Cuvântul traducătoarei - Ca tăietorii de lemne

Adăugare comentariu

• Aștept răspunsurile cu răbdare

  Cristina Gheorghe, 15.05.2025, 00:24

  
  Daniela Stefanescu,traducătoarea acestei opere de mare complexitate ne stârnește curiozitatea in mod abil , întrebându-ne pe noi, cititorii, de ce am dori sa citim o carte cu un titlu inexplicabil si cu un număr obișnuit de pagini scrise intr-un singur paragraf. Daniela continua sa ne stârnească curiozitatea enumerând si alte acte neobisnuite ale lui Thomas Bernhard care si-a refuzat o seama de premii obținute pentru scrierile sale si a lăsat in testament dorința sa ferma ca nici una din piesele sale sa nu fie prezentate pe scenele austriece. Adulat si detestat acest autor extraordinar își va dezvălui misterele si farmecul la lectura personala a acestei cărți ajutați de asistarea la conferința de lansare a cărții sau prin citirea răspunsurilor pomise de traducătoare săptămâna viitoare in aceasta rubrica.
  
  

  răspundeţi la acest comentariu

  Adăugare răspuns comentariu

  
  
  
  
  

  Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

• Fotoliul cu urechi

  Nicole Sima, 20.05.2025, 15:37

  
  Am participat aseară la evenimentul de la Teatrul Act, dedicat scriitorului Thomas Bernhard și nu vreau să spun decât atât: a fost o bucurie intelectuală și umană și am simțit că i-aș invita cu bucurie în casa mea pe toți cei prezenți pe scenă și în sală, iar eu aș face ceea ce știu cel mai bine - să tac și să ascult cu interes.
  Afișul complet avea și numele traducătoarei, dar...
  „sorții” i-au fost potrivnici Danielei Ștefănescu, fiindcă nu a putut ajunge la timp (pur și simplu din pricina unui zbor anulat). La LiterNet găsim acum cuvântul său promis în urmă cu o săptămână. Și CE cuvânt! Daniela nu este numai traducătorul volumului, ea îl analizează, ne trimite la autor, ba chiar și la potențialul cititor. Intrăm în atmosfera bernhartiană chiar înainte de a deschide prima filă a volumului și, desigur, avem certitudinea fidelității față de textul din limba germană, cunoscând calitățile traducătoarei, al cărei palmares nu lasă loc de îndoieli.
  „Fotoliul cu urechi”, acel leitmotiv al lui Thomas Bernhard este și pentru mine o amintire de suflet și mă bucur că cel al familiei Ștefănescu încă există.
  
  

  răspundeţi la acest comentariu

  Adăugare răspuns comentariu

  
  
  
  
  

  Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

• Să plonjăm…în "căuşul" primitor al unei vechi cunoştinţe: “fotoliul cu urechi”…

  Carmen Stoianov, 18.06.2025, 10:24

  
  
  Daniela Ștefănescu, temerara traducătoare a volumului "Ca tăietorii de lemne" de Thomas Bernhard, cultivă suspansul; mai întâi, ne ia “cu zăhărelul”: “Dragi cititori” şi “cu dragă inimă” sunt chiar cuvintele ei de întâmpinare, prin care face manevra acestei introduceri neconvenționale dar profund personale, o introducere în două artticulaţii inegale. Scopul nu este o simplă prefaţare a ceea ce urmează să citim dacă ne încumetăm să o facem, dar îl decriptăm cu uşurinţă: incitarea curiozităţii; din poziţia ei de autoare a textului pe care îl am în faţă, traducătoarea transformă într-o invitație la ineditul dialogcu sinea povestitorului și o explorare sinceră a provocărilor și satisfacțiilor aduse de traducerea unei opere, ea însăşi atât de complexă și controversată…ca să nu mai vorbim şi despre personalitatea lui Thomas Bernhard, cu aura ei de controversă instanntaneu aplicată. Binomul articulaţiilor este “o rafală” la distanţă de şapte zile/o săptămână, corespondentă a “tirului” gândurilor celei care se va substitui, pentru un timp, norului de gânduri ale lui Thomas Bernhard iar eu, dorind să respect acea curgere continuă din "Ca tăietorii de lemne" vă promit să ignor legea paragrafului, adoptând câte ceva din opţiunile trasate de Daniela Ştefănescu. O primă parte ne stârneşte, subtil şi inteligent, curiozitatea prin seria de întrebări incitante şi suspansul deliberat de o săptămână, creând anticipări în mintea cititorilor săi. Stilul bernhardian este captat şi transmis cu naturaleţea pe care i-o recunoaştem Danielei, atunci când îl califică: "bijuteria literară" și când îl descrie, aproape amuzată, dar şi încorsetată de slalomul printre volutele acestui inimaginabil text: "singurul paragraf care se întinde pe 200 și ceva de pagini". Acest literat muzician, prozator şi dramaturg care a stârnit pasiuni nu doar în timpul vieţii sale ci şi după, nemenajându-şi contemporanii, a chemat-o prin condeiul lui aprig, demascând - s-ar putea spune chiar necontrolat, fără pic de diplomaţie…
  Pentru cea de-a doua articulaţie, Daniela Ştefănescu îşi scrutează timpul petrecut cufundată în traducere; dincolo de întrebările pe care şi le-ar fi pus în mod firect, la fel cu oricine căruia îi cade în mână un asemenea volum, pe umerii ei apasă povara traducerii. Deci, temeri, mereu alte şi alte întrebări, ca şi deschiderea către orizontul aventurii într-un volum apreciabil ca dimensiuni raportat la faptul că nu există alineate, dialoguri sau spații goale, atât de necesare într-un cadru obişnuit, tocmai pentru a pregăti şi a atrage publicul.
  Categoriile de public îi sunt clare Danielei, care enumără doar două “albii” principale, asemenea unor fluvii de gând, de aşteptări, de aprecieri: 1 – "cei care nu se uită după spațiile goale dintr-o carte, ci după cele umplute cu text, cu tâlc" și 2 –"admiratorii marelui scriitor Thomas Bernhard". Dacă adăugăm şi existenţa celor definiţi drept "iubitorii de cancanuri vechi", distingem nota de umor și natura provocatoare a acestei cărţi, în care cineva ori se uită, ori s-a uitat pe gaura cheii şi a făcut-o înainte de a se instala, confortabil, în ceea ce autorul desemnează ca fiind "Ohrensessel" – tradus imediat literal, cu bucuria recunoaşterii forţei lui magnetice, ca “Fotoliul cu urechi”, piesă de mobilier atât de dragă traducătoarei. Ca o paranteză, pe care Daniela o şi face – deci o voi face şi eu! – fotoliul cu urechi i-a însoţit copilăria; pe el s-au aşezat nu doar părinţii şi fetiţa cu ochi cercetători, nu doar mari perosnalităţi ale culturii noastre, nu doar împătimiţi ai scenei ci, mai ales poveşti şi mângâieri, pupicul de noapte bună şi câte şi mai câte jucării ce prindeau viaţă nopţi la rând… Aţi simţit şi voi bucuria traducătoarei la regăsirea fotoliului copilăriei ei? Dacă nu, tot ea ne invită să-i citim textul publicat pe acestă temă, în acelaşi cuprinzător şi de amintiri păstrător LiterNet.
  Dar “Fotoliul cu urechi” mai are un rol: o face să-şi deschidă ea însăşi sufletul şi să se identifice cu personajul fără nume care îl ocupă şi care vorbeşte sau gândeşte despre mereu alte şi alte personaje cu sau fără nume! Prilej de scandal, nu-şi aşa?! Da, dar şi sinceritate brutală, surprinsă de traducătoare în acest imposibil de definit efort pe care s-a încumetat să-l facă, susţinută de prietenia celor care cred în ea. Talentul Danielei Ştefănescu nu doar depăşeşte obstacole aparent insurmontabile, în faţa cărora mulţi s-ar fi dat (dacă nu s-au dat deja!) bătuţi, ci plonjează în profunzimea jocurilor minţii unui autor ce nu cunoaşte sau desfide rigorile propriei cenzuri, reuşind ca – prin susţinute avalanşe de intrări şi ieşiri la suprafaţă (cum ai face-o ca pentru a respira între reprize de scufundare, chemat de mirajul adâncuri) – ne face părtaşi la dilemele şi deciziile luate pe ideea captării esenţei textului original, cu întreaga lui semantică! Cum o face? Cu emoţie, nefiindu-i frică de “repetarea repetiţiilor” care abundă în acest text căruia îi conferă acea melodicitate ce există în zarea lui sonoră în limba germană. Necunoscând limba decât la nivel de dorinţă, dar în realitate la sub-sub-sub-ceea-ce-ar-fi-permis, nu pot decât să ader la păreri avizate, deja expuse sub semnături în care cred. Dar iată. fac şi eu încă o destăinuire: cel mai mult mă încred în poveştile adânc tâlcuite de “Fotoliul cu urechi” către care îndrăznesc să privesc, prin oglinda timpului, surprinzând în ecart o scriitoare şi o traducătoare de forţă, marcă şi vocaţie, cu înaltă spiritualitate şi standarde la fel de înalte: prietena mea şi – sunt sigură – a multora din cititorii operei sale, DANIELA ŞEFĂNESCU.
  
  P.S. Ca muzician nu pot să nu rezonez la ideile de crescendo sau de melodicitate, pe care ni le pune în faţă textul Danielei Ștefănescu, un text care, pe lângă faptul că informează, stârnește interesul și pregătește cititorul pentru o experiență literară neobișnuită, în care se îmbină şi emoţia adusă de referințele personale.
  
  
  

  răspundeţi la acest comentariu

  Adăugare răspuns comentariu

  
  
  
  
  

  Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

• De pe scaunul de plaja in loc de fotoliul cu urechi

  Daita Serghi, 01.04.2026, 10:34

  
  Am primit cartea cu dedicație de la traducătoare să o citesc “stând comod pe canapea sau în fotoliu (cu sau fără urechi)”. Dar asta e mai greu posibil în viață intensa de zi cu zi și nu știam când voi avea ocazia să o citesc. Acel moment de “flow” a venit într-o vacanță la mare și, deși fără canapea sau fotoliu (cu sau fără urechi), având ore de petrecut la plajă s-a potrivit perfect. Nu știu dacă eu mă aflu în vreuna din categoriile de cititori sau nu - doar am primit cartea cadou și nu am cumpărat-o - dar de citit am citit-o dintr-o răsuflare! Acum mă gândesc ca ar trebui sa o recitesc și sa o iau mai încet pentru a savura și retrăi modalitățile prin care autorul a exprimat (și traducătoarea a redat) ceea ce a avut de exprimat…
  
  

  răspundeţi la acest comentariu

  Adăugare răspuns comentariu

  
  
  
  
  

  Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

Adăugare comentariu