Tocmai terminasem de regizat un spectacol despre prăpăstiile sociale dintre noi, despre ideologii sociale și culturale care se ciocnesc... Cumva, pe plaja aia întinsă, tot demersul meu părea ridicol, penibil. În fond, toți vrem aceleași lucruri, nu? Puțin soare, puțină liniște, un loc confortabil unde să locuim, vacanțe drăguțe, prieteni. Și la doar câteva luni de la acel moment, ceea ce doar imaginasem în spectacolul Expuși, a ieșit la lumină.
În perioada de documentare citisem mult despre bule online, despre tehnici de manipulare și racolare, despre algoritmi și despre cum platformele sociale au devenit un teren de joacă pentru extremism. Spre finalul anului mi-a fost tot mai teamă pentru Eva, pentru lumea în care ea va crește. Dar astea sunt doar două momente din anul meu, și nu vreau ca ele să acapareze impresiile mele legate de ce s-a întâmplat în 2024.
A fost un an în care m-am împărțit în multe direcții. Am jonglat cu a fi profesor într-un oraș, actor în alt oraș și student în altul. Uneori, atunci când mă gândesc din afară la viața mea, ea pare logistic imposibilă. În interior, este doar un flux. Și, în mod ciudat, am putut să mă bucur și de multe momente în familie, cu Eva. Anul nou m-a prins în Madrid, unde am fost cu Cami, doar noi doi. Am avut niște zile în care am revenit la noi, am putut să ne conectăm și ne-am făcut tatuaje matching.
De ziua mea, în februarie, Cami a făcut un gathering surpriză. Nu mi se mai făcuse un party surpriză de foarte, foarte mulți ani și a fost o seară care m-a bucurat enorm. În martie, am avut un workshop cu Silviu Purcărete la teatru. Îmi plac tipul ăsta de experiențe care au capacitatea de a te reseta, în care poți să îți dai șansa să te reîntorci la acel "nu știu" atât de necesar. Țin minte că s-a vorbit despre această idee de căutare de dragul căutării, fără presiunea unui rezultat. Tot în februarie, dacă nu mă înșel, am avut un workshop împreună cu Bobi Pricop cu studenții din cadrul UBB Cluj și Departamentului de Arte Craiova. M-am bucurat că am descoperit niște oameni atât de liberi în a încerca lucruri, lipsiți de încrâncenarea de a reuși cu orice preț. Spre finalul lui martie, l-am cunoscut pe Ionuț Sociu și am început să scriem la Expuși (text integral disponibil aici). În mai, am avut un workshop cu distribuția aleasă în care am testat variante de narațiuni.
Luna iunie am baletat între București și Craiova. În anumite momente veneam seara la București, dormeam cu Eva acasă, mă trezeam dimineața și mergeam la Craiova la repetiții. Stând cu oameni de 20 de ani, m-am vindecat de orice nostalgie aveam pentru vârsta respectivă. Uitasem cât de incert și absurd pare totul, câtă presiune pui pe tine. În iulie, am avut premiera în TNT, în afara festivalului. M-am bucurat că am primit invitații de a monta în multe locuri. Mi se pare foarte important că există o astfel de platformă, care generează conexiuni între teatre și absolvenți.
În iulie, ne-am căsătorit civil. Apoi am plecat 3 zile la 2 mai, noi doi. Am fost pe la ȘI Festival, ne-am văzut cu oameni, am dansat pe muzică pusă de Velica Panduru la petrecerea organizată de festival. În iulie - august am fost între deplasări cu Nottara (Brașov, Constanța), călătorii cu familia (Valea Doftanei, Grecia). La final de august am fost prima oară ca regizor la Teatrul din Oradea să dau casting cu actorii, apoi invitat la workshop, de Teatrul de Nord din Satu Mare, să cunosc trupa. Și apoi, la început de septembrie am avut parte de cea mai tare nuntă. Eu întotdeauna am crezut că nunta e ceva ce se face pentru invitați, că mirii stau și dau din cap stresați toată noaptea. Nu a fost deloc așa. Am dansat, m-am bucurat de oameni, am stat până dimineața, am plecat la 5 dimineața cu un pungoi cu bani, ținându-ne unul de celălalt. Am vorbit zile în șir despre cât de frumos a fost la nuntă.
În octombrie am luat anul I la Constanța, la clasa coordonată de domnul Adrian Titieni. Am gândit un tip de lucru în care fiecare vine cu ceva particular, în care facultatea oferă mai degrabă un bufet variat decât un meniu rigid. Tot în octombrie, am început repetițiile împreună cu Vlad Cristache, la Zbor deasupra unui cuib de cuci. Tot la întâlniri notabile, aș adăuga și un curs ținut de Miklos Bacs, în cadrul UBB. Mi-a rămas ceva în minte zis de el în timpul cursului: "Abia la finalul unei povești ni se arată sensul ei. Poate că la finalul vieții noastre, vom înțelege rostul nostru."
Așa că, prin această retrospectivă poate că asta încerc, să găsesc un sens fluxului.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)