Singurătatea creatorului, regăsirea umbrei pierdute și a vocii auctoriale - Singurătatea bărbaților

Citiți un fragment din această carte aici.


Romanul scriitoarei new-yorkeze Carmen Firan Singurătatea bărbaților este o continuare la Umbra pierdută. Lectura acestei inedite cărți este de două ori incitantă. În primul rând, înscrie condiția creatorului într-o amețitoare vrie și densitate de idei. Dar nu mai puțin, scriitura elegantă și aerată, întrepătrunderea planurilor narative, ritmul accelerat și conciziunea relatării definesc un spațiu agreabil de lectură la îndemâna oricui, a cititorului elevat, căutător de sensuri, dar și a celui amator de povești și aventură.

Narația alternează cu monologul interior, în care autoarea se substituie subtil personajelor sale și vocea auctorială răzbate profund în eul lor, sondându-le esențele. Procedeul nu e doar unul stilistic, ci pe alocuri e o modalitate de reliefare a manifestului poetic. Sfârșitul surprinzător și abrupt al primului roman ce conclude cu sinuciderea lui Fred va constitui obiectul marilor căutări din continuarea lui. O prezență copleșitoare in absentia, Fred trăiește livresc în multiple perspective în gândurile și proiecțiile lui Mimi și în memoriile celor apropiați. Prietenul lui, pictorul Jim vede în Mimi un catalizator al nebuniei și al sfârșitului lui Fred, Sebastian (Sebi), scriitorul de succes, cuprins de remușcări, se străduie să-i publice ultima carte, Nick, discipolul și fiul lui nelegitim vine în "colonia" de creație, ca pictor, pentru a-și întâlni "maestrul" - modul în care era adresat Fred acolo. Nick survine în viața lui Mimi, interceptând-o pe rețelele sociale de "întâlniri", ca o prelungire a lui Fred, mai întâi ca amant, mai apoi ca confident și în final ca scribidor al cărții nescrise sau pierdute a lui Fred. Dispariția din lume a lui Fred deschide un joc al presupunerilor; viu sau mort, Fred rămâne un modelator de conștiințe.

Singurătatea bărbaților este deopotrivă titlul ultimei cărți a lui Sebastian, găsite de Mimi în biroul lui Fred, o copie nesemnată pe care Mimi i-a atribuit-o eronat acestuia. Este o carte despre Fred și despre inițiere în arta scrisului, urmărind relația dintre maestru și discipol, în care Mimi este înfățișată ca o ființă mediocră, inferioară. Ea reprezintă o versiune simbolică a cărții "maestrului", alături de Fularul albastru, primul roman al lui Nick, căruia, după întâlnirea cu Fred, i se revelă morbul scrisului. Autoarea sugerează prin acest joc enigmatic de-a literatura că, în fapt, cărțile nu aparțin unui autor, substanța lor autentică circulă prin lume și se prinde ca o revelație de cei care aparțin acelui ciorchine cu struguri de lumină - sau familiei de suflete - de care vorbea Eliade în visul lui epifanic din copilărie.

Aforismele lui Fred rezonează în gândurile lui Mimi, înțelese în felul ei lumesc, reductiv și eficient, într-un complex de dragoste și de ură față de cel ce a "trădat-o" și a dezamăgit-o. Mai mult, motivele primului volum ce bântuiau existența lui Fred, umbra sau pasărea-suflet au devenit, după moartea lui, obsesiile lui Mimi, reprezentate în fenomene de poltergeist. Umbra lui Fred în fotoliul lui de lectură sau reflectată pe perete, pasărea din geam ce încearcă să intre în cameră o tulbură, dar reflecțiile lui Fred o asigură că "disparițiile au umbrele lor". Mimi aude zgomote din biroul lui Fred, când găsește dosarul prezumtivei lui cărți, pe jos, îi vin imediat în minte vorbele lui: "cărțile au viața lor", scapă de sub controlul autorului și "își așteaptă cuminți timpul". Condiția emigrantului - teoretizată de Fred - e segregată pe temperamente, Mimi e identificată cu emigrantul de "foc și pară", în timp ce Fred este emigrantul de aer, ce nu poate prinde rădăcini nicăieri: "etern rătăcitori, căutându-și obsesiv casa, și pe pământ, și în cer". Cu o ironie superioară Fred trivializa condiția americanului redusă la ecuația conceptelor echivalente succes = fericire = fun - un eșafodaj întreținut de forța magică a banului la care Mimi subscrie într-un efort de adaptare și de preluare a frâielor existențiale și a cărui justificare era mereu: "pentru ca el să poată scrie".

Mimi e prinsă în acel joc "Aici-Acolo" al filozofiei lui Fred - între lumile de-aici și de dincolo sau între țara de origine și cea de împrumut. Ele se vor elucidate cu ajutorul cursurilor de spiritualitate despre rătăcirile morților, încarnări și misiuni contingente. În ciuda acestor experiențe ezoterice, Mimi rămâne la o versiune sănătoasă și simplificată a vieții a cărei singură deviză este exploatarea la maxim a oportunității - cheia infailibilă a succesului ei: "Mimi nu se lăsa intimidată nici de eternitate, nici de lipsa ei." Disertațiile lui Fred despre timp, frica existențială "de a nu mai avea timp se traduce în frica de moarte", conclud practic în mintea ei: "time is money". Nici vizitele lui Fred cuibărit în fotoliul lui de lectură nu o pot disloca pe Mimi din confortul ei: fotoliul e aruncat afară împreună cu umbra lui, iar cărțile vechi ale lui Fred ce așteptau de-o viață să fie citite au fost și ele înstrăinate. Destinul "cărții" este, după Mimi, cel spre care lumea ei de succes se îndrepta lamentabil: "... imaginea a înghițit cuvântul". Mimi "l-a ucis" pe Fred, la scurt timp după ce acesta a plecat din lume. I-a ucis până și cartea, umbra lui pe pământ - a ars-o pe rug în parcul cu grătare. Ar fi răpit-o oamenilor cu forța și determinarea unui zeu răzbunător. Orgoliul ei de femeie puternică, instinctivă despică sentimentul iubirii și mai cu seamă dorul pe care-l recuperează cu ajutorul lui Nick abia în final: "Și pentru prima oară a copleșit-o dorul de Fred. Până atunci îl plânsese, îl detestase, se străduise să-l uite sau să și-l readucă în minte, dar abia acum îi era devastator de dor de el."

Romanul are un caracter epistolar prin tonalitatea confesiunii din care răzbate în varii dimensiuni ființa lui Fred. Mimi se proiectează și se descoperă în romanul lui Sebastian, dar nu-și poate accepta limitele și reprima furia că Fred ar fi putut scrie astfel despre ea. Dar arta confesiunii revelă nebănuite sensibilități ale eroinei în relatările ei despre periplul plecării din țară, aventurile sinistre și umilitoare din Italia, începuturile relației cu Fred la Paris. Epistola ca gen literar se insinuează în dialogul dintre tată și fiu, maestru și discipol, în "colonia" de creație, când e sugerată de Fred ca îndrumar în arta scrisului. Sunt citate Scrisori către un tânăr romancier de Mario Vargas Llosa, Scrisori către un tânăr poet de Rilke sau o lungă scrisoare, către un tânăr scriitor, a lui Oscar Wilde găsită "într-o cutie de pantofi îngropată pe o proprietate". Epistola lui Nick către Mimi reflectă disertațiile lui Fred despre creație, despre vulnerabilitatea artistului, despre confruntarea cu credința. Ridicată la rangul de artă poetică, epistola realizează o proiecție a ființei în lume, ca reprezentare a eului creator. De altfel, referințele literare continuă, servind, ca surse de idei sau de motive, poeticii autoarei. În scrisoarea către Mimi, Nick îi dezvăluie un Fred deja hăituit de angoasele și temerile celui care se confruntă cu exit-ul din lume - precum personajul din piesa lui Ionescu, Regele moare, pe care cei doi au vizionat-o împreună - "punându-și aceleași întrebări pe care creatorii și conștiințele timpului și le pun". Condiția artistului trădat de timp, de vremuri și istorie e identificată cu cea a regelui care moare. Mai mult, Mimi în relația amoroasă cu Nick - înainte să afle cine este - se vrea "puternică și neînduplecată", precum "regina de gheață" din aceeași piesă.

Singurătatea bărbaților este o cartea a revelațiilor al cărui instrument este Mimi ce continuă să ne surprindă în dimensiuni poliedrice: un amestec de frivolitate, superficialitate și adâncime, egoism, egocentrism și generozitate, spirit de sacrificiu, umor - când devenea "adorabilă", ne spune Fred - forță vitală, cu propensiune către perfecțiune, către eresuri. Mimi are ceva de zeiță matriarhală, este o emanație a forțelor telurice, dezlănțuite. Cufundată în ocultism și zodiace, Mimi își confirmă virtuțile "dragonului de foc". Ca toate spiritele ambițioase și luptătoare are nevoie de modele ca să se desăvârșească. Modelele sunt Pygmalion-ul ei - Fred - și supraeul matern manifestat în proverbe și aforisme. Cu spiritul ei practic, atent și receptiv, Mimi se detașează de ideologia modelelor, atunci când o abat de la linia succesului. Răstălmăcește ironic proverbele mamei și persiflează filozofia lui Fred - căzută în desuetudine, ce și-a pierdut vigoarea și în tărâmul cărții - pe care odinioară o absorbea cu curiozitatea discipolului.

Semantic, "singurătatea bărbaților" se vrea un oximoron, Mimi afirmă că "singurătatea e de genul feminin", dar tot ea concede că scrisul fusese pentru Fred "un act al singurătății". Din trauma singurătății, Mimi se recuperează cu terapii burgheze de tip yoga, detoxifieri, ayurveda. Pentru Mimi, retrasă din afaceri, viața renaște în lumea exotică a Floridei cu noua ei familie formată dintr-un cuplu de cubanezi - șoferul și camerista - Carlos și Maria. Ei evocă lumea depresată și mirabolantă a Cubei din perspectiva emigrantului ce-și caută un rost în țara tuturor posibilităților și a americanului ce trăiește în farmecul dansului și al muzicii cubaneze - în nostalgia fostului paradis al elitei americane. În fapt, această carte a revelațiilor vorbește despre marea singurătate a lui Mimi în țara bărbaților, în care Fred rămâne îngerul ei păzitor, rol subtil transferat lui Nick. Aflați într-un complex de ură sau gelozie (Sebi, Jim) sau de atracție și iubire (Nick) "bărbații" lui Mimi oferă chei controversate în elucidarea misterului morții și al vieții lui Fred și al ultimei lui cărți desăvârșite Aici-Acolo.

Cartea nescrisă sau pierdută a lui Fred s-a materializat în Fularul albastru - romanul de transfer autobiografic al lui Nick despre tatăl său. Un fetiș tabu, fularul albastru, ce-a tulburat și incitat imaginația lui Mimi, a făcut din tată și fiu, frați de "fular", de breaslă. Așa cum cele două fulare gemene (cumpărate de Fred) au pecetluit soarta celor doi, Umbra pierdută și Singurătatea bărbaților se îngemănează prin prezența lui Fred în ultimul cadru al cărților prin aceeași metaforă a păsării ca emisar al sufletului. Mimi, pe balcon, cu cartea lui Nick pe genunchi, "... a închis ochii. Un pescăruș a venit în terasă și i s-a așezat la picioare. O privea dintr-o parte, așa cum privesc păsările lumea".

Sebastian și Nick reprezintă autorii surogat ai cărții lui Fred, la fel cum bestseller-ul de frumusețe "fără bătrânețe", romanul autobiografic al lui Mimi, este scris de un "ghost writer". Volatilitatea scrisului este un alt motiv al acestor două romane. Tot ce scriem s-a mai spus într-o formă sau alta, dar orice scriitură vine cu o anume energie cumulată, sublimată, împrumutată sau trăită de care creatorul se înstrăinează îndată ce scrisul s-a împlinit.

Singurătatea bărbaților propune o reîncarnare simbolică sau o dedublare a eroilor prin propensiunea vieții și a nemuririi spiritului ce transcende timpul și trupul obosit de bolile bătrâneții. Mimi se recunoaște și revitalizează în prezența reconfortantă a Mariei, o replică a ei mai tânără cu trupul suplu și mlădios, cu pasiunea ei pentru dans și deopotrivă abilitatea de-a învăța și a exploata orice oportunitate. Trecutul ei teribil evocă condiția umilitoare a femeii, de jitenera (prostituată) în Cuba, pentru a strânge banii necesari să fugă într-o barcă către Țara Făgăduinței, la fel cum odinioară Mimi a fost captivă într-o casă de prostituție în Italia după ce a trecut granița încolăcită pe o roată de rezervă într-un portbagaj. Tot prin Maria, Mimi trăiește experiența nașterii ca pe propriul ei travaliu - pe care și-a refuzat-o cu primul ei iubit, Paul. Copilul Mariei va purta numele celor plecați (tatăl lui Mimi) și al singurului ei copil de împrumut, Nick. Nick se identifică cu tatăl său, el numește "Fularul albastru" o carte "autobiografică", după cum relația maestru - discipol e tautologică, Fred spunea că "nu există maeștrii, doar discipoli".

Cărțile au viața și vitalitatea lor. Energia lor transgresează în memoria celor ce au fost atinși de spiritul lor. Viața unei cărți, ca și a oamenilor, poate lua mai multe cursuri și romanul de față ne revelă două dintre ele. Confruntată cu sensurile intricate ale destinul propriului personaj, autoarea alege titlul cărții lui Sebi ca omonim al acestui demers. Singurătatea bărbaților semnifică singurătatea artistului - mai degrabă dominat de luciditatea și forța unui "animus", decât de pulsiunile obscure ale inconștientului, ale unei "anime" care-i servește drept muză.

Citiți un fragment din această carte aici.