Cred că omul a inventat întâi barca, a scos-o pe ocean, fericit că a scăpat de gura copiilor de care vorbeam / scriam acum două articole, iar Dumnezeu, privind de sus, și-a zis în sinea Lui: "hei, știi ce lipsește de pe bucata aia de lemn din mijlocul mării? Focul!"
Și așa a fost.
Și tot de atunci avem și primul exercițiu de incendiu la bord, primul exercițiu de abandon, primul exercițiu de om la apă și prima înmormântare pe mare, pentru că omul nu apucase să inventeze înotul. Și Dumnezeu a văzut că n-a fost foarte bine, a zis un "uuups" și ne-a dat în compensație cursurile de prevenirea și combaterea incendiilor la bord, de supraviețuire, managementul riscului și investigația accidentelor.
Și a fost bine.
Atâta vreme cât le refacem la fiecare cinci ani, în caz că se schimbă ceva în materie de înec sau cum ard lucrurile.
Acum, adevărul este că focul la bordul navelor rămâne cel mai mare pericol, ceea ce e ironic, pentru că... ei bine, suntem pe apă, înconjurați de apă. Multă, foarte multă apă, de-aia zic că omul nu a avut nimic de-a face cu asta, să faci ceva să ardă în mijlocul apelor, trebuie să fie puțină intervenție divină.
De-a lungul secolelor, nenumărate nave au pierit în flăcări, pornite din tot felul de motive, de cele mai multe ori eroare umană, pentru că așa se întâmplă, Doamne, când îi dai copilului cadou un pistol încărcat și nu-i explici pe ce parte a țevii să se uite, mă auzi? Morro Castle, o navă de pasageri, pe la începutul secolului trecut, lua foc de la un eșapament supraîncălzit care trecea prin pereții salonului de pasageri, asta e varianta oficială. Fără să se lase descurajată, totuși, nava a intrat așa, aprinsă, în portul New York, unde a continuat să ardă zile întregi. Zi ce vrei despre americani, dar nu că nu-și fac treaba până la capăt, nu s-au lăsat până nu au parcat nava unde trebuia să ajungă. Focul... un inconvenient minor.
Apoi Dona Paz, un feribot supraîncărcat, cu peste 2.000 pasageri suplimentari, neînregistrați la bord, în timpul unei curse spre Manila, se lovește de un tanc petrolier și izbucnește în flăcări. Peste 4.000 de oameni își pierd viața în cel mai mare dezastru maritim pe timp de pace și de care mai nimeni nu știe.
Apoi Independența noastră, lovită în ancoră, la Bosfor, de un cargo grecesc și care a ars câteva săptămâni. Trei supraviețuitori, 43 de vieți pierdute, pentru care comandantul grec a făcut 7 luni din 20 primite și a plătit o amendă de 850 de dolari.
Mă rog, incendii se întâmplă mereu, numai că la bord, aici, nu avem cum să sunăm la 112 și să așteptăm. Noi suntem în prima linie în caz de urgentă, noi trebuie să ne apărăm casa, pentru că nava asta este casa noastră departe de casă. Și ca să putem să o facem eficient și rapid, ne pregătim. Nu numai prin cursuri la uscat, târându-ne prin beznă, în costume de pompier, prin containere cu focuri aprinse. Ci prin exerciții regulate aici, la bord. Alarma sună, ne adunăm la "muster station", facem prezența și acționăm. Așa cum am fost învățați, fiecare membru de echipaj are îndatoririle lui și toți le execută așa cum trebuie. Și chiar dacă toți știm că este doar un exercițiu, chiar dacă ne permitem și zâmbete, nimeni nu ia în glumă ce se întâmplă. Pentru că știm că într-un caz real, totul depinde și de cum ne mișcăm acum. Pentru că nici unul din noi nu vrea să ajungă o statistică, un titlu de senzație în presă, subiect în articolul unui oarecare șef mecanic cândva, în viitor.
Pentru că, îmi place mie să cred, am învățat ceva începând din prima zi în care Dumnezeu ne-a dat focul. Că fiecare dar pe care l-am primit, un pistol încărcat de exemplu, e o ocazie să învățam singuri pe care parte a țevii să ne uitam.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
