Eu prin ochii cuiva / Nu credeam c-o să-mi fie frică / Dacă aș fi altcineva decât sunt... / Perioada grea de la muncă o să se termine / Spune-mi ce vezi / Un drum / În familie

 
În perioada mai - iunie 2025, s-a desfășurat la București programul educațional Dar eu? - Ateliere de autocunoaștere prin scris, dedicat trupei de teatru de adolescenți Brainstorming.

Trainerii atelierelor, Mihaela Michailov (scriere dramatică), Oana Răsuceanu (creative writing), Ana Agopian (scenaristică) și Mihai Munteniță (actorie), i-au ajutat pe participanți să facă o adevărată călătorie creativă, de la prima idee scrisă pe o hârtie goală până la prezența pe scena unui teatru, într-un spectacol jucat de ei, după propriile texte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Sunt Daria Beciu, am 17 ani și constant pun presiune pe mine. Învăț pe zi ce trece să mă opresc din a-mi numerota și tăia cuvintele, dar și să mă iubesc la fel cum iubesc porumbelul, pe nume Buf. Îl cresc în apartamentul mamei mele, cu care am ales să rămân după divorț. Învăț să nu-mi mai tai aripile și să îmi dau voie să zbor, fiindcă lui Buf nu i-aș face niciodată așa ceva.


De ce trebuie să-și lase bijuteriile peste tot prin casă? De mică am încercat s-o obișnuiesc să fie ordonată, doar e fată... Ia uite și pantalonii ăștia... De ce e așa amețită? De ce să pui de două ori mâna pe un lucru când poți să îl pui din prima la loc? De ce trebuie să o rog să mă sune când pleacă și ajunge acasă? Niciodată nu mă sună. Pe Emi, da. De ce nu mai vorbește cu mine?

Ne certăm des în ultima vreme. N-are idee cât de mult o iubesc. Îi vreau binele și mă doare să o văd cum se sabotează pe ea însăși. Face la fel ca... Em, ăă, Daria! Hai să ne uităm la un film împreună! De ce stă în baie mai mult decât în camera ei? Și o prinde din nou ora două-trei...

De ce seamănă așa de mult cu mama ei?


... să gândesc. Mai ales noaptea, în singurătate. "Ce-a apărut primul: oul sau găina?"
Asta o știu. Găina. "Păi și găina nu a făcut oul?" Ba da..."Păi și din ce a ieșit găina?"
Din ou... "Deci?" Nu știu, ok?

"Într-o pădure pustie, cade un copac. Dacă nimeni nu-l aude când cade, face vreun sunet?"
"Evident."
"De unde știi?".
"Că orice lucru, când se prăbușește, face buf."
"Păi nu ești acolo. De unde știi că scoate vreun sunet? De unde știi că face buf? Poate face poc. Sau trosc. Sau..."
Gata, am înțeles ideea!

"Ce se întâmplă oare după ce te culci?"
Îmi aduci aminte de 6 luni încoace, nu-mi mai pasă.
"Nu ți-e frică de faptul că ești inconștientă și nu știi ce se petrece cu tine?"
... Mă întorc pe o parte, ignor.
"Dacă o să mori după ce te culci?"
"Știai că la un moment dat o să mori și că pur și simplu nu vei mai exista?"
Da, asta știu. Și mai știu că sunt obosită. Vreau să dorm, dar mi-e frică.


... peștele beta din acvariul de pe cel mai de sus raft din pet shop, care așteaptă să-și găsească locul. Este înconjurat de alți pești și încearcă să se apropie de ei, dar acvariul care îl separă de restul este singurul lucru care îl poate opri.

Mai mult de o lună nu stau pe același raft. Vin și pleacă. "Mai sunt pești în lac", își spune.
Și se obișnuiește cu singurătatea și mirosul de albastru de metil. Mi-e dor să înot în apa dulce.


Știu pentru că e ultima misiune și după o să stăm împreună, ok? Te iubesc."

"Și eu te iubesc" și încerc să nu îmi tremure vocea. Vorbește cu mine sau cu România, țara pe care o apără? Nu pot să îi zic lui mama că mi-e dor de ea. Aș dărâma-o complet. Știu că se îngroapă în treburi la serviciu ca să nu aibă timp să se gândească că și ei îi e dor de mine. Cel mai mult timp am stat nevorbite 3 zile. Eram curioasă să văd cât timp o să dureze până când o să mă sune ea prima. Este nouă seara și mama încă este la serviciu. Este nouă seara și stau pe gresia din baie și plâng, plâng pentru că mi-e dor de mami. Îmi e dor să îi simt căldura, atingerea fină, parfumul bărbătesc îmbinat cu aroma maternă și doar să o văd, față în față. Plâng în hohote, dar mă țin de gură, să nu mă audă tata. O vreau pe mami.


Mă auzi? Nu e cum ne închipuim noi că e, nu? Să nu cumva să-mi spui ce vreau eu să aud, ok? Lasă, o să aflu eu, probabil în curând. Mamaie, încep să-ți uit vocea, dar nu spune nimic! Aș avea nevoie să mă asculți puțin. Mi-e frică, mamaie, mă auzi? Mi-e frică că o să ajung alături de tine fix când o să mă aștept mai puțin. Mi-e dor de tine, dar e mai bine să păstrăm această distanță deocamdată, deși te simt mereu lângă mine. Te simt în mâinile mele, când cânt la pian, în picioarele mele, când dansez, în mintea mea, când este dezordine și în inima mea, când mă adun cu familia, de ziua mea. Și realizez că viața nu o să dureze la infinit. Mă vezi? Mă vezi ce naivă sunt? Cum mă împotmolesc și nu mai pot ieși din noroaiele în care mă bag? Cum mă aventurez și uit că pot să și cad? Cum iubesc fiecare lucru trecător? Cum mă agit când realizez că la un moment dat o să mor? Mamaie, e prea întuneric aici ca să văd ce se întâmplă. Te rog, ghidează-mă către lumină. Sau măcar aprinde becul.


O vai! Iarăși nu se trezește tata! Sper să nu întârzii din nou la grădiniță! Azi e vineri și nu stau la somnul de după-amiază, vin să mă ia mamaie și tataie! Ieiii! Bine că nu vine Gabi, văru-miu, care mereu e grăbit și fug după el pe drum, că are piciorul mare! O să mă ia cu Dacia lor tare și o să merg la piață cu mamaie! Avem un magazin doar al nostru unde vindem rujuri, șampoane și țigări! Mereu când pleacă la "1 leu", adică la baie, mă lasă pe mine la treabă și să știți că eu chiar reușesc să vând chestii! Bine, în afară de țigări.

Mmm, și înainte să plec de la piață cu mamaie mergem să-mi ia o gogoașă cu zahăr, că nu am mai mâncat una de miercuri și este regulă ca noi, o dată la două zile, să mâncăm o gogoașă de 2 lei și 50 de bani de la brutăria de la colț.

Și după, mergem acasă și facem pizza, că luăm șuncă de la Calangea, cașcaval de la Sibieni și ardei și roșii de la Cristina, care sigur îmi dă o nectarină pe gratis, ca întotdeauna. Mie nu-mi plac măslinele, așa că nu punem pe pizza, să își pună Gabi pe felie când mănâncă!

Și, când pizza e la cuptor, deschidem televizorul pe Național tv și ne uităm la Mica Mireasă, telenovela noastră preferată. În seara asta este episodul 763, și descoperim că Anandi este, de fapt... o vai, trebuie să mă grăbesc, iar întârzii la grădiniță!

Nu pot să o refuz pe Maria când îmi cere tema la matematică, nu vreau să se supere pe mine și după să nu mai vorbească cu mine o zi întreagă! Doar e prietena mea cea mai bună! Am avut de făcut pentru azi două exerciții d-alea lungi cu paranteze rotunde, pătrate și acolade, preferatele mele. Le-am terminat în mai puțin de o oră, iar Mariei, să le copieze, nu i-a luat nici două minute. O scoate pe ea la tablă să le rezolve. Ia FB. Mă bucur pentru ea!

Merg acasă cu Maria, stăm aproape de școală și la un bloc distanță una de cealaltă. Pe drum, ne luam câte o pungă de chipsuri de la shop&go și ne oprim în parcul din spatele blocurilor, unde vorbim și ne șoptim secrete, pe care jurăm să nu le mai spunem nimănui. Îmi zice că îl place pe Marius de săptămâna asta. Ea nu știe că eu îl plac de la începutul clasei a treia, adică de doi ani încoace, dar n-o să-i mai zic, mi-e frică să nu se supere pe mine sau să-i zică Izei și ea să-i zică Andrei și așa să afle toată clasa.

Săptămâna care vine merg la mamaie și tataie! Avem două săptămâni de vacanță, că circulă un virus de o lună încoace, parcă avea un nume de bere sau ceva de genul, dar nu contează, e momentul perfect să trec pe la ei! Nu i-am mai văzut de muult, pentru că tataie nu mai conduce și mamaie merge mai rar la piață, iar eu, cu școala. Poate facem o pizza! O mai fi oare Mica Mireasă?

Sunt la priveghi la mamaie. Nu pot să merg să o văd, dar mi-o închipui alături de tataie. Tata vine de afară cu un ghemotoc mic, la el în palmă. E un porumbel. Mama îl poreclește Ghiță, așa îl strig și eu de-acum. Dar nu, cred că e fetiță, o cheamă Mika. De fapt e tot un Ghiță, dar Mika îi rămâne numele. Nu-mi vine să cred că tata a fost de acord să-o luăm acasă! Să-l luăm, pardon.

Mama termină de spălat vasele și mă întreabă dacă vreau să mănânc înainte să stăm puțin de vorbă. Nu mi-e foame. Mă aduce în sufragerie, lângă tata, care ia instantaneu telecomanda și dă televizorul la volum minim. Știrile rulează în continuare pe ecran: "Un miliard de lei pentru restaurarea zonei de bifurcație de pe brațul Bala al fluviului Dunărea". Bifurcație.

Mama și tata divorțează. Nu îmi vine să cred că aud asta, deși, cumva, totul se leagă acum. Certurile de pe balcon, distanța, lipsa inelului lui mami de pe deget. Nici n-am observat. Mi se face greață, dar poate pentru că mi-e puțin foame. Nu știu cum să reacționez așa că mă joc cu inelul împletit de mine din sârmă până nu îl mai văd de lacrimi. N-am timp să mă gândesc la asta acum, trebuie să-l scot pe Mika afară la lecțiile de zbor. Maria s-a apropiat de Andra mai mult, dar tot e prietena mea cea mai bună. Amândouă facem cardio, pilates și urmăm un stil de viață sănătos! Dacă ne e foame, doar bem un pahar cu apă, sau, dacă n-am mâncat nimic pe ziua aia, putem termina batonul proteic început de ieri. Tata se plânge că nu se mănâncă ce e în frigider. Nu vrea să înțeleagă că face prea multă mâncare pentru două persoane! Nu știe, dar felia de pizza pe care mi-o dă la pachet i-o dau colegului meu de bancă.

Apropo, am primul vis despre evaluarea națională - cineva din sală moare în timpul examenului la matematică, așa că toți luăm 10! Nici într-un univers paralel nu cred că aș lua atât, urăsc matematica! Știu doar că vreau să urmez limbile străine, să mă fac traducătoare în parlamentul european! De fapt, nu știu, mai am timp să mă gândesc.

Plec de la liceu. Iau orice troleu care vine de la Moșilor spre Universitate și cobor cu o stație mai în față ca să mai stau de vorbă cu prietenele mele. Îmi pun în căști playlistul meu intitulat Contemplativ. Iau metroul cu direcția Tudor Arghezi și mă dau jos la Brâncoveanu, pentru că, dacă merg până la Piața Sudului, trec pe lângă vechea mea școală și nu am energia să-mi aduc aminte de acea perioadă a vieții mele. Îmi știu drumul, dar, totuși, m-am rătăcit. Nu știu încotro s-o apuc. Pot s-o iau cu autobuzul, pe bulevard, sau cu tramvaiul și apoi printre străduțe, sau pot s-o iau direct pe jos, pe oriunde. Sau pot să mă opresc chiar aici și asta să fie destinația mea.

Ajung într-un fel acasă și mă duc să le pun de mâncare porumbeilor la pervazul balconului. Mă sprijin și mă uit în zare. Mă întreb ce fac Mika și Buf în momentul ăsta. Or fi avut șansa să se cunoască? Or mai trăi?


MAMA spală vasele. DARIA stă în camera ei. TATAL este în sufragerie, se uită la televizor. Masa în formă de cerc reprezintă locul unde se vor petrece majoritatea acțiunilor.

MAMA: Daria!
DARIA: Da? Da? DA?!
MAMA: Vino puțin!
DARIA: Ce e?
MAMA: Ți-e foame?
DARIA: Nu, am mâncat deja.
MAMA: Sigur?
DARIA: Da, da.
Daria dă să plece.
MAMA: Stai puțin.
DARIA: Ce e?
MAMA, focusată pe spălatul vaselor: Trebuie să vorbim puțin.
DARIA: Ce s-a întâmplat?
MAMA, spălând un vas: Așteaptă puțin.
DARIA: Aștept.
DARIA crede că MAMA se oprește din spălat vase. Dar nu, mai ia un vas, și încă unul. Nu se grăbește. Se uită la ea.
DARIA: E totul ok?
MAMA nu zice nimic.
MAMA: Trebuie să vorbim. Și cu tati.
DARIA: De ce? E rău?
Pauză.
MAMA: Depinde cum alegi să o privești.
DARIA: Ți-ai dat demisia?
MAMA: Nu.
DARIA: Ești însărcinată?
MAMA: Mai ai puțină răbdare și vom vorbi toți trei. Nu este despre mine, este despre noi. Haide.
Mama o ghidează pe Daria și o așază la masă.
MAMA: Costel!
TATA, din spate: Da? Da? DA?!
MAMA: Hai să vorbim.
TATĂLUI i se schimbă considerabil mimica feței. Devine serios.
Cei trei se așază la o masă rotundă (viziunea mea). Mama o apucă de mâini pe Daria. Tatăl se uită în pământ.
MAMA: Nu este ceva rău, depinde cum alegi să o privești. Eu și tatăl tău am discutat și am decis că este cel mai bine ca noi să divorțăm. Asta nu schimbă iubirea pe care ți-o purtăm...
Fiecare vorbă a mamei trece razant pe lângă Daria. Nu o mai ascultă. Stă și se holbează într-un punct fix și se joacă agresiv cu inelul de pe deget. Tatăl se holbează în gol și el.
(Viziunea mea:) Masa rotundă se transformă în două mese separate, în formă de semicerc. Se așază astfel încât Daria se poate întoarce cu scaunul să poată vorbi cu amândoi, partea curbată fiind orientată înspre ea. Părinții stau în capetele opuse.
Vorbește prima dată cu Mama.
DARIA: Și... O să stai aici?
MAMA: Nu, tata o să păstreze apartamentul ăsta, noi o să ne mutăm. Vezi blocul ăla din spate? În blocul din spatele lui o să stăm.
DARIA: Aaa...
MAMA: Mai știi blocul ăla în care stătea tuși? O să stăm în el, doar că la cealaltă scară.
DARIA: Aha, dar/
MAMA: Am încercat special să găsesc un apartament care să fie aproape și de tati, ca să poți să te deplasezi ușor, când ai nevoie, de la unul la altul.
DARIA: Ok, dar eu/
MAMA: Te pot duce oricând vrei tu să vezi apartamentul, doar zi când vrei și/
DARIA: Dar eu cu cine o să stau?
MAMA: Fiindcă ai 13 ani, tu alegi cu care dintre noi vrei să rămâi. Dacă ai fi avut sub 10 ani, ai fi mers cu mine.
DARIA: Ok..
Daria se întoarce la masa cu Tatăl. Se privesc în ochi, comunică prin priviri, dar nu au curaj să scoată un sunet. Se iau în brațe. Daria plânge. Tatăl încearcă să se abțină.
TATĂL: Daria, tu trebuie să fii puternică! În viață mergem înainte!
DARIA: Și dacă nu vreau să aleg între voi? Dacă vreau să stau singură?
TATĂL: Nu trebuie să alegi între noi, alegi doar apartamentul în care o să locuiești. Lasă, o să vezi că o să fie bine! O să ne descurcăm!
Daria pleacă. Tatăl și Mama unesc mesele, dar nu astfel încât să se formeze cercul. Stau și ei de vorbă.
MAMA: Pe 23 vom merge să semnăm actele.
TATA: 23 cât?
MAMA: Decembrie.
TATA: Dar asta e de...
MAMA: Mda.
TATA: Sigur nu vrei să-ți petreci altcumva ziua de naștere?
MAMA: Nu, este în regulă. Oricum nu durează mult, din câte știu.
TATA: Mda...