Despre pterodactili și Îmblânzitori

Citiți un fragment din această carte aici.


O cursă între oameni zburând pe pterodactili și un complot pentru a-l ucide pe rege? De ce nu? Aceasta a fost pe scurt conversația mea cu mine însumi undeva în iarna lui 2021. Deja încercasem marea cu degetul și scrisesem câteva povești scurte pe care le urcasem pe social media. Dar acum voiam un proiect mai ambițios. O lume nouă cu regulile ei pe care s-o creez și s-o aștern într-o nuvelă. Pentru că la origini asta trebuia să fie Îmblâzitori, o nuvelă. Drept cine mă credeam eu să scriu un roman? N-am făcut Facultatea de Litere. Eu sunt programator. Eu scriu cod, nu acțiune.

Scânteia inițială pentru idee pornise de la o întrebare pe care mi-o tot puneam: cum ar fi arătat lumea dacă dinozaurii n-ar fi dispărut? Specia umană s-ar fi dezvoltat? Unde și cum? Până să pun pixel negru pe pixel alb, aveam deja în minte (în mare), desfășurarea acțiunii acestei nuvele care inițial purta numele de Competiția Pterodactililor. Am ales aceste animale că-mi ofereau o flexibilitate mare în ceea ce privește acțiunea, dinamica și posibilitate de explorare (lucru cu care mă joc intens în Îmblânzitori 2, care la momentul scrierii acestui text a împlinit 50 de pagini). Fiind o fire competitivă, am zis că elementul central ar trebui să fie o cursă. Însă nu era de ajuns. Care ar fi fost miza? De ce ar trebui să-mi pese mie cititor despre cursa lor? Presar un complot, un protagonist disperat să-și salveze fratele și un antagonist (deșii unii m-ar contrazice că Victor este rău) cu Sabia lui Damocles deasupra gâtului și... hopa! Se încheagă ceva captivant care ar putea ține cititorul cu sufletul la gură. Vrei să câștige Sonia să-și salveze fratele bolnav, însă Victor să fie ucis? Sau să câștige cel din urmă, însă cei doi frați să rămână la limita subzistenței?

Cu fiecare pagină scrisă eram tot mai conștient că nuvela avea să devină roman. Personajele și acțiunea divergeau pe căi pe care eu nu le planificasem. Prindeau viață și eu nu le puteam frânge aripile. Însă la un moment dat am conștientizat că eram depășit. Asta și sindromul impostorului au împins romanul într-un hiatus pe termen nedefinit. Nu știam nimic despre lumea scrisului, publicatului și în nici un caz despre cea a vândutului de carte. Nici măcar nu pornisem cu ideea că va fi ceva publicabil.

Praful digital începuse să se aștearnă peste manuscris. Eu m-am reîntors la povești scurte scrise în engleză pe care le publicam pe tot felul de siteuri din străinătate sau le traduceam și le postam pe Facebook. Fiecare serial, film sau joc consumat era o ocazie de învățare: ce să fac, ce să nu fac, despre călătoria eroului, despre promisiunea scriitorului etc. Algoritmul de pe Youtube îmi recomanda tot mai des videouri despre "Cum să scrii un personaj?" sau "10 sfaturi să creezi o lume credibilă" sau "5 greșeli pe care le face orice scriitor începător".

Trecuse aproape un an și folderul cu texte creștea, însă Competiția Pterodactililor rămase neatinsă. Fusese un an de studiu, exersat și pus condeiul pâlpâitor pe ecranul alb. Însă în tot acest timp, romanul stătea într-un colț al minții și mai bătea la ușă din când în când. Iar într-o zi, i-am răspuns neîncrezător.

Am deschis documentul, am reluat de la 0 tot ce scrisesem și chit că la fiecare 3-4 paragrafe mă strâmbam de modul cum scrisesem, ce scrisesem era bine. Tot era captivant și mă vedeam citind de curiozitate să văd ce se întâmplă întrucât uitasem. A fost un semn clar că trebuia dus până la capăt. Și nu m-am oprit până în toamna lui 2023 când competiția s-a terminat, firele narative fuseseră legate, epilogul care anunța continuarea fusese scris, iar titlul devenise Îmblânzitori. Fusese un an și ceva de scris, corectat, ascultat feedback-ul beta reader-ilor, adus verbele la timpii corecți datorită mamei mele, la rândul ei poetă publicată (nu credeam că la 30 de ani o să caut o carte de gramatică de gimnaziu).

Anul 2024 a fost anul căutării editurii și în caz că sunteți în domeniu, probabil știți ce înseamnă aventura asta. Mailuri peste mailuri, refuzuri sau ignorări. Până la urmă scrisesem ceva de nișa nișei: un SF care nu e în viitor și avea dinozauri. Trebuia să conving atât cititorii cât și editurile că nu era o carte de copii. Vă las mai jos o parte din fragmentul ce se găsește și pe ultima copertă a cărții:
"- David! Stai!
Dar David nu se opri. Dacă ar fi existat și cea mai mică șansă să-și salveze familia, trebuia să se grăbească. Îi părea rău pentru cele trei santinele, dar Cara și copiii aveau prioritate. Ei nu erau antrenați în luptă, nu aveau sulițe și nici nu puteau întrece în fugă un dinozaur. Santinelele trebuiau să se descurce.
[...]
Văzu câțiva dinozauri care umblau lent de la un cadavru la altul, mușcând cu nesaț din fiecare. Plutea în aer sadismul prădătorilor. Un dinozaur țintui cu piciorul un om și smulgea bucăți din el în strigătele agonizante ale acestuia.
Dar David nu interveni. Ochii scrutau cu agilitate câmpul morții după copii și soție."

Când aproape-mi pierdusem speranța că romanul va vedea lumina zilei și începeam să mă documentez ce însemna self-publishing, prin intermediul unei prietene am găsit editura care l-a și preluat: Editura Actual. Iar pe 1 aprilie 2025, Îmblânzitori devenea oficial carte publicată.

O joacă începută în 2021 devenise un fapt împlinit în 2025. Iar acum, Îmblânzitori 2 va fi mai mare, mai ambițios și va avea chiar și o limbă inventată. Și promit că nu-mi va lua alți patru ani.

Citiți un fragment din această carte aici.