Personajul personajului autoarei. Lilia Calancea: Rodica Ojog-Brașoveanu - 320 de pisici în Cimitirul Bellu

Citiți un fragment din această carte aici.


Mărturisesc rezerva pe care o încercam, de cele mai multe ori, în fața modei / curentului de a alcătui biografii romanțate, pornind de la viața unor personalități. Nu fenomenul în sine, pe alocuri stimabil și salutar, cât - mai degrabă - maniera confecționistă (pe lângă alte -isme, cum ar fi teribilismele, comercialismele) în care unii condeieri cotidieni găsesc de cuviință să se tragă de șireturi, uneori șmecherește, alteori patetic, cu autorii a căror viață o înșfacă (în contumacie) spre a o "scoate la produs". Există o inflație de asemenea îndrăzneli. Ceea ce nu se înțelege, prea adesea, este că o abordare biografică cere, din partea întreprinzătorului, nu doar respect și rigoare, ci și responsabilitate. Dar, mai ales, o foarte rară și subtilă afinitate cu personalitatea "luată la purtare". Reperul meu, în acest sens, rămân indiscutabil scrierile fundamentale, în acest sens, ale lui Stephan Zweig precum Joseph Fouché, Marie-Antoinette, Marie Stuart.

Acestea fiind aprehensiunile și reperele personale în fața genului, m-am apropiat temător de cartea Liliei Calancea. Cu atât mai mult cu cât, personal, fusesem nu doar cititor pasionat și admirator al fascinantului personaj care a fost Rodica Ojog-Brașoveanu, dar și prieten - în ultimii săi ani de viață pământeană. A fost, pentru mine, un privilegiu, o onoare și o încântare să cunosc, să descopăr, să admir și să savurez comportamentul omenesc al acestei unice, minunate, teribile Doamne: Personajul-matrice al personajelor sale, ce respira prin toate gesturile, vorbele și atitudinile sale o distincție aristocratică inegalabilă, un firesc fermecător și o strălucire pe cât de autentică, pe atât de desăvârșită.

Ei bine (chiar foarte bine!) doamna Calancea mi-a risipit, din chiar primele pagini ale volumului dedicat, orice îndoială referitoare la îndrăzneala căreia i s-a dedicat. Cartea ei - originală ca ton și abordare, indiscutabil omagială sub aspectul impresiei pe care o lasă - este doldora de grație și îndrăzneală imaginativă, suflet și intuiție. Am găsit, în paginile sale, nu doar restituirea fabuloasei scriitoare cât, în egală măsură, revelarea ei sub cele mai inedite, adevărate, aș zice esențiale detalii; așa cum opera sa literară și fragmentele pline de farmec ale prea puținelor sale apariții publice ne-au permis să le păstrăm drept prețioasă și pioasă amintire.

Lilia Calancea (scriitoare de origine basarabeană) nu a apucat să o cunoască, dar i-a citit toate cărțile. Din universul lor încântător, a extras și re-creat personajul autoarei adorate. Inițiativă dificilă, fără discuție. Și totuși, demersul său nu deranjează prin nimic forțat, nimic speculat sau turnat pe calapodul efectului literar. Cele aproape 200 de pagini adună și respiră nu doar figura, manierele, spontaneitatea sau originalitatea protagonistei, cât mai cu seamă spiritul realmente efervescent și evanescent al acesteia. Alcătuit din scene de viață (păstrate în memoria emisiunilor televizuale pe care le-a înnobilat, în anii '90, cu prezența ei), dar și cu proiecții subiective ce decurg din spiritul nemuritor al autoarei-personaj, volumul acumulează, introduce și evidențiază - cu răbdare, atenție și aplicație - motive, prezențe, situații, idei, replici din sumedenia de sclipiri care i-au alcătuit tabloul unei vieți cu adevărat fabuloase. Autoarea autoarei o face cu grație și umor, dar și cu rigoare, măsură și un curaj, respectuos față de adevăr și de memoria scriitoarei reale, așezată în rama propriului personaj. Deloc paradoxal, dar evident, entuziasmul admirativ și devoțiunea doamnei Calancea față de doamna Ojog-Brașoveanu sunt impregnate de distincția și bunul gust al eroinei re-create, omagiate, restituite cititorului prin condeiul inspirat al autoarei. Se simte, în paginile cărții, un fluid comun de sensibilitate creativă - acea consonanță spirituală nu foarte des întâlnită între două entități independente, care nu au avut șansa comunicării nici în spațiu, nici în timp... Dar care se regăsesc pe un culoar privilegiat, de cultură și simțire.

Cartea are un ton unic (personal și atrăgător), în perfectă armonie cu verbiajul colorat, plin de expresivitate, umor și eleganță... în care cei ce au apucat să cunoască Personajul o regăsesc, în deplina ei unicitate; celorlalți rămânându-le "doar" revelația descoperirii - ceea ce, să recunoaștem, nu este puțin lucru. Dincolo de adorația autoarei de azi pentru autoarea preferată, de ieri, am simțit o rară și profundă afinitate electivă, așa cum numai firile asemănătoare pot emana, în anumite circumstanțe. Planurile discursului literar, extras din situațiile ficționate ori de viață, sunt completate și modelate de secvențele pur imaginative - un misterios și revelator Domn Ω trimite cu gândul, după cum apare în carte, la un fel de duh călăuzitor; cel care a însoțit-o, a înțeles-o, a ghidat-o și a stimulat-o pe autoarea unei opere literare ce depășește perimetrul celebrelor sale proze polițiste. Și care se constituie într-un tablou complet, incitant, inedit, veridic și atractiv al vremurilor trăite, conservate în operă și lăsate mărturie posterității. 320 de pisici negre înseamnă o fobie tratată cu îndrăzneală ghidușă și umor de către Rodica Ojog-Braoșveanu, acum transferate cu un temerar curaj acolo, în Cimitirul Bellu -"locul de parcare" de la capătul liniei, al multor mari creatori ai culturii române, poate mai norocoși cu toanele istoriei literare.

Cartea - dedicată cu entuziasm și devoțiune - unui idol se citește cu interes, se gustă în fiecare pagină, reprezentând o dreaptă și nobilă pomenire literară. Iar dacă dimensiunea spiritistă - care se mai strecoară printre unele rânduri s-ar dovedi reală - (căci, să nu uităm, și Iulia Hasdeu este tot pe acolo, pe aproape), cu atât mai bine celor ce se lasă seduși de ea, de Ea, de ele...

Citiți un fragment din această carte aici.