Prefață la Goana după putere. Europa între 1815 și 1914

Citiți un fragment din această carte aici.


De mai mulți ani, în România asistăm la un efort remarcabil de traducere a unor lucrări de istorie elaborate de istorici occidentali - în marea lor majoritate proveniți din spațiul cultural anglo-american - pe subiecte majore, unele cu mize actuale, validate de critica de specialitate și, uneori, obținând, prin grația publicului și a profesioniștilor, statutul de bestseller. Probabil, editura care se situează pe primul loc în acest efort cu alură de campanie este Corint, promovarea istoriei fiindu-i o marcă de excelență. În general, aceste traduceri reprezintă un serviciu și un stimulent pentru istoricii români și pentru tinerii din universități care studiază istoria, dar și o acțiune îndreptată spre menținerea interesului pentru istorie în societatea noastră, aparent tot mai inospitalieră față de cartea de non-ficțiune.

Printre lucrările selectate de Editura Corint pentru a fi traduse se află și impresionanta istorie a Europei în secolul al XIX-lea, scrisă de una dintre gloriile istoriografiei britanice, sir Richard John Evans. Descifrez o abilitate a editurii în alegerea acestui titlu care intuiește nevoile mediilor consumatoare de istorie de cunoaștere a secolului al XIX-lea european și, mai mult decât atât, într-o manieră magistrală. Richard J. Evans nu este un necunoscut în România, pentru că, între altele, cea mai aclamată lucrare a sa - cele trei volume consacrate celui de-Al III-lea Reich - este disponibilă în limba română. Dar cine este autorul nostru?

Născut în anul 1947, format la Universitatea din Oxford și pregătit în Germania între 1970 și 1971, Richard J. Evans este un istoric specializat în istoria germană, cu contribuții fundamentale în înțelegerea și interpretarea unor subiecte și perioade avid frecventate de istoricii germani înșiși. Nu sunt deloc rare momentele când istoricii britanici și cei americani, prin scrierile lor de pionierat, dezinhibate, au produs adevărate "revoluții" în istoriografii de mare tradiție. De exemplu, nimeni nu contestă rolul major al istoricilor americani în investigarea Revoluției Franceze sau a regimului de la Vichy. Atras de istoria socială, Richard J. Evans publică prima sa carte, despre istoria feminismului german, în anul 1976. Cercetările sale au condus și la alte lucrări de istorie germană, cum ar fi Death in Hamburg: Society and Politics in the Cholera Years (1830‑1910), un model al genului, sau Rituals of Retribution: Capital Punishment in Germany (1600‑1987), o istorie socială a pedepsei capitale până la abolirea sa în Republica Federală Germania în anul 1987, și, bineînțeles, trilogia despre cel de-Al III-lea Reich, apărută între anii 2003 și 2008. Richard J. Evans nu este un savant care se ține la distanță de tumultul vieții reale, ci este un om al cetății, care nu evită polemica și controversele, utilizând dezinvolt argumente pe care erudiția i le pune la dispoziție. Este cazul unei cărți din anul 1989 care critica istoricii germani, prea condescendenți cu trecutul apropiat al țării lor, sau al implicării sale ca expert într-un celebru proces împotriva istoricul negaționist David Irving. De altfel, subiectul predilect al istoricului este Germania nazistă, ultima sa carte, Hitler's People: The Faces of the Third Reich (2024), ocupându-se de colaboratorii liderului suprem, mai apropiați sau mai îndepărtați. În fine, de amintit că sinteza sa despre Europa secolului al XIX-lea a apărut în anul 2016.

Mult timp, istoria Europei în secolul al XIX-lea a fost scrisă pe structura decupajelor naționale, de obicei, limitate la Marile Puteri, cu convingerea că era un demers legitim și suficient. Era, în fond, o soluție comodă, didactică, dar deloc demnă de ostracizat și care a exercitat o influență îndelungată. Totuși, aproape concomitent, a apărut și reacția care pleda pentru o tratare problematizată, prin convocarea tuturor elementelor ce compun tabloul complex al societăților trecute și prezente. Un exemplu ar putea fi lansarea la începutul perioadei interbelice a colecției Peuples et civilisations de către medievistul Louis Halphen (1880-1950) și specialistul în Revoluția Franceză, Philippe Sagnac (1868-1954) - primul volum a apărut în 1926, mai multe volume ale colecției tratând secolul al XIX-lea -, și nu în ultimul rând excelenta lucrare a lui Robert Schnerb (1900-1962), intitulată semnificativ Le XIXe siècle. L'apogée de l'expansion européenne (1955), publicată în cadrul colecției Histoire générale des civilisations. Am dat aceste exemple din istoriografia franceză deoarece lucrările de istorie europeană, patronate de mari edituri, abundă în istoriografia britanică și sunt citate și utilizate de autor. Scrierea trecutului este supusă unei mari presiuni din partea unor școli care pledează pentru istoria transnațională și istoria globală sau pentru variante afine care propun alte protocoale de cercetare, dar, în cazul acestei lucrări, personal, nu credem că lucrul cel mai important ar fi identificarea unei înregimentări. Deși, dacă se insistă, profesorul Richard J. Evans practică în această carte istoria totală. Istoria poate suporta "coexistența pașnică" a unor școli aparent opuse și singurul lucru dezirabil este identificarea unui echilibru rezonabil. Este ceea ce face Richard J. Evans și lucrul care asigură succesul cărții.

Marele istoric britanic și-a organizat materia enormă, care acoperă perioada 1815-1914, de la înfrângerea definitivă a lui Napoleon și semnarea deciziilor Congresului de pace de la Viena la declanșarea Marelui Război, în opt capitole consistente, la rândul lor divizate în mai multe subcapitole, pe care le vom survola în continuare.

Primul capitol - Moștenirea Revoluției - ar putea fi cu succes o lucrare autonomă. Perioada tratată este cuprinsă între eliminarea lui Napoleon de pe scena politicii europene și anii premergători revoluțiilor din 1848. Sunt decenii care stau sub semnul contestării de către liberalism, aproape mereu suprapus mișcărilor naționale (autorul folosește sistematic termenii de "naționalism" și derivatele sale), a ordinii conservatoare și arhitecturii statale impuse de Congresul de pace de la Viena. Au existat cel puțin două valuri revoluționare în acești ani, primul, la începutul anilor '20 ai secolului al XIX-lea și care s-a manifestat în Spania, Regatul celor Două Sicilii și Piemontului, iar al doilea, un deceniu mai târziu. Evident, cel mai important eveniment al perioadei este Revoluția din iulie 1830 din Franța, care a provocat un adevărat tsunami în Europa. În primul rând, în vecinătatea nordică a Franței, unde belgienii se despart violent de olandezi, după care Marile Puteri (prioritar Marea Britanie) preiau gestionarea conflictului și apariției statului belgian, dotat din 1831 cu o influentă constituție la nivel european. Istoricul nu privilegiază partea occidentală a continentului, ci întreprinde incursiuni frecvente spre estul și sud-estul său. În Rusia, a avut loc prima contestare a regimului autocratic, mitica mișcare decembristă, rapid eșuată, determinând codul genetic al acțiunii de eliminare a țarismului, ireductibilă, liberticidă și sangvinară. Tot aici, în 1830 s-a declanșat o revoluție națională în Regatul Congresului (sau Polonia Congresului), episod eroic, specialitatea poporului polonez, pentru a obține independența într-o situație istorică absurdă - țarul era, concomitent, rege constituțional și liberal al Poloniei și stăpân autocrat al Rusiei. În fine, spre zona Balcanilor, autorul tratează procesul independenței Greciei, început în 1821, la rândul său acompaniat de Marile Puteri. Ca un bilanț al perioadei, succesele înregistrate nu sunt neglijabile, cum ar fi apariția a două noi state independente.

Deși istoria politică este masiv prezentă, absolut normal, Richard J. Evans investighează meticulos istoria economică și socială, demografia și conflictele sociale. Este cazul capitolului următor, intitulat Paradoxurile libertății. În condițiile în care Europa era covârșitor rurală în prima jumătate a secolului, și așa va rămâne - în pofida mutațiilor economice și urbanizării frenetice - până în 1914, este firesc ca autorul să se refere la societățile agrare și persistența șerbiei, la mișcările țărănești^[i] din sudul și estul continentului (Italia liberală, Rusia în timpul Revoluției din perioada 1905-1907, poate Spania cu războaiele sale carliste) și la drama prin care a trecut o societate aproape exclusiv rurală, cum este Irlanda în anii '40 (Marea Foamete din perioada 1845-1849). Dacă societatea rurală și agricultura vin din Ancien Régime, noul irupe insolent, sub forma revoluției industriale, mai întâi în Marea Britanie, apoi în partea occidentală a continentului european. Autorul scrie pagini dense despre elementele constitutive ale primei revoluții industriale (Richard J. Evans face parte dintre istoricii care admit cea de-a doua revoluție industrială), regele bumbac, cărbunele - principala sursă energetică a epocii, fierul și revoluția feroviară, cu alura sa de epopee. Revoluția industrială a dus la nașterea unei noi clase sociale, proletariatul, și la apariția a ceea ce s-a numit în epocă "chestiunea muncitorească" și a unei noi agende social-politice.

Primăvara europeană - titlul capitolului 3 - desemnează pentru publicul cultivat epoca revoluțiilor de la 1848, care au afectat doar o parte a continentului. Istoricul britanic trece în revistă evenimentele care prefațează revoluțiile, generând un climat tensionat, dominat de criză economică. Revoluțiile s-au declanșat în Franța, spațiul german (Confederația Germană care luase locul multisecularului Sfânt Imperiu), monarhia Habsburgică, peninsula italiană și Principatele Române, spații unde temele naționale erau cel puțin la fel de importante ca edificarea statului liberal, cu aspirații spre democrație. Aparent, singurul succes a fost înregistrat în Franța, unde s-a proclamat republica și s-a introdus votul universal masculin. În realitate, în primul deceniu postrevoluționar, Europa - în pofida unui puseu conservator, chiar absolutist pe alocuri - a ieșit transfigurată din perioada revoluționară care a dictat parcursul continentului pentru cel puțin următoarele două decenii. În descrierea și interpretarea evenimentelor, autorul relevă fazele revoluționare, liberal moderate și radicale - cu implicarea proletariatului - și rolul modelelor la 1848: modelul britanic pentru moderați, Revoluția Franceză pentru radicali și republicani. Dar, nu tocmai surprinzător, capitolul, unul dintre cele mai consistente din economia cărții, nu se limitează doar la revoluțiile din perioada 1848-1849. Impulsul național al revoluțiilor s-a dezvoltat și maturizat acolo unde putea germina cel mai bine, în spațiile italian și german. Cu fazele și evenimentele cunoscute, autorul se oprește și asupra construirii statelor naționale italian și german până în anii 1870 și 1871 (1870 - ocuparea Romei de către armata italiană și transformarea sa în capitala regatului italian, 1871 - proclamarea celui de-Al Doilea Reich și pacea de la Frankfurt, care, de fapt, generează un nou sistem european). Revoluțiile din perioada 1848-1849 au reprezentat și un impuls social excepțional, care îl determină pe Richard J. Evans să menționeze Manifestul comunist din 1848, fondarea Internaționalei I și Comuna din Paris (prefigurare a revoluției socialiste sau ultim avatar al hegemoniei radicalismului capitalei franceze, am susține noi).

Deja familiarizați cu retrospectivele sale economice și sociale din capitolul 2, în capitolul 4 - Revoluția socială - reîntâlnim analiza structurilor sociale ale societății europene și a fenomenelor economice, dominate de procesul industrializării și de afirmarea celei de-a doua revoluții industriale, cu vedetele sale - chimia, electricitatea, automobilul - și cu reclasarea Marilor Puteri economice, hegemoniei britanice substituindu-se durabil cea americană la scară mondială, iar, din perioada 1905-1910, continentul recunoscând o nouă hegemonie economică, cea germană. Nu lipsesc nici fenomenele demografice, procesul de urbanizare și creșterea în Occident a populației urbane, precum și emigrația europeană, care a însumat, în timpul celor o sută de ani explorați în carte, circa 60 de milioane de persoane, dintre care 34 de milioane au avut ca destinație SUA, în marea lor majoritate motivați de căutarea unei fericiri pecuniare. Cu toată această hemoragie umană, populația europeană a trecut de la 188 de milioane de locuitori, în 1800, la 458 de milioane, în 1914.

Următoarele două capitole - Cucerirea naturii și Epoca emoțiilor - constituie în optica noastră marca novatoare a sintezei și o evadare din dominația tiranică a istoriei politice (dar indispensabilă) în care autorul performează. Imposibil de inventariat complet, încercăm doar o prezentare selectivă cât mai relevantă. Secolul al XIX-lea asistă la un progres uluitor, în care invențiile și inovațiile - rolul SUA fiind crucial, suntem obligați să-l recunoaștem - se succed într-un ritm amețitor și au un impact masiv asupra condiției umane. Prin automobil, tren (în 1883 se inaugurează Orient Express, simbolul luxului feroviar), bicicletă, avion, dirijabil, navigația cu abur, spațiul dobândește alte dimensiuni. Planeta se contractă prin viteza cu care circulă informațiile grație telegrafului, cablurilor submarine, telefonului și telegrafiei fără fir. Riscurile asociate diferitelor patologii se diminuează prin revoluția chirurgicală și noul rol al spitalului, deși tuberculoza va mai reprezenta o mare sfidare pentru societate și pentru medicină. La rândul său, justiția, pe fundalul creșterii eficienței forțelor de ordine, se umanizează prin reducerea execuțiilor și utilizarea altor metode punitive.

Istoria culturală și evoluția spirituală au toată atenția autorului, care le analizează cronologic, de la romantism, primul curent cultural de dimensiuni continentale, la realism și disidența sa, naturalismul, curente exprimate în literatură, muzică și artă. De asemenea, sunt surprinse evoluțiile bisericilor și mișcărilor religioase, dar și politicile anticlericale ale statelor, procesul de secularizare și declinul practicilor religioase, masificarea învățământului primar, dar și dezvoltarea celui secundar și superior și impunerea modelului universitar german. Într-o atmosferă generală melioristă și de emancipare, mișcarea feministă apare și se dezvoltă, este adevărat, inegal geografic, mai puternică în Marea Britanie, Germania și alte câteva state occidentale. În principiu, mișcarea feministă urmărea în această epocă o triplă emancipare - juridică, școlară și politică -, având ca numitor comun egalitatea cu bărbații. Europa, cu statele sale cele mai avansate, intră în era maselor, și este firesc ca autorul să se oprească și asupra emergenței culturii populare și a formelor sale (sport, presă populară, teatru popular, spectacole de music-hall și, natural, cinematograful, care s-a bucurat de un imens succes, dincolo de diviziunile sociale). Capitolul 6 se încheie cu menționarea noilor forme de exprimare culturală, unde impresionismul - la timpul său, o adevărată revoluție în pictură - și alte forme culturale devenite academice sunt contestate de ceea ce, în mod curent, se desemnează generic drept avangardele artistice (mișcarea Arts and Crafts, cubism, futurism, baletele rusești etc.).

În capitolul 7 - Provocarea democrației - istoricul britanic revine la o tratare mai tradițională, în care predomină istoria Marilor Puteri din perspectiva politicii interne din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea până la izbucnirea Primului Război Mondial. Terenul este pregătit de subcapitole consacrate mișcării feministe, începuturilor statului-providență, cu arhetipul său german apărut în ultimii ani ai cancelariatului lui Bismarck, mișcării socialiste și muncitorești din epoca Internaționalei a II-a și extinderii dreptului de vot și democratizării regimurilor politice. Urmează subcapitole consacrate Marii Britanii, Austro-Ungariei, Italiei, Franței, Germaniei și, în fine, Rusiei, cu violența sa cvasipermanentă și cu experiențe pline de speranță, dar tragic eșuate, cum ar fi asasinarea celui mai reformator țar, Alexandru al II-lea, în 1881 și a prim-ministrului Stolîpin în 1911.

Ultimul act al cărții, capitolul 8, intitulat Răzbunarea imperiului, are rațiunea de a explica motivele care au precipitat Europa și o parte semnificativă a lumii în Primul Război Mondial. Ultimele decenii ale secolului al XIX-lea au fost dominate de cursa colonială în care competitori vechi sau noi au concurat pentru construirea unor imperii coloniale. Principalii protagoniști, Marea Britania și Franța, și-au început/reînceput marșul lor colonial imediat după Congresul de la Viena, și autorul amintește, între altele, cucerirea Algeriei sau Marea Răscoală indiană din 1857, în urma căreia India este transformată în colonie a Marii Britanii. Dinamica expansiunii Marilor Puteri este turată la maximum în epoca imperialismului, ani în care a fost edificat imperiul britanic, fără egal în istorie, imperiul francez, al doilea ca talie, și mai micile domenii coloniale ale altor state europene. Colonialismul a însemnat și rezistență din partea populațiilor autohtone, și politici represive, cu foarte mari costuri umane, autorul indicând ca exemple comportamentul genocidar german față de populația Herrero și regimul de muncă forțată din Congo, proprietatea regelui belgian Leopold al II-lea. Dar ceea ce explică declanșarea Primului Război Mondial nu este expansiunea europeană, care, desigur, a tensionat periodic atmosfera internațională, ci crizele internaționale care s-au succedat într-o spirală infernală, multe avându-și originea în zona balcanică. Firesc, Richard J. Evans, se ocupă de această zonă unde se suprapuneau rivalitățile naționalismelor locale cu interesele Marilor Puteri, care încercau să tuteleze micile state din această arie geografică. Practic, istoricul britanic face o scurtă istorie a Balcanilor de la redeschiderea Problemei Orientale în 1875 până la asasinatul de la Sarajevo, trecând prin criza din anii 1885 și 1886, prin disputele intercomunitare sângeroase din Macedonia, care au destabilizat grav regiunea, prin masacrul de la Belgrad din 1903 și criza bosniacă și, mai ales, prin războaiele balcanice, care pot fi văzute ca lupte legitime de eliberare ale acestor state, dar și ca acțiuni sistematice de purificare etnică și religioasă. În ultimul subcapitol - inspirat intitulat Numărătoarea inversă spre catastrofă -, Richard J. Evans analizează cu minuțiozitate deciziile Marilor Puteri care, după atentatul de la Sarajevo, s-au constituit în angrenajul fatal cunoscut. Dintre acestea, autorul consideră decizia Germaniei din 6 iulie 1914 de a susține Austro-Ungaria ca fiind cea cu potențialul cel mai grav. Primul Război Mondial a avut consecințe dramatice pentru continentul nostru. Războiul a pus capăt hegemoniei europene și, ca efect pervers, a transformat evoluția democrației europene în involuție și sursă pentru cele mai sinistre pericole.

Impresionanta panoramă a Europei de-a lungul unui secol, susținută de o erudiție care impune respect, reprezintă viziunea personală a profesorului Richard J. Evans. Pot fi și alte scheme de abordare și alte dozaje tematice, dar esențialul a fost spus, și chiar mai mult decât atât. Stilistic, trebuie remarcată această combinație, care constituie o specialitate occidentală, între exemplul anecdotic și tratarea savantă, asigurând cursivitate textului și atractivitate pentru lectură. Dar o lectură care este destinată unui public avizat, și mai puțin unui public ingenuu, dornic de o simplă inițiere. Indiferent dacă cititorii consumatori de istorie vor adera la viziunea și opiniile istoricului britanic - și credem că vor adera în majoritate covârșitoare - sau dacă vor avea și raportări critice, Europa profesorului Richard J. Evans este o experiență intelectuală prin care merită să trecem și pentru care îi putem fi recunoscători, după cum gânduri bune trebuie adresate editurii care ne-a oferit șansa versiunii în limba română.

Citiți un fragment din această carte aici.