Intro
În perioada mai - iunie 2025, s-a desfășurat la București programul educațional Dar eu? - Ateliere de autocunoaștere prin scris, dedicat trupei de teatru de adolescenți Brainstorming.
Trainerii atelierelor, Mihaela Michailov (scriere dramatică), Oana Răsuceanu (creative writing), Ana Agopian (scenaristică) și Mihai Munteniță (actorie), i-au ajutat pe participanți să facă o adevărată călătorie creativă, de la prima idee scrisă pe o hârtie goală până la prezența pe scena unui teatru, într-un spectacol jucat de ei, după propriile texte.
LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.
Ionuț Dobrin - 17 ani,
clasa a XI-a, Colegiul Național Bilingv George Coșbuc
Autobiografia în 50 de cuvinte și o minciună
Am avut multe porecle la viața mea. Tata mă striga pițigoi, mama îmi zicea puiuț, prietenii mă strigau Dobrin, iar rudele Sebi. Ionuț sunt de puțin timp, însă, pentru prima dată în viață simt că lucrurile se așază. Îmi place de Ionuț, nu în totalitate, dar e ok. Îmi place că are un țel, îmi place că are oameni demni de el în jurul lui și îmi place că viața lui acum nu mai este condiționată de alții.
M-am gândit mereu că dacă ar fi să fiu orice altceva sau altcineva decât sunt aș fi...
Messi. Cel mai bun fotbalist din toate timpurile, bani mulți, familie frumoasă. Uneori mă gândesc ce probleme ar putea să aibă un om ca el. În orice caz, mi-ar plăcea să le am.
Ciudat! Nu credeam că mi-e frică să...
dorm când sunt singur acasă. Mâine trebuie să mă trezesc devreme așa că-mi trag plapuma pe mine, verific ca nu cumva să am picioarele descoperite și închid ochii. Cineva se uită la mine. Deschid ochii, dar nu mai e acolo. Dacă aș putea să dorm cu ochii deschiși ar fi perfect.
Un drum
E plin de pipi peste tot. Dacă nu-mi ia mama lego fac pipi pe mine. Dacă sunt lăsat singur acasă fac pipi pe mine pentru că mi-e frică să mă duc la baie. Acum am infecție urinară și fac pipi pe mine fără să vreau neapărat, doar că nu mă pot ține. Mama mă ceartă într-o zi așa că gata, trebuie sa mă fac băiat mare.
Stau cu tata și cu Bianca acum. Bianca e cu 7 ani mai mare decât mine și nu vrea să se joace cu mine. Stăm în aceeași cameră, dormim în același pat, deci dacă am eu chef să ne jucăm n-are de ales. Mama vine doar în weekend-uri și în vacanțe. Mereu când vine îi dau o felicitare în formă de inimă pe care scriu poezii. Când n-o aștept pe mama scriu pentru Gazeta matematică. Când nu fac nici una nici alta, sunt în spatele blocului cu copiii. Când sunt fetele pe afară ne jucăm cu păpușile. Când ies băieții, ne strecurăm prin gard, pe sintetic, și jucăm fotbal până seara. Poate să fie zăpadă de un metru, noi tot acolo suntem. Până nu vine tata după mine nu mă duc acasă.
Ne-am mutat toți la București înainte să-i spun Ioanei că îmi place de ea. Pentru prima oară am camera mea sau, mai bine-zis, sora mea are camera ei. Degeaba, că oricum mă culc la ea în cameră dacă mi-e urât. Cu prietenii mei de la Pitești nu prea mai țin legătura pentru că mi-am făcut alții. Mi s-a schimbat gustul, nu mai pot mânca ouă și pui; au gust de stricat. Nu vreau să treacă nimeni altcineva prin asta, așa că port mască peste tot și mă uit urât la toată lumea care nu o face. Citesc cărți despre politică, militez pentru drepturile tuturor minorităților (pe internet) și sunt foarte atent la ce cuvinte folosesc. Vreau să schimb lumea și ăsta e doar începutul.
Mama și tata au divorțat. De fapt nu prea s-au înțeles niciodată. Mai mult au stat separați decât împreună. Stau cu mama acum, dar de data asta am ales eu, nu ei. Soră-mea s-a mutat la gagică-său și ne vedem rar. Oricum, nu prea stau pe acasă. Merg la teatru, fac escaladă, mă văd cu prieteni. Orice, doar să-mi ocup timpul. Acasă simt că nu fac nimic. A, am și uitat, am intrat la liceu. La prima opțiune din cele 470. Mă duc la liceu ca la benzinărie.
Mă întorc cu metroul de la facultate. În sfârșit stau singur. E minunat. Am două iaurturi expirate în frigider și o bere. Mai bine îl scot din priză, poate mai economisesc și eu ceva. Mai vine vecina din când în când cu o oală de ciorbă și îi zic bogdaproste. Și nu că n-aș avea de unde, doar că nu prea trec pe aici. Toată ziua ba la teatru, ba la facultate. Nu zic că nu-mi place, dar nu e cum mi-am imaginat. Totuși muncesc, am un vis și nu mă las până nu-l împlinesc.
Am terminat filmările la emisiune. Nici nu simt că am muncit. Aproape am terminat și casa, mai e niște mobilă de venit și putem să ne mutăm. Eu, soția, băiatul și pisica. Ne pregătim de clasa întâi, dar nu e foarte entuziasmat. A zis că-i ajunge clasa 0. Maică-sa îi tot zice că fără școală nu faci nimic. N-ai ce să-i faci, dacă lui îi place la fotbal, treaba lui. E băiat deștept, se descurcă el. Într-o săptămâna e ziua lui și i-am promis că mergem în Barcelona la meci. Ciudat, parcă nu vreau să plec, îmi place acasă.
Nu știu nici ce zi e, nici în ce casă sunt. Parcă sunt în toate, dar în nici una în același timp. Din bucătăria de la Pitești ies în sufrageria de la tata, apoi intru în baia de la mama. Cumva ajung în camera lui fi-miu. Stă în pat și se joacă cu lego. N-apuc să mă apropii că sunt deja în altă cameră. Văd o asistentă cum se apropie de mine și mă întreabă dacă m-am scăpat iar. Îi zic că nu, foarte încrezător, și nu înțeleg de ce nu mă crede. Mă ridică în picioare și îmi schimbă scutecul și așternuturile. Era plin de pipi peste tot.
Ce mi-au zis oamenii să schimb la mine
La doi ani mi-ai zis tu ceva acolo, dar n-am înțeles ce. De abia ani mai târziu am înțeles că te rugai de mine să nu mai fur paharele de bere ale oamenilor de pe plajă, ca să le golesc și să pun nisip în ele. Poate că dacă aveam și eu o găletușă ca toți copiii nu mai suferea toată Mamaia.
La șapte ani mi-ai zis să nu plec din spatele blocului ca să nu mă căutați iar prin tot Piteștiul. Dar eu sunt băiat serios, știu cum să traversez strada, am grijă la câini. Și până la urmă, unde să merg cu bicicleta în spatele blocului?
La 11 ani mi-ai zis să mai stau și pe acasă. Stau și pe acasă. Temele le fac acasă. La desene tot acasă mă uit. Nu pot să mă joc fotbal în casă, deși am încercat și oglinda nu a fost prea fericită. Cu mamaie tot în casă stau că îi e greu sa iasă afară. Astăzi am făcut progrese cu ea. La ultimul test a luat nota 9. Ea zice mereu că nu îi trebuie, că a făcut 2 clase și că e prea târziu să mai învețe ceva, dar eu nu cred că e adevărat. Dacă continuă tot așa, în scurt timp o să știe și împărțirea. Dar destul cu asta că mă cheamă copiii la joacă. Astăzi mergem la casa aia bântuită din pădure.
La 14 ani mi-ai zis să mai ies și eu din casă. Să nu mai stau atât pe calculator, să mai las dracului telefonul. Să-mi fac prieteni, să mai slăbesc. Câte nu mi-ai spus. De când ne-am mutat la București totul a fost cam ciudat. Mi-am făcut prieteni la școală, dar n-am avut timp să ies pe afară cu ei că a venit pandemia. Na, că ai vrut să stau acasă. Acum parcă n-aș mai ieși. N-am de ce.
La 17 ani mi-ai zis că sunt cel mai bun fiu pe care l-ai avut vreodată. Mă rog, ai avut unul singur, dar așa ai simțit tu să-ți arăți afecțiunea. Mă bucur că pot în sfârșit să-ți spun să schimbi ceva. Și ți-am zis să o iei mai ușor. Să nu mai pui atâta presiune pe tine și să te lași să experimentezi. După ce te-ai despărțit de tata ai tot încercat lucruri care poate nu ți-au ieșit, dar e bine că îți permiți să faci asta, și te susțin.
La 25 de ani mi-ai zis că îți pare rău. Că n-ai avut încredere în mine când ți-am spus ce vreau să fac. Că ți s-a părut o prostie la început, o joacă, ceva care o să-mi treacă. Ți-a fost frică să nu-mi ratez viața. Ți-a fost frică să nu te doară, prin mine. Mi-ai mărturisit că nu ai știut cum să fii lângă mine fără să mă controlezi. Că ai confundat grija cu frica.
La 40 de ani nu mai e vorba doar de mine. Am și eu un copil căruia îi spun aceleași lucruri pe care mi le-ai spus tu. Și, culmea, încep să te înțeleg mai bine abia acum. Îmi văd copilul cum se îndepărtează, cum încearcă să fie mare, dar încă se uită înapoi să vadă dacă sunt acolo. Așa cum făceam și eu cu tine. Te sun mai rar, dar te port cu mine mai des ca niciodată. În gesturi, în frici, în tandrețurile cu care vorbesc când cred că nu mă aude nimeni.
La 60 de ani nu mi-ai mai zis nimic.