Cuvinte locuite

Citiți o cronică a acestei cărți aici.



stele și cruci
m-am născut între drumuri
nici noapte nici zi
în mijlocul unui secol încă fumegând
de sub lespezi de piatră

nici un cuvânt nu era la locul lui

cuceritorii își lingeau rănile deja plănuind alte utopii
părinții aruncau cu pietre în zidul din fața casei
și istoria le întorcea și celălalt obraz
grăbită să-și spele păcatele odată cu fețele noi
care-și aranjau coafura în oglinzi paralele

ursitoarele mele au ajuns cu întârziere
bine dispuse și leneșe
mă priveau neatente cum așezam cuvinte
pe o lamă de cuțit
n-au tresărit nici când primul strop de sânge
colora carpeta iraniană adusă de un marinar
din țări imposibil de ajuns
și pe care mama aranjase cu grijă destinul
în obiecte mici
așa cum ar fi vrut ea să curgă netulburat
până azi cicatricea din degetul arătător
e mărturie că totul s-a întâmplat de-adevărat
într-o noapte cu stele și cruci
când animale neinventate forfoteau în grădina din spate
și țintuindu-mă cu ochii lor fosforescenți
mă obligau să le admit existența
să le fac loc în camera strâmtă unde toți abia așteptau
să se termine tot circul acela și să treacă la masă

le-am văzut: fiare cu glas omenesc
plăsmuirea cuvintelor prin care bâjbâiam nepricepută
doar ca să nu dezamăgesc
așa cum mai târziu scriam poezii
numai după ce iubiții aveau să adoarmă

m-am născut după potop și înaintea dezghețului
nici noapte nici zi
la intersecția de imperii care nu duc nicăunde
acolo unde câmpia mușcă din piatră
și fiecare strop de ploaie e o conspirație
împotriva deșertului
ziua se plânge înfundat în pumni
și noaptea se fură blana ursului din pădure
eroii pământului meu nu au gât
își ascund ouăle de aur adânc în nisip
cât nici ei să nu și le mai găsească
în gara centrală de unde nu se pleca decât la armată
sau în capitală
am așteptat răbdătoare supersonice portocalii
anii zburau fluturându-și iluziile
ca florile pe rochia ușoară de vară a mamei
doar să le dau satisfacție ursitoarelor
care încă și-acum se mai prăpădesc de râs
m-am mutat într-un melc cu ferestre spre sud
și vedere totală: cimitirul pe deal, oceanul la picioare
un secol nou de stele și cruci
dispariții ca o hipnoză în masă
nașteri cu dinții strânși
sufletul turnat în sticle plutește la-ntâmplare

cămașa de apă
locuiesc în cuvânt
m-am mutat în el cu arme, bagaje și păcate
ignorând profeția părinților:
să nu-ți faci casă cu scară la cer
să nu te minți
când singurătatea te scapă pentru o clipă din brațe
să nu ajungi să tânjești la iluzia altuia
și mai ales nicicând
să nu te încurci cu propriul cuvânt
păcătosul de sfânt
locul e strâmt
ne auzim unul altuia respirația
vocale de aer, consoane de pământ
îmi plătesc cotele la timp
și sting lumina după fiecare silabă
m-aș putea considera un chiriaș norocos
dacă nopțile nu mi-aș auzi visele date la maxim
obligându-mă să privesc în față toate neroziile
care nu au mai încăput în mansarda noastră
extravagantă
propriul meu cuvânt mă bântuie ca un strigoi
își strecoară limba perfid în cărțile rămase nescrise
tot ce vrea e ca stăpânindu-l
să-l recunosc doar pe el de stăpân -
capul de plumb biciuind marginea lumii
locuiesc în cuvânt ca într-o cămașă de apă
mimez libertatea din încheieturi
metafore gata mestecate mi se lipesc de pleoape
dumnezeu își încearcă pe vârful limbii
gustul propriei slăbiciuni
e o sfidare,
îmi spun vizitatori de pe alte tărâmuri,
răni camuflate cu iluzia rostirii până la capăt,
tatuaje pe artere deschise

scrisoare din metropola lumii
e vineri după-amiază
muzeul metropolitan e deschis până târziu
în timp ce îți scriu mai trag cu ochiul și la televizor
- ah, cuceririle digitale, refugiul sângelui într-o
butelie fosforescentă -
pe canalul discovery
la emisiunea preferată a mamei
- s-ar putea întâmpla mâine -
ni se dau dezastre în culori naturale
azi, vulcanul Krakatoa
și minunate alte distrugeri pe ecranul cu plasmă -
deși vor exista întotdeauna fotografi amatori
supraviețuitori pentru a-și arde morții
ghiduri turistice pentru memoria dispăruților

dar voiam de fapt să-ți spun despre noi
cu alte cuvinte despre starea vremii în metropola lumii
dumnezeu nu se plictisește aici
îi dă fiecăruia cum îi trăsnește prin cap
înfige steaguri în brațul oricărui soldat
căzut prostește departe de casă
și are fir direct cu biroul oval
de unde pământul se vede ca un hamburger
bine fript pe ambele părți

în metroul de queens la orele dimineții
toate rasele pământului își bălăngănesc adormite capul
la fel de triste ca locul de unde vin
la colțul străzii noastre rușii vând salam unguresc,
polonezi și borsec
timpul împietrește într-o frizerie cu poze din anii '50
e umezeală mare la noi, plouă des,
poezia bântuie ca un virus
ai zice că nu suntem singuri
printre atâția campioni de ocazie
un poet exilat a dat drumul la robinet
și a uitat să-l oprească
din cuvintele toxice cresc flori nesfârșite
în care culoarea a înghițit mirosul
grădini uriașe de plastic și carton
melancolii patriotice extra large
cu premii cumpărate în vacanța de vară
ni se spune să bem multă apă
imperiul își albește dinții
într-o clinică de întinerire forțată
și lucrează neobosit pentru cei pândiți
de nemurire și depresii
suntem cuminți, mulțumiți, muți și orbi
uimiți să nu găsim cuvântul "dor"
în nici un dicționar de bună purtare
la moma expoziția dada ne lingușește trecutul
vinerea intrarea e liberă
la fel și noi

sărbători
care alegorice
înțesate cu toată aberația triumfului
coifuri și trompete lucitoare glorificând spaima
de a rămâne singurii cuceritori ai pământului
femei cu sâni de plastic își mișcă șoldurile pe
lambada
intuind singurătatea
care urmează după fiecare strigăt de luptă
veteranii sug din tubul cu oxigen aburii altor imperii
scaunele scoase la soare rămân libere
scamatorii își păstrează dieta cu tumbe măsurate
Papa ne redă dragostea în ritmuri de Gospel
pregătindu-și pantofii cu vârf ascuțit
pentru învierea la o viață lucidă
parada pe bulevardul principal
poate fi, privită din toate colțurile planetei
ecranele electronice din Times Square
amestecă cifrele cu rapiditate:
temperatura de azi, cotele înecaților,
noii născuți în ultima secundă în India,
numărul obezilor
care vor înghiți și ultima picătură din Golful Persiei,
bărbați înșelați, așteptări contrazise,
visele exilaților întinse la uscat,
ironia destinului și hohotul de râs
după fiecare experiment
petale de flori căzând din cer -
manifeste întoarse pe dos
îndeamnă la tăcere și ordine
dansatori resemnați cu picioare de lemn
fugim de noi în pas alergător
mai la dreapta, în arhitectura castelelor
înșelătoare de nisip
mai sus, în economia minciunilor
presărate ca boabele de diamant
din carul de foc moartea pocnește din bice

joc
moartea s-a tras într-un colț
ghemuită
obosită de supt și de ros
și nu e decât o femeie bătrână
dojenindu-mă cu blândețe:
- vrei să plec?
și o rog să rămână
încerc să-mi schimb gâtul cu al păsării
așa îi va fi mai ușor
știu că mâinile noduroase o dor
râde bătrâna
crezând că vreau să mă prefac că zbor
nu să mor
- pune-ți gâtul de piatră la loc
nu vezi că vreau doar să mă joc?

absență
lemnul lucios al podelelor tremură
ca un copac tânăr tăiat
inima își strânge marginile într-un sâmbure amărui
șiragul tău de perle atârnă strâmb de ușa unui dulap
înăuntru anii mei buni puși la iernat
își încurcă zilele între ei
susură șoaptele tale închise pe un fund de sertar
în puful de gutui cu miros de naftalină
printre fotografii palide cu colțul tăiat -
timp oprit fără rost
doar spre a ne îngenunchea privirea

în contra-anotimp
la tine e iarnă
pustiu și liniște de parcă orașul a fost evacuat
se întunecă devreme și rămâne așa

vii spre mine încet
călcând apăsat
și cu fiecare pas ceva dispare definitiv
înghițit de pământul hămesit de mistere

la mine e vară
nu ajunge decât ecoul zăpezii strivite
tremurul vocii tale într-un spațiu alb și deschis
ca un cearșaf de spital

palmele mele îți acoperă ochii
în cele din urmă întunericul arată la fel -
tunelul care te scuipă afară și cel care te soarbe înapoi

trag perdelele la fereastră peste un contra-anotimp
din care nimeni nu s-a mai întors niciodată

curând
voi îmbătrâni
în curând

nu mă vei auzi
zăpada va acoperi orice urmă
mă voi scula dimineața de lângă tine
voi da la o parte perdeaua
convinsă că de la fereastră voi vedea Himalaia de sus
miracol cinic întâmplat fără nici un efort
și puii de lei vor țâșni nesătui
îmi vor smulge inima și mi-o vor mânca

tu nu crezi în cuvântul devorator
până la contopirea sufletului cu sunetul
nu vei auzi decât scrâșnetul poemului
în fălcile lor tinere

față în față
tăcerea înnegrește pereții
cu umbrele noastre subțiate
în doi balerini de fum

prin dormitorul suspendat deasupra orașului
trec zgomote asurzitoare
cu amenințarea atâtor pierderi
cu cenușa atâtor victorii nefolositoare

într-un colț pândește cinic
șarpele casei
zilei de ieri


între revelație și nebunie
în întuneric alegeam un cuvânt și îl repetam la nesfârșit
până își pierdea sensul

silabele se încurcau într-o limbă încă neinventată
sau de mult părăsită,
misterios și rece, aspru și absurd

vocalele își pierdeau claritatea
înăbușite ca animalele marine aruncate
într-un cazan clocotit
se dezmembrau și cădeau cu zgomot
peste consoanele încăpățânate încă să țină ritmul

cuvântul era doar un bolovan de lut aruncat în ocean
așteptam să se dizolve, îi pândeam dispariția
tot repetându-l compulsiv ca un infractor al limbajului
care nu-și poate ține în frâu bucuria delictului

sunetele se dezlipeau pe rând
petale cărnoase cu unghii și sânge, resturi stelare
pluteau în aer și se lipeau la întâmplare
de tavan și podea
pe câte un scaun sau pe rochia mea
aveam rochia plină de bucăți de cuvinte -
vocale scurte cu gâtul tăiat, silabe bondoace,
litere îngâmfate, creste de munți și încurcături de alge,
câte un accent portocaliu căzut într-o apă tulbure,
versuri pătrate ori colțuri îngerești, decupări diafane
pe muchia între revelație și nebunie

după-amiază tihnită
cerul adunat într-o ceașcă
din care gălbenușul se revarsă pe coadă -
soare apus deasupra spitalului

halatele flutură la geamuri
capitulând în fața nopții
din care unii vor ieși pe scut

stau și ascult
corăbiile au descărcat pescuitorii
și se întorc goale din larg

natură moartă cu după-amiază tihnită -
viața începută cu o avalanșă în munți
trece ca o vacanță de vară

tirania cuvântului
îmi leagă mâinile de piciorul mesei
dă drumul la televizor
spală paharul din care mi-am băut porția zilnică
de cenușă amestecată cu un vârf de lumină
și mă obligă să-l ascult până la ultima literă
până ce gratiile înfloresc în carnea mea
transparente

toți îmi cer adevărul
- îmi șuieră în ureche cuvântul golit
înghițindu-și metaforele cu coajă cu tot -
și nu am decât gura asta știrbă
până unde să ridic strigătul
până când

inventat pentru nesupunere sunt
devorez la întâmplare
și mă las devorat cu măsură
când tac mă refac - îmi spune cuvântul golit -
rup lanțurile și fug cu prima silabă

onirică
m-am trezit cu gura uscată
în vis v-am spus tot ce era de spus

ploua de jos în sus și apa amesteca
numele dușmanilor cu eticheta cremelor de ghete
pluteau toate umflate pe o stradă
pe care mai trecusem cândva
doar pentru plăcerea conspiratorilor de vise
de-atâta singurătate bărbaților mici li se lungise gâtul
și zburau fluturându-și mantalele
ca liliecii scuturați deasupra orașului

eram singura locuitoare
într-o ceașcă albastră
mi-era sete
și nici o sete nu poate fi potolită cu adevărat

anul câinelui
îmi caut urma în culcușul de frunze
sub o piatră încinsă
de viermuiala sufletelor care mi-au făcut loc
țintesc în steaua din care am căzut
din calcul sau eroare -
jumătate centaur, mai mult de jumătate om

trecerea mea pe aici nu e decât o repetiție
înaintea marii călătorii pe spinarea câinelui de lemn
îmi potrivesc respirația cu a lui
puterea ascunsă în slăbiciuni studiate
frica de a vedea capătul drumului
când morții dragi mă vor ține de mână
luminând ca păpădiile câmpia scăldată de lună

ghemuită în jurul inimii
măsor pământul cu palma

coborâri
toamna vine încovoiată
și orice aș face sunt sub ea
pustietatea îmi strecoară acul otrăvit în gât
mă trezesc încolțită de frig
mai bătrână decât mâinile mele
decât mama mea
șuier neauzit un poem de pământ

mă țintuiește timpul cu un glonte de iarbă
umerii îmi coboară pe rând

banchetul
sunt aici la marele banchet
în porțelanuri chinezești și cristaluri boemice
ni se servesc cuvinte -
e un clinchet vesel și un aer petrecăreț

încercăm pe vârful limbii trădarea
cu gust de iepure împănat în cearcăne de porumbel
pe tăvi uriașe cu dragoni pictați în roșu cardinal
ne e adusă spaima în aspic
și lumea se trage pe scaune înapoi
fremătând de plăcere și consternare

vin alte feluri de rostire, de adorație sau lamentare
timpul în cuvinte subțiri țiuie alb în pahare
pe fața de masă picură din sfeșnice vanitatea
în silabe portocalii

e o artă să știi să combini literele
pentru a-ți menaja orgoliul, colesterolul, furia
ori să-ți hrănești trufia cu accente de purpuriu
să alegi ce să guști mai întâi
umilința din farfurii mici
ori răbdarea gelatinoasă cu miros Roquefort
înfulecam, sorbim și dăm pe gât cuvinte

ospățul ne sleiește mințile și ne ghiftuiește sufletul
într-un colț istoria își trage o frază de știucă bonne femme
peste umerii goi

chipuri
la început între noi nu erau decât cuvinte
corăbii de hârtie plutind dincolo
de orizontul peticit cu amăgirile mele
în care se înroșesc ochii
se întorc liniile de echilibru de pe față pe dos
ca un palton roș la mâneci
la început mă vedeai înțeleaptă
îți potriveai chipul lângă al meu în oglindă
și îmi acopereai fața cu mâna

păzitorul de vise
în fiecare vis vorbesc altă limbă
și în fiecare limbă cuvintele au altă culoare
țâșnesc din frunte baloane de aer
umflate pe linia orizontului vinețiu
dintre toate rostirile în viețile dinainte și de apoi
rămâne doar urma zborului, fâlfâirea de aripă
insula pe care mi-am găsit culcuș
cu atâtea ziduri în jur
pe care scrijelesc nu inimi, nu cuvinte de dragoste
ci semnele limbii pe care o vorbesc în somn
o îngerească veche
folosită la trecerea granițelor
am vocația fericirii
un fel de inconștiență
de a-mi face aliat păzitorul de vise
gata oricând să facă scăpată gogoașa de mătase
din care cuvintele ies nevămuite
obiecte intime pe care le-am trecut aici ilegal
cu zestrea mea de aur nu e nimic de făcut
din limbile moarte
nu se alege decât praf de stele

disimulări
de câte cuvinte avem nevoie pentru a ne face înțeleși
în celule cubice tapetate cu litere groase
aruncăm de la unul la altul sloganuri bune la toate
mingi de aer ce ne lovesc în piept, ne trântesc la pământ
zboară șchioape -
disimulări stângace în absența aripilor adevărate
folosite doar în reclame la pui organici
crescuți de falși fermieri
undeva între Pământ și Marte
până când șoaptele orfice pot abate moartea
din drumul ei peste stânci luminoase
de unde tot ce se vede sunt siluete tremurătoare?
până unde să ridicăm urletul înăbușit între patru pereți?
gândul cel mai ascuns se odihnește
în scaunul unui terapeut
sau într-o benzinărie unde se vând trandafiri cu duzina

moșteniri

obiectele ne vor supraviețui

cu orgoliul propriului lor destin
eliberate de sufletul

pe care l-am pus în ele

gata oricând să fie credincioase
altui stăpân

așa cum în dimineața de după moarte
lumina va cădea la fel

peste cuvertura cu maci

primită de la mătușa ta în dar

ca să ne înăbușim frica

și în care noul locatar

își va împături arma de vânătoare

resturi

de sus trage un curent formidabil

morții își așază siluetele albe în cerc

și se învârtesc amețitor peste frunțile noastre
furtuna lucrurilor lăsate de ei neterminate
pune visele la pământ

somnul vine dintr-un instinct de apărare

din teama de a nu fi supți prin gurile de aer,
de a nu fi seduși de cântecul lor mut
vibrându-ne în încheieturi

ochiul celui puternic nivelează hăul și înălțimile -
pe o farfurie pictată în culori estompate
resturile arată la fel.

culorile au încă sunete și culori
vă scriu:
îndepărtați-vă de moarte
ea vine oricum
își înfășoară oul la loc
în cuibul lui de fire strălucitoare
fugiți cât mai departe acum
și în fiecare seară pe la nouă
când degetul ei împinge limba ceasului deșteptător
cu încă un suflet, un ton
un bătrân mai la dreapta
o femeie și mai la dreapta
un șir de păsări la geam
ciugulind din inima mea
ea veghează neobosită în prag
ca un câine credincios atent
să nu te irosești oricât în lumea asta
care are nevoie de tine
doar cât să-ți numere numele pe o hârtie

îi frâng șira spinării
și ies afară
acolo unde culorile
mai au încă sunete și culori
orbii mă trec strada
mă trec cu vederea
de partea cealaltă așteaptă un câine negru tăcut.

Citiți o cronică a acestei cărți aici.