată, deși ar fi putut s-o facă. De câte ori ajung acasă, îi iau mâinile în palme și mă rușinez pentru anii în care nu am știut să le apreciez și prea ușor le-am dat deoparte pentru că mi se părea că-mi stau în cale când, de fapt, nu făceau altceva decât să mă protejeze. Nu mai locuim împreună de douăzeci și șapte de ani, dar mâinile mamei știu să mă simtă chiar și atunci când nu mă ating. Se întind spre mine în speranța că mă vor găsi liniștită și sănătoasă, așa cum îi cere lui Dumnezeu în rugăciunile pe care i le spune când merge după lemne. Nu știu ce înțelegere au, sau dacă mama îl are la mână cu ceva, dar Dumnezeu o ascultă.

Mai am două guri de cafea pe care nu mă precipit să le termin. Trag de mine și de timp. Facem o pereche pe cinste. Nu ne mai grăbim nicăieri. Încă cinci minute. Proverbialele cinci minute. Gata. Mă dau jos din pat și dau drumul la radio. Pe Radio România Cultural a început Album de colecție. De la șapte va veni Maria Balabaș la Dimineața Crossover. O ascult de ani de zile. Are o sensibilitate care vindecă. Dăruiește din preaplinul ei cu modestie și bucurie. O caut tot a doua zi și uneori îi trimit mesaje. Îi mărturisesc că Izvorul nopții este una dintre piesele preferate ale mamei. Vara trecută mi-am petrecut serile cu mama pe bancă, în curte la bunelu, și am ascultat împreună integrala Florin Bogardo. Să mai spună cineva că nu sunt cel mai bogat om din lume!

Mănânc ceva pe fugă, îmi iau rucsacul și plec la școală. Pe Nicolae Iorga mă opresc la trei case. Mângâi prin gard câinii care mă recunosc de la distanță. Îmi pun căștile și dau drumul la muzică. Caut un trecut la care mă întorc de fiecare dată cu zâmbetul pe buze. Mi-e ciudă pe oamenii care au ales să plece mult prea devreme. Chris Cornell. Frigul îmi pișcă obrajii. Voi ajunge la școală îmbujorată și cu nasul înghețat. După primele două piese îmi dau seama că mai recunosc o voce, dar nu îmi mai amintesc în ce context au cântat împreună. Scot telefonul să verific. Temple of the Dog, Hunger Strike. Mike McCready, Matt Cameron, Stone Gossard, Jeff Ament și Eddie Vedder, invitat. Îmi spun că e una din marile bucurii ale zilei care nici bine nu a început. Nu am de unde să știu ce mă așteaptă în continuare.

Ajung la școală cu un minut înainte de a se suna de intrare. Am două ore la clasa a douăsprezecea. Apoi voi merge la cei de a zecea. Cred că e clasa cu cea mai bună energie pe care o am acum. Împărțim gânduri, filme, cărți și mâncare. Ascultăm muzică și mergem împreună la cinema. Sunt senini, plini de viață, știu să primească și oferă necondiționat. Citesc mult, se revoltă, merg la chefuri, unii dintre ei fumează. Își spun părerea argumentat, fără să le fie frică. Știu să își susțină drepturile. Și le cer cu demnitate. Au fețe luminoase și suflete curate. Lucrează tot ce le dau. Și nu e puțin. Îmi lasă scrisori pe catedră, apoi îmi caută ochii să vadă dacă mi s-au umplut de lacrimi. Le pun să asculte Frank Zappa și John McLaughlin. Vin să mă întrebe cine cântă Arrival of the Birds. Urc treptele cu gândul că trebuie să le mai predau ceva la for and against essay. Regândesc structura lecției, etapele, timpul pentru fiecare exercițiu, cum voi încheia ora. Nimic din ce îmi propun nu iese. E mult prea liniște când intru în clasă. Ochii le lucesc în timp ce stau în picioare și așteaptă să închid ușa. Mi-au pregătit o surpriză, îmi spun cu telefoanele în mână, în timp ce proiectează un text pe ecranul de deasupra tablei. Doi, trei, și. Se dă tonul de la catedră unde Roxana cântă la orgă și Ilinca la chitară. Mara e atentă la textul care curge pe ecran. Laura, Maia, Carla, Matei și Alexandru stau pe rândul de la perete. În față, Rebeca, Sandra și Bianca. Darius filmează din colțul clasei. Teodora e bolnavă. Accidentally in love. Atât au vrut să îmi spună.

********
La începutul săptămânii am citit împreună un text în care apărea cuvântul accidentally. I-am întrebat dacă știu vreun cântec cu accidentally. Am început să le dau indicii și nume. Fiona a fost suficient ca să își dea seama că era vorba de Shrek. Îndrăgostit. Am căutat Counting Crows, with lyrics, și i-am lăsat să asculte. M-am așezat într-un colț și m-am uitat pe furiș la fiecare dintre ei. Am furat din bucuria lor fără să îmi fie teamă că Dumnezeu m-ar pedepsi pentru că i-am încălcat porunca.