István Albu (41 de ani) este nominalizat la categoria Cea mai bună regie pentru spectacolul III. Richárd / Richard al III-lea de William Shakespeare, adaptare de Vecsei H. Miklós, producție a Teatrului de Nord Satu Mare - Trupa Harag György. Director al Teatrului Figura Stúdió din Gheorgheni din 2016, István Albu povestește, în cele ce urmează, lunga istorie pe care o are în domeniul spectacolelor pornind de la piese faimoase de teatru și nu mai puțin celebre repertorii de trupe rock, despre ucenicia sa multi-profesională întâmplată în cadrul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, despre relația cu trupa Harag György de la Satu Mare și rolul actorului Csongor Nagy în realizarea bijuteriei multi-nominalizate Richard al III-lea și despre prezentul & viitorul atât de specialei trupe de la Gheorgheni.
István Albu: Am mai avut încercări similare. Ghinionul pisicilor de Martin McDonagh cu U2 și Cranberries (n.r. producție a Teatrului Figura Stúdió din Gheorgheni cu premiera în 2018), O scrisoare pierdută a lui Caragiale cu Zdob și Zdub din Republica Moldova (n.r. producție a Teatrului Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc cu premiera în 2019), sau, chiar cu puțin înainte de Richard al III-lea, acasă, la Figura, am montat cea mai cunoscută piesă maghiară (Liliom de Molnár Ferenc, producție Figura, premieră 2024) pe muzica uneia dintre cele mai populare formații rock din Ungaria, Tankcsapda. Sincer să fiu, nu aș putea spune de ce. De obicei, aveam doar un sentiment că o anumită piesă va asimila o anumită muzică. Atmosfera muzicii, sau mesajul ei, sau starea de spirit a personajului principal, sau pur și simplu... Și, de aici, spectacolul părea de neconceput fără muzică.
Apoi, în mod surprinzător, muzica s-a încadrat destul de ușor în textele pieselor. Desigur, a trebuit să forțăm puțin dramaturgia, pentru că, în timp ce este foarte dificil să schimbi muzica, piesa este mult mai ușor de modelat la nevoile spectacolului.
M.B.: Apropo, ce nume crezi că are genul de teatru de găsit în Richard al III-lea și Woyzeck montate de tine?
I.A.: Ce gen de teatru este? Am citit în mai multe rânduri că este denumit teatru-concert. Nu știu. Forma acestor spectacole (care la momentul dat părea singura formă funcțională) s-a născut de la sine pentru mine. Ca atunci când cuvintele nu mai sunt suficiente pentru a exprima pe scenă emoțiile, doar muzica poate ajuta. Eu cred că muzica este cel mai minunat lucru. Din păcate, nu am talent pentru a o cultiva. Nici măcar voce muzicală nu am, din păcate.
Am avut o dată ocazia să regizez o operă (Otello de Verdi la Opera Maghiară de Stat din Cluj, în 2018) și, deși nu o număr printre cele mai mari reușite ale mele, a fost probabil cea mai marcantă pentru mine. În urma acestei experiențe, am început să îmbin muzica rock cu diferite texte dramatice.
Atât în cazul lui Richard al III-lea, cât și în cel al lui Woyzeck, am găsit în muzica celor de la The Doors și Rammstein un sâmbure din sufletul protagonistului care poate nu este exprimat în piesă. Astfel, interludiile muzicale funcționează din punct de vedere dramaturgic ca o scenă suplimentară, prezentând momente de dezvoltare psihologică a personajelor, niște detalii care nu ar fi găsit locul în dramă. De aceea cred că aceste spectacole sunt la fel ca celelalte spectacole de teatru... doar că aici actorii mai și cântă muzică.
M.B.: Cum a mers colaborarea cu trupa de la Satu Mare? Csongor Nagy a dat casting pentru rolurile lui Woyzeck și Richard sau te-ai gândit la aceste versiuni muzicale și pentru că știai dinainte ce calități muzicale are?
I.A.: Cu Nagy Csongor ne cunoaștem de foarte mult timp. Ideea lui Woyzeck s-a născut când lucram la Trei surori în 2018 la Gheorgheni (l-am invitat pe Csongor să joace rolul lui Cebutkin). Având în vedere că mai mulți membri ai trupei sătmărene cântau deja la instrumente, distribuția a fost firească. A fost o plăcere să vedem cum, într-o perioadă foarte dificilă (în plină pandemie), muzica să schimbe, în bine, procesul repetițiilor. A fost ca și cum am fi găsit cu toții un spațiu securizat - sala de repetiții - unde nimic nu ne putea vătăma. În timpul repetițiilor lungi, am privit cu sinceră admirație cum acești actori minunați repetau pe instrumente cu o perseverență inexplicabilă. A fost ceva extraordinar.
Când teatrul din Satu Mare m-a rugat să revin, mi-a fost clar că trebuie să lucrăm exact la fel ca în cazul spectacolului Woyzeck. Cred că și trupa a simțit la fel. Apoi, în timpul repetițiilor la Richard al III-lea, am fost uimit să văd cât de mult și-au perfecționat actorii abilitățile instrumentale în doar câțiva ani. Datorită atitudinii trupei, cred că a fost una dintre cele mai bune perioade de repetiție din cariera mea.
Nagy Csongor a jucat roluri-cheie în ambele spectacole. El nu a fost doar actor, muzician și cântăreț, ci și un adevărat partener de creație. Împreună, am conceput coloana vertebrală a spectacolelor, în timp ce el a coagulat și formația.
M.B.: În Richard al III-lea, te bazezi pe o adaptare a textului realizată de Miklos H. Vecsei. Bănuiesc că a lucrat pornind de la ideile și intențiile tale, nu? Care au fost acelea?
I.A.: Nu neapărat. Când am început să lucrez la textul spectacolului, am folosit ca bază o altă traducere, dar am simțit că e prea rigidă pentru ceea ce doream, mai ales că eu aveam deja în vedere și poemele lui Morrison (spun așa deoarece versurile funcționează și ca poeme aparte). Atunci mi-am amintit că Vidnyánszky Attila Jr. a montat Richard al III-lea la Teatrul Național din Budapesta, unde lucrase cu Vecsei H. Miklós. L-am sunat imediat pe Vecsei care mi-a și trimis textul și acesta a fost exact ceea ce căutam. Apoi, împreună cu dramaturgul Bessenyei Gedő István, am făcut câteva mici modificări. Este important de menționat că textul lui Vecsei H. Miklós nu este doar o retraducere a piesei lui Shakespeare, ci o transcriere care s-a potrivit aproape perfect viziunii noastre.
M.B.: Te așteptai la seria de nominalizări UNITER 2025 pentru Richard al III-lea (cel mai bun spectacol, cea mai bună regie, cel mai bun actor în rol principal)? Ce înseamnă pentru tine acest succes?
I.A.: Nu, nu m-am așteptat la nominalizări. Desigur, mă bucură, dar sincer, nu mă fac fericit. Cu toate acestea, mă bucură să văd că breasla teatrală din România acordă atenție și teatrelor maghiare. În ce mă privește, sunt convins că atelierele de teatru maghiare din Ardeal produc din ce în ce mai multe spectacole valoroase.
M.B.: István, lumea de la sud de Carpați nu cred că te știe suficient de bine, deși, la FNT-ul 2019, de pildă, Trei surori montat de tine un an mai devreme la Teatrul Figura Stúdió din Gheorgheni a fost primit cu multă căldură și interes. Ai absolvit, în 2007, studiile de licență la secția de actorie a Departamentului de Teatru în limba maghiară din cadrul Facultății de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Ai profesat ca actor? Când și de ce ai ales o carieră în regie?
I.A.: Cu toate că am jucat în câteva spectacole, nu aș îndrăzni să spun că aș fi fost vreodată actor. Nu știu dacă aveam sau nu talent, dar, pe scenă, niciodată nu m-am putut lăsa purtat de val, așadar, în anul trei de facultate am fost nevoit să-mi dau seama că actoria nu este pentru mine. Pe de altă parte, am fost atât de contaminat de teatru (am crescut în teatrul lui Bocsárdi László din Sfântu Gheorghe, respectiv în Naționalul lui Tompa Gábor din Cluj) încât nu mi-am putut imagina viața făcând altceva decât teatru. Atunci am început să îmi îndrept atenția spre regie. Și, pentru că mă simțeam puțin mai în siguranță în fața scenei decât pe ea... am rămas pe această linie.
Pentru început, m-am angajat la teatrul din Cluj, unde am fost luminist, sunetist, regizor tehnic, impresar, figurant, tot ce mi se oferea. Am primit foarte multe oportunități de la Tompa Gábor: mi-a dat șansa să fac asistență de regie lângă maeștri ca Silviu Purcărete, Andrei Șerban, David Zinder, Mihai Măniuțiu sau însuși Tompa Gábor. Asta a fost adevărata școală pentru mine. Apoi am avut ocazia să montez mai multe spectacole, iar munca cu actorii de acolo este fiecare o lecție aparte pentru care le mulțumesc.
M.B.: Din ce an ești directorul Teatrului Figura Stúdió din Gheorgheni? Să spunem că Figura Stúdió este singurul teatru declarat experimental dintre teatrele de limbă maghiară de pe teritoriul României, înființat, informal, în 1984, și, formal, în 1990, de fostul inginer chimist, actualul mare regizor de teatru László Bocsárdi. Știu că sediul teatrului a fost supus unui proces de renovare în anii de pe urmă. S-a încheiat reabilitarea, funcționați în casă nouă?
I.A.: La sfârșitul anului 2016 am preluat conducerea Teatrul Figura Studio din Gheorgheni. Montasem de câteva ori la Figura înainte de asta, așadar, într-o oarecare măsură, cunoșteam și trupa, și teatrul. În retrospectivă, trebuie să recunosc că a fost nesăbuit din partea mea să-mi asum funcția de director, dar, din fericire, am primit mult ajutor de la toți cei de acolo. Acum simt că, încet, încet, am reușit să construim împreună o comunitate teatrală de care putem fi cu adevărat mândri. Clădirea teatrului va fi, de asemenea, renovată în curând, iar până atunci lucrăm în continuare în spațiul studio pe care l-am amenajat.
M.B.: Care e situația economică a Figura Stúdió într-un an când pare că mai toate teatrele din țară vor avea serioase dificultăți financiare? O să mai organizați festivalurile voastre tradiționale, Colocviul Teatrelor Minorităților Naționale sau Figurafest?
I.A.: Teatrul Figura Studio a fost și este permanent într-o situație foarte dificilă. Dar, în ciuda dificultăților, reușește întotdeauna să își atingă obiectivele. Existența acestui atelier teatral este de-a dreptul un miracol și faptul că supraviețuiește se datorează dedicării și iubirii oamenilor care lucrează la Figura. Așa s-a născut acest teatru, așa trăiește și așa va supraviețui în continuare. Datorită acestui elan, în toamna lui 2025 urmează Colocviul, iar la anul o nouă ediție Figurafest!
M.B.: Liliom, un alt spectacol regizat de tine în 2024, de data asta la Gheorgheni, apare pe lista de nominalizări la UNITER 2025, la categoria cea mai bună scenografie, datorită Erikăi Márton. Dincolo de partea muzicală, pe care ai evocat-o mai devreme, cum e acest spectacol și cum crezi că a reușit scenografia sa să impresioneze juriul de nominalizări UNITER?
I.A.: Liliom este spectacolul meu preferat. Este o experiență specială să lucrezi la o producție cu oameni cu care de ani de zile ai creat împreună teatru. Pentru că acasă, la Figura, fiecare repetiție este pentru teatru și nu pentru o producție anume. Eu cel puțin așa abordez problema.
Cu Márton Erika am realizat multe spectacole. Ea este capabilă să creeze lumi scenice care forțează fiecare creator să aibă viziuni cu totul speciale. Mă bucur foarte mult pentru nominalizarea ei la premiul UNITER, pentru că, dacă cineva merită, ea cu siguranță, și, bineînțeles, și pentru că această nominalizare a obținut-o pentru o lucrare realizată la Figura.