Strop și Pic își caută ploaia

Citiți un cuvânt introductiv al acestei cărți aici.



Fragmente din textul vorbit de personaje:

POVESTITORUL (pregătindu-se să înceapă POVESTEA): De câteva zile bune, simt cum o nouă VESTE-POVESTE îmi dă târcoale și mă însoțește peste tot, ca o umbră. Nu e deloc ca toate celelalte; nu are Zmei, Dragoni, Balauri, Vrăjitoare sau vreo altă înfricoșătenie. Este despre bucuria de a avea prieteni care să te susțină, să-ți aline tristețea și să-ți alunge norii.

Am spus să alunge norii? Nu-nu, asta nu... pentru că, de fapt este chiar despre nori, natură, tărâm de basm și... timp berechet pentru visare. În ea își au locul doi frați mici, așa ca voi, care s-au rătăcit și își caută drumul spre casă. Din nou: NU-nu-nu! Nu vă grăbiți să credeți că ar fi Hänsel și Gretel! Nici pe departe! Sunt nimeni alții decât STROP și PIC, copii ai Ploii de Primăvară. (către public; întrebător, contrariat): Ce fețe uimite!?! Cum adică: vreți să cred că nu-i știți?!? Că n-ați auzit de ei?!? Haaaida-de... Ei, asta-i bună! Cum să nu!?! Ba chiar îi cunoașteți "muuuuult prea bine": de câte ori nu v-au mângâiat obrajii ba chiar... ați încercat să alergați și să săriți asemenea lor; v-ați și udat încălțările și ciorapii... iar strănutul care v-a dat de gol a putut fi îndepărtat doar de medicația ce nu dă greș niciodată: privirea blândă a mamei, mângâierea ei pe frunte, un pupic-mic și... o ceașcă aburindă de ceai aromat.


Acum, STROP și PIC sunt triști și lacrimi le brăzdează obrajii. De pe fața lor a dispărut orice urmă de veselie iar din suflet - orice dorință de joacă. De ce?

O vom afla doar dacă intrăm în POVESTE iar asta se poate face numai pășind pe Calea înstelată a unui "A fost odată... "
..........................

POVESTITORUL (neîncrezător): Ehehehei... (cu convingere): Sigur că știți! Iar VESTEA-POVESTEA noastră începe așa: (reluând firul POVEȘTII):

Într-o frumoasă dimineață de primăvară, câțiva Norișori-copii: albi, pufoși și jucăuși peste măsură, desenau pe pajiștea unui munte un joc de umbre. Zărindu-i, Zefirului - care adia alene - i-a venit ideea să încerce un nou model de puzzle și astfel, Norișorii cel albi s-au prins în dans.

Curios, un Norișor de Ploaie s-a apropiat și a privit de după draperia de brazi. Pentru că abia trecuse pe deasupra mării, era încărcat cu bogăție de vapori, ce dormeau liniștiți, înveliți în moliciuni noroase.

Furat de magia jocului, micul Nor de Ploaie nu și-a dat seama că, încărcat - așa cum era, nu va mai fi la fel de ușor ca ceilalți când, deodată, a simțit cum o ia în jos și atinge vârfurile brazilor. Câteva dintre ele, mai înalte, i-au desprins una din bucle, care s-a agățat în păienjenișul de ramuri, muguri și ace ascuțite (RAINMAKER).

De aici, din bucla lui, au pornit pe neașteptate, în aventura vieții lor, două picături de ploaie: cei doi frați cu care vom face imediat cunoștință: copiii Ploii de Primăvară - STROP și PIC (RAINMAKER)...

..........................

POVESTITORUL (reluând firul POVEȘTII): Pentru prima dată în viață, STROP și PIC erau tare speriați iar Norișorul lor nu dădea vreun semn că ar dori să revină pe vârful de munte. ZÂNA MUNTELUI le-a înțeles spaima singurătății și s-a hotărât să intervină.

(ZÂNA MUNTELUI apare din mijlocul unui strat de flori, prin deschiderea corolei de Lalea Imperială, floare aflată în centrul acestuia).
CLOPOȚEL (Figurație: gestică enunțiativă; sunet cristalin de clopoțel, freamăt în rondul de flori).
ZÂNA: Mulțumesc, CLOPOȚEL.
CLOPOȚEL (Figurație: gestică enunțiativă; reverență, freamăt în rondul de flori).
ZÂNA (către STROP și PIC): Salut! Nu v-am mai văzut pe-aici, pe tărâmul meu de basm. Sunt ZÂNA acestui Munte. V-aș putea ajuta cu ceva?
PIC (cu ochii în pământ, total nedumerit): Nici nu știu cum să încep...
ZÂNA (zâmbind): Cu începutul; vreau să spun: cu prezentările. Eu v-am spus cine sunt; acum e rândul vostru.
STROP (luându-și inima în dinți): Suntem doi frățiori... doi picuri de Ploaie. Ni se spune STROP și PIC pentru că atunci când plouă, ne place să facem "Pic-pic-pic" dar și puzderie de "Stropi-stropi-stropi", care de care mai săltăreți (precizând, mucalit): în ce mă privește, prefer stropii! (reia explicația): Toți se bucură și cântă: "Ploaie, ploaie călătoare... " sau "Cărămidă nouă / Dă, Doamne, să plouă!"
ZÂNA (zâmbind amintirii): Da-da-da, le știu; am învățat cântecele astea, la Grădinița Zânelor și a Elfilor, cea de pe Calea Curcubeului. Dar ce căutați aici, sunteți în excursie?
PIC: Dormeam în Norișorul nostru, cel al Ploii de Primăvară și aveam un vis frumooos... da' frumos-frumos de tot - cel mai frumos vis posibil când, deodată, din moliciunea pernelor de Nor ne-am trezit într-un păienjeniș ascuțit și ne-am rătăcit de ai noștri... de celelalte picături de Ploaie... (cu jumătate de glas): Ne-ar putea ajuta cineva?
ZÂNA: Asta mi-e menirea. Cum nu văd Norișorul vostru pe-aici iar puterile mele încetează dincolo de Munte, pot doar să vă fac cunoștință cu unele viețuitoare care ar putea ști pe unde v-o fi Norul.
STROP și PIC (neîncrezători): Vor dori să ne ajute?
ZÂNA: Aici, pe tărâmul meu de basm suntem doar prieteni și ne ajutăm din răsputeri. Nimeni nu are voie să-și piardă speranța! Pentru că unirea face puterea - cu toții sunt învingători! Să privim cu atenție în jur (culege de jos, din stratul de flori, o Zorea cu corolă alungită, de forma unei pâlnii care îi va servi drept ochean și privește prin el), printre ierburile și florile muntelui; este posibil să le aflăm...
CLOPOȚEL (Figurație: gestică enunțiativă; sunet cristalin de clopoțel, freamăt în rondul de flori).
ZÂNA (privind prin ocheanul-Zorea): Gata! Am găsit: DOMNUL MELC!

.......................................

STROP (respectuos, cu speranță): Bună ziua, DOMNULE MELC, sper că vă place Ploaia.
DOMNUL MELC (uluit): I-auzi la el! Ce mai vorbă! Dar de pe ce Planetă veniți, măi, frate?!? (explicând pe ton didactic): Oricine știe că-mi place Ploaia (enumerând pe degete, ține cu atenție socoteala): poate fi de Primăvară, de Vară și deee (ezită)... asta... cum îi spune?! Na!... (înciudat, cu palmele în forfecare pe verticală): Na, c-am uitat!... (brusc se luminează, fericit și, ridicând un deget în aer): Ba nu, uite că tocmai mi-am amintit... (admirativ, depărtând brațele, ca și cum ar cuprinde întreaga frumusețe a naturii): de Toamnă... (scurtă pauză, apoi schimbând tonul și gesticulând disprețuitor): Cea de iarnă, aia cu fulgi, țurțuri și ger... cââât cuprinde... - o știți și voi, cred: îi zice Nin-SOARE... Hmmm... Ce să zic?! (ironic, apăsat): De unde SOARE - în timpul IERNII?!? Vezi, până și ea știe că nu-i ca celelalte!... Ei bine, oricât de (vorbind afectat): pufoși ar fi fulgișorii ei și oricât de... "la ultima modă" le-ar fi design-ul... (revine la tonul normal, hotărât): În mod cert - nu-i de mine! (înfrigurat): Mă trec fiorii doar când mă gândesc: Brrrr! Mă îngheață... (concesiv): Dar pe celelalte (rapid): le aștept cu nerăbdare. Mă rog, ce mai tura-vura... acum fiind... (privind în jur cu satisfacție):... în sfârșit: Primăvară, aștept cu nerăbdare prima ei Ploaie. (clar, hotărât): Dacă aveți idee când vine, vă rog din suflet: nu uitați să-mi dați de știre!
POVESTITORUL (reluând firul POVEȘTII): Deziluzionați, STROP și PIC dau să se retragă, dar ZÂNA îi oprește cu un gest.
ZÂNA (intervine pentru a-i încuraja): Eeei?! Da' ce-i cu fețele astea lungi? După o primă încercare v-ați și descurajat?!? Ce, scrie undeva că toate trebuie să aibă succes deplin și imediat?! De aceea se și cheamă "încercări": sunt pași care pot fi reușiți mai mult, mai puțin sau deloc; nu e o regulă. Important este că numai din încercări învățăm ce TREBUIE dar, mai ales (apăsat): ce NU TREBUIE făcut. Ia să întrebăm pe cineva care are și avantajul anilor și ceva mai multă înțelepciune: pe MOȘUL MELC, pe care îl văd acolo (se uită prin ocheanul-Zorea), luptându-se cu frunzele acelea lunecoase... [În scenă se aude: FÂȘȘȘȘȘ, FÂȘȘȘȘȘ, FÂȘȘȘȘȘ - imitându-se astfel zgomotul făcut de MELCUL care se strecoară printre frunze.]

.........................

STROP (respectuos): Ce zi frumoasă, nu-i așa, distinsă Doamnă UZĂ-RUZĂ-BUBURUZĂ?!? Dumneavoastră aveți idee, cumva, cam pe când ar putea da, pe-aici, prin împrejurimi, vreo Ploaie?
BUBURUZA (i-o taie scurt): Subiectul nu mă pasionează defel, dar vă pot asigura că ploaia următoare (apăsat): Si-gur, da'... ce spun eu?! Mai mult ca sigur... (apăsat, silabisit): SI-GUR, SI-GUR DE TOT - VI-NE! (concesiv, ca pentru sine): N-o fi având altă treabă... (brusc enervată, cu năduf): Parcă-i un făcut: nu mai scăpăm de toate Ploile cu care vine Primăvara asta... (concesiv, mers afectat, ca pe catwalk): În plus, în ce mă privește, n-am deloc ținută adecvată pentru Ploaie... nu m-am pregătit de nicio culoare, că nici măcar nu s-a făcut anunțul ce se poartă sezonul ăsta. N-am prins reducerile... am ratat și zborul spre Paris, New-York și... orașul acela cu nume muzical... cum îi zice... (spre culise, autoritar): Maestro, un ton, vă rog! (în timp ce fredonează când o cvintă descendentă, când o cvartă ascendentă, gesticulează cu mâinile și degetele, sugerând direcția, parcă ajutându-se): MI-LA (vocea capătă personalitate de "Divă"; se simte pe scenă, în lumina reflectoarelor; gesturi "în ton" cu atitudinea... cântă pe tonuri diferite, încercându-le): MI-LA, MI-LA,... ah, da! (unduit, oftând, cu accent anglicizat pe ultima silabă, pe care o prelungește voit, auzindu-se un lung glissando descendent: "năăăăău"): MI-LA-NO! (redevine sobră, la obiect): Fără supărare... mă-nțelegeți: după cum se știe: Gusturile nu se discută... Și... nici preferințele... mai mult sau mai puțin "acvatice".
POVESTITORUL (reluând firul POVEȘTII): Așadar, nici de această dată STROP și PIC nu au avut noroc, dar nici nu au dezarmat; ZÂNA îi asigurase că pe Muntele ei se află multe vietăți și era posibil ca măcar una dintre ele să îi poată ajuta.
..........................

[În scenă se rostogolește un joben în miniatură. Exclamații de uimire].

POVESTITORUL (uimit și el, se adresează autoritar celor din culise): Hei, STOP-JOC! STOP-JOC! Nu se poate așa ceva! Alo, Recuzita! Sunt depășit de situație: nu era prevăzut în scenariu! Îmi spune și mie cineva ce se întâmplă sau aflu mereu ultimul?!? (ca pentru sine, bombănind): Când ți-e lumea mai dragă, apare câte una "nefăcută". Eu aici sunt cu treabă: am de spus o POVESTE și n-am pic de liniște. Nu poate rămâne așa! (ca pentru sine): Trebuie să investighez (autoritar, către PIC): Tu, de colo! Poți să-mi spui ce caută asta aici? Că doar n-o fi căzut din vreun brad!
PIC (mirat): Sunt la fel de uimit și fără glas. (dă ocol jobenului, privindu-l cu luare aminte și, dintr-o dată luminat, concluzionează doct, apăsat, privind cu subînțeles): Nu e "asta", ci e "ăsta" că, după cum se vede... e un joben.
POVESTITORUL (persiflându-l): Mda... Vaaai, da' câtă perspicacitate! (i-o taie, scurt): Mersi, asta văd și eu. (sarcastic): Felicitări! (luându-l peste picior): Ce să zic... ai dezlegat marele mister!... (ia jobenul în mână și îl cercetează pe toate părțile; către public): Mda, are dreptate: joben negru, lucios... (îl șterge cu mâneca, ținându-l cât mai departe de față; cu dispreț)... și plin de praf... (către public): Buuun, care va să zică, ne-am lămurit... (către STROP, testându-l): Ei, tu de colo... mutulică... pisica ți-a mâncat limba?!? Nu spui nimic?!? Dacă e... (afectat, accent anglicizat): "JO-BEN", (rapid, zâmbind cu gândul la răspunsul pe care îl așteaptă): ce ne spune nouă asta?
STROP (scărpinându-se pe după ceafă, vădit încurcat): Păi, știu și eu... ce să ne spună?!? (simplu, plat, strâmbătură și gestică expresivă): Un joben... atâta tot!
POVESTITORUL (luminat brusc, luându-l peste picior, bătându-i ritmic cu arătătorul pe frunte și silabisind): Că pe-a-ici tre-bu-ie să fi-e și-un ie-pu-re (apăsat): Asta spune! 'Nțeles?!?... "Elementar, dragă Watson, elementar!"... Pe-asta o știai?!? Dacă-i JOBEN, e și IEPURE (mormăind, ca pentru sine): Și reciproca ar trebui să fie la fel de valabilă. (către public, căutând aprobare): Dacă-i IEPURE... să căutăm JOBENUL, nu-i așa?!? (către STROP și PIC): N-ați fost niciodată la CIRC? Mă rog... (dă din mână a dezamăgire): Uite la mine... cu cine m-am trezit și eu să vorbesc: cu doi picuri de Ploaie... (concesiv): Sigur că n-ați avut cum să mergeți...
CLOPOȚEL (Figurație: gestică enunțiativă; sunet cristalin de clopoțel, freamăt foarte puternic în rondul de flori. Surpriză totală pentru toți cei prezenți).

[În scenă apare gâfâind IEPURELE ALB, împingând un Cadran de ceas; în mod cert, sarcina îi depășește puterile. Frac negru sau imprimat cu cireșe roșii și frunze verzi (câte un fruct, grup de două sau buchet), mănuși albe; din buzunare îi ies tot felul de ceasuri pe care, înfrigurat și vădit nemulțumit, le tot cercetează; pe spate, ca un rucsac, poartă un "Ceas cu cuc" stricat (figurina atârnă în afara lăcașului, pe un arc; din când în când se aude câte un "Cu-cu!" vădit dezacordat)].

IEPURELE ALB (gâfâie, se șterge de sudoare; cu năduf): Uuufff! Că taaaare greu mai e de urcat muntele ăsta! Nu găsesc nicio ușă, pe nicăieri... Și sunt așa de grăbit. De-un timp bun până și ceasul a încetat să mai ticăie (cu milă): cred că nu i-o fi fost ușor nici lui (ascultă, cu urechea lipită de cadran): Na! ZE-RO ticăială! (plângându-și de milă): Îmi ținea și mie de urât cineva... sau, mă rog... ceva!
POVESTITORUL (către public autofelicitându-se): Phiii! Da' câtă dreptate am avut! (către IEPURELE ALB): Eram sigur c-o să apari. Bine-ai venit! (nedumerit): Da' ia spune-mi și mie, cum de-ai încăput tu, ditamai Iepurele Alb într-un... joben negru atât de mic?!? (mirat, sucește jobenul pe toate părțile).
IEPURELE ALB (îl ignoră, de parcă nu l-ar vedea): Vai, cât sunt de grăbit și nici nu știu cât e ceasul! Da'... pe unde-or fi ușile pe-aici, prin vârf de munte?!?
ZÂNA (împăciuitoare; a înțeles despre ce e vorba): Bună ziua, dragă IEPURE ALB. Văd că te-ai rătăcit și tu, la fel ca dragii noștri STROP și PIC.
IEPURELE ALB (a auzit doar un singur cuvânt din cele spuse de ZÂNĂ; îl repetă, din ce în ce mai îngrozit): Rătăcit? Rătăciiit?! M-am rătăcit?!? Ce mă fac?!? (se uită în jur, vede ZÂNA, FLUTURII, îi vede pe STROP și PIC și se retrage speriat în spatele Cadranului): Nu-nu-nu-nu, nu-s aici, nu-s deloc, da' deloc nu-s aici! (cu speranță în glas): Nu-i așa că nu mă vedeți?!? (zorit): Vai, da' ce grăbit sunt! N-am timp, n-am timp niciun pic! O să-ntârzii și te pomenești c-o să pierd Cadrilul! Ce mă fac, ce mă fac?!?
ZÂNA (la fel de prevenitoare și împăciuitoare): O cauți pe ALICE, nu-i așa?!? (Din spatele cadranului, IEPURELE ALB dă din cap aprobator). Doar că n-ai cum s-o găsești; (explică): în mod sigur ai încurcat poveștile. Locul tău e în ALICE ÎN ȚARA MINUNILOR - ori aici este o POVESTE MUZICALĂ pentru copii: VESTEA-POVESTEA STROP și PIC ÎȘI CAUTĂ PLOAIA. O cauți degeaba pe ALICE. N-ai cum s-o găsești și n-ai cum să-ți găsești nici vizuina...
IEPURELE ALB (ieșind de după cadranul ceasului, cercetându-și ceasurile și debitând grăbit): Vai! Se-ntâmplă o grozăvie dacă nu reușesc. Ajutați-mă! N-am nevoie decât de cineva care să repare ceasu' ăsta. Da' repede-repede de tot, că-s foarte grăbit. Ce mă fac dacă ALICE mănâncă prăjitura sau dacă ratează intrarea în vizuină, dacă n-ajunge la timp la Ceai ori la Cadril sau dac-o găsește Regina Cărților de Joc. Nu-i timp, nu-i timp, nu-i timp niciun pic...
POVESTITORUL (către public, mucalit): Auzi la el: "niciun pic." Doar... PIC?!? Pe STROP... l-ai uitat?!? (revenindu-și): Ei, și-acum... Gata cu gluma! După cum se vede, IEPURELE ALB iar a încurcat vizuinile (pe loc îi vine o idee): Să-i dăm o mână de ajutor, cu toții, că de-asta suntem aici! De acord?!? Ce stați?!? (face ordine; autoritar): Și voi, FLUTURII, atenție la mine: nu mai sunteți nici GRĂDINARI, nici HOINARI, sunteți (ordonând militărește): CEA-SOR-NI-CARI! S-a-nțeles? (amuzat): FLUTURII CEASORNICARI - (bucuros de propria realizare): Iaca poznă, că mi-a ieșit. Ba mai mult: rimează! Ia să-l teleportăm noi acum pe domnul IEPURE ALB în povestea lui și să reintrăm cât mai repede în POVESTEA noastră! Repede că... nici eu n-am timp! (ordonând militărește): EXECU-TAAAAA-REA!

Exemple extrase din versurile cântecelor:

1. CĂTRE CALEA ÎNSTELATĂ A UNUI "A FOST ODATĂ... "
Peste șesuri, munți sau văi,
Se-aștern minunate căi.
Fiecare te îndeamnă
Să o iei pe ea în seamă
Și te pun la încercare:
Dintre toate, știi tu care
Este calea înstelată
Către-acel "A fost odată...?"
Tot cântând
Și încântând,
Ea te poartă sus, pe creste,
Înspre plaiul de poveste.
Spune drept: vrei să pășești
Pe calea către povești?
E calea ce te va duce
Din trei pași...
... spre o <b>>răs-cru-ce.nobr>
Și va trebui să-ți faci
Socoteli pe flori de maci
Sau pe orice altă floare
Care se răsfață-n soare:
Să-i numeri petalele
Și să-ntrebi izvoarele
Dacă știu cum frunzele
Stau la sfat cu razele
Sau de știu, cumva, cuvântul
Pe care-l îngână vântul...
Știi acuma care este
Calea scurtă spre poveste?

2. PLOAIA
Mă întreb: "Pe unde zboară
Ploaia care-a fost aseară?"
E pe deal... O fi-n câmpie...
Pe-o colină...
Cine știe...?!?
E pe deal... O fi-n câmpie...
Pe-o colină...
Cine știe...
Ploaie, ploaie, strop și pic,
Mai întârzie un pic!
Nu veni-n această zi...
Mi te roagă mulți copii!
Sus pe cer, norii zburdau,
Cu Zefirul se jucau.
Despre ploaie - niciun gând.
La fel era și pe pământ,
Unde foarte mulți copii
Se jucau de zor. Îi știi...
Nu voiau să vină ploaia,
De aceea, se rugau:
Nu vrem nori! Vrem cer al-bas-tru!
Și-o pală de vânt măiastru.
Ploaie, ploaie, strop și pic,
Nu te supăra, îți zic,
Că e bine ca să știi:
Te-așteptăm în altă zi!

3. DOMNUL MELC
Domnul Melc a meșterit:
O căsuță și-a zidit.
Ieri - și-a pus-o în spinare,
Astăzi - pleacă la plimbare.
Dacă-l întâlnești prin iarbă,
Să îi lauzi căsuța albă
Învârtită, răsucită
Și cu artă dichisită.

4. MOȘUL MELC
Stă un Graur pișicher
Și privește-un Melc stingher
Care-ncearcă și se zbate
Să-și poarte casa pe spate,
Când pe pod de frunze trece;
Lunecoase toate zece...
El se-ntoarce, se-nvârtește...
În sfârșit, chiar izbutește
Să se-agațe mai cu spor
De un fir mic de mohor.
"Unde te grăbești, măi, vere?
Unde mergi? "
"Unde-am plăcere!"
Merge-ncet, e necăjit
Că nimeni nu-i fericit
Când casa i se-nclină
De parc-ar fi balerină.
Nu-s ca tine zburător
Să tot sar într-un picior.
Aș vrea aripi, măi vecine,
Să pot dănțui ca tine
Că ești mai înalt... iar eu
Sunt mai mic de felul meu.

5. BUBURUZA
În frunziș, o Buburuză
Stă pe gânduri și se-amuză;
Plănuiește cum să zboare
Fix... pe floarea de Cicoare.
Dar pe când gândea mai bine
Vede roiul de albine
Care dă târcoale florii
Și-au cuprins-o toți fiorii.
Mica noastră Buburuză
De acum e chiar ursuză
Fiindcă planurile ei
Sunt... pe Apa Sâmbetei...
Tot gândește Buburuza
Și găsește grabnic scuza:
Nu mă inspiră Cicoarea!
Are prea... "albastră" floarea...

Citiți un cuvânt introductiv al acestei cărți aici.